Am auzit de atâtea ori:
-Tu ești curajoasă. Tu ești puternică. Tu mereu vrei mai mult.
-Da, sunt și așa cum ziceți!
Sunt așa, pentru că nimeni nu a știut cât am plâns ca să fiu ceea ce sunt astăzi. Nimeni nu a știut prin câte am trecut și ce a fost în sufletul meu. De aceea am ales să plec astăzi. Undeva, departe de gălăgia celor din jur și a orașului supraaglomerat. Am ales să plec de ziua mea.
Singură, pentru că această perioadă este cea mai bună din viața mea. Am ales să-mi amintesc! Am ales să las lucrurile să se întâmple pentru a primi darul vieții.
M-am pregătit pentru azi. Răspunzând-mi la întrebările apărute în ultima perioadă, pentru a-mi da voie să fiu, să mă aud, să mă ascult.
Anul acesta am petrecut sărbătorile în austeritate. Fără cumpărături, fără gătit, fără musafiri. Am fost eu musafir acolo unde s-a dorit. În rest, m-am hrănit cu starea de izolare. Am citit, am meditat, am făcut lungi plimbări singură. Pentru că așa îmi cere sufletul. Îmi cere schimbarea din nou.
Știu că pot alege:
– să stau cum am stat până acum, fără a avea nevoie pentru aceasta de vreun talent sau abilitate.
sau
-să continui să “cresc” și să găsesc “șansa mea” de schimbare.
Așadar, ziua de astăzi o declar cea mai pozitivă și optimistă zi din tot anul. V-am păcălit, așa-i?
Mai este doar o zi din anul acesta. Eu o socotesc așa pentru că am eu “socotelile” mele.
Deci, cum spuneam, las întrebările vieții mele să-și facă apariția și anul acesta:
“Cine sunt eu?”
“Care e sensul vieții mele?”
“Ce aleg să fac în continuare?”
“Care sunt regulile după care vreau să-mi trăiesc noul an?”
“Ce prețuiesc cel mai mult în viața mea în aceste momente?”
“Pentru ce sunt recunoscătoare azi?”
Primele întrebări mă bântuie încă din copilărie.
Atunci îmi era frică de ele și le acopeream ușor cu fuga la joacă. Afară, unde mă întâlneam cu copiii, se petreceau atâtea lucruri de toate culorile încât emoțiile se dădeau bătute și se retrăgeau.
Așa m-a găsit și clasa a IV-a. La oraș, în singurătatea unei camere “reci”, abandonată cum nu îndrăzneam să gândesc. Pentru că prea multe erau gândurile și întrebările. Atunci, pentru prima dată m-am simțit bătrână cât lumea și nefericită. Și cât de puțin mi-ar fi trebuit ca să fiu fericită. Dar nici măcar nu știam că pot întreba sau cere ajutorul cuiva. Credeam despre mine că sunt o ciudată. Prin urmare, am furat o țigară din casa mătușii și am fumat. Dacă tot mă simțeam matură, mi-am plâns pentru prima dată de milă, încercând să găsesc un sens vieții mele. Plângeam, fumam și căutam.
Așa au trecut anii. Unul după altul, fiecare adăugând ceva la bagajul de bucurii si tristeți, de căutări și minciuni. Au fost ani grei, dar frumoși. Îi vreau pe toți, că-s ai mei. Buni sau răi, m-au învățat umilința. Au fost ani plini sau mai puțini plini de dorințele mele. O parte bună din ele s-au împlinit. Și tăria de caracter. Și m-au transformat într-o luptătoare. Pentru viață, pentru drepturi, pentru a deveni. Acum nu știu, de multe ori mă gandesc: dacă Dumnezeu m-a văzut clipă de clipă, cu toate prostiile și problemele mele, cred că s-a prăpădit de râs. Cred cu tărie că într-o zi i-a spus Sfântului Petru “Petre, dă-i fetei ăsteia ce vrea că deja mă doare stomacul de atâta râs.”
Și așa am ajuns și eu om mare, matur în toată regula. Care pune întrebări oamenilor, jutându-i apoi să vadă partea bună a vieții. Am învățat să râd plângând, acum dau mai departe. Dacă nu plângi, îmi e imposibil să te ajut. Acum, merg să mă îmbrățișez cu universul și vântul, cu gândurile și răspunsurile care-mi vin. Acum aleg să-mi fac scenariul pentru noul an care se grăbește să facă parte din viața mea. Frumos este să-l primesc cu veselie și optimism.
Optimismul e singurul ingredient care se păstrează nealterat în interiorul meu. Pentru că nu-l arăt mereu. Îl păstrez ca pe o comoară pentru că mă ajută mereu să știu cine vreau să fiu.
Acușica încep să renasc!
Toate cele bune pentru voi!
Guest post by Violeta
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Vedere din trafic: cum arată o societate cu nervii la pământ
“Sunt într-un proces de dezvoltare personală.” Sună COOL, nu-i așa?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
