Cu cât mă apropii de perioada sărbătorilor, cu atât mai mult nostalgia lor îmi pătrunde fiecare părticică din corp, iar suflarea-mi devine din ce în ce mai grea.
De când m-am născut până în prezent, viață mi-a dat NU ce-am vrut, mi-a dat ce-a crezut de cuviință și-atât cât am putut să duc. O familie minunată cu dreptul la fericire și iubire alături de ei, oameni minunați și amintirile construite împreună din care, uneori, îmi iau seva existenței. Dar nu m-a scutit nici de momentele vieții mai puțin plăcute și durerile sufleteșți ce-mi vor rămâne amprentă pe inima.
Îmi vin în minte cele mai frumoase sărbători pe care le-am petrecut de-a lungul anilor ce-și începeau ritualul cu lista de cumpărături făcută cu mama, bradul ce ne umplea casă, colindu’ cu prietenii, mirosul bucătăriei din seară Crăciunului și petrecerile care țineau până dimineață fără urmă de oboseală. Oamenii frumoși ce-ți deschideau ușa larg, te luau în brațe, îți zambeau. Căldură sufletească ce plutea în aer.
De ce mi-e dor? De ulița bunicii și de gutuile din geam. De mușcatele de la fereastră și de nucile din pod. De mirosul de sobă și de chiciurii mângâiați de soare transformați în lumină. De fuga pe ascuns s-ajung la Balul de Crăciun din sat, unde pentru o noapte am fost regină.
Sunt o grămadă de lucruri care îmi lipsesc și pe care, probabil, n-am să le mai simt niciodată. Trăiri pe care le voi purta mereu în suflet și inima, indiferent cât de “grele” ar fi.
Viața te poartă acolo unde nici nu gândești și, de multe ori, când drumul destinului apasă, ai senzația că te face să plătești pentru toate minunile pe care le-ai trăit cândva.
Am plecat acolo unde m-a purtat soarta. Acolo unde trebuia să-ncep o nouă viață. Departe de tot și de toate. De tot ce-mi era mai drag și iubeam la acea vreme. Am lăsat în urmă o viață de aproape 30 de ani; o mama în lacrimi “Mai ai timp să te răzgândești” și-un tată ce susura printre sughițurile durerii “Ai grijă de tine, acolo! Noi, aici, suntem mai mulți”.
Nu regret nici o clipă alegerea făcută, chiar dacă sufletește am plătit enorm. Singurul lucru de care îmi pare rău este că, de o grămadă de ani, nu reușesc să-mi petrec Crăciunul așa cum o făceam odată. Să fim toți! Să nu lipsească nimeni la apel. Să-mi pot strânge în brațe “sângele”. Să le spun că, deși am plecat, gândul meu a rămas mereu lângă ei, acolo, în bradul de Crăciun și-n mușcatele din fereastră, iar bătăile inimii mele sunt în luminițele ce le împodobesc casă.
Depărtarea doare. Ustură. Anii ce trec, transformați în kilometri, te mint că o să te obișnuiești. Nu este deloc așa. Fiecare an petrecut fără ei e o piatră pe inimă. Fiecare sărbătoare în absența lor ne scade un an din viață până în ziua în care nu ne vom mai fi. Până în ceasul în care, din noi, vor rămâne doar amintirile.
Prieteni dragi din patru zări, n-aș ști ce să va urez. Orice v-aș spune, dorul rămâne. N-aș vrea să scriu nici măcar clasicele sloganuri “Să fim mai buni!”. N-o fac, pentru că asta ar trebui să facem în fiecare zi, în fiecare moment în care avem ocazia. N-avem nevoie de sarbatoari să fim motivați. Avem nevoie doar de instinct și de suflet.
Vă urez simplu: Sărbători cu bine-n suflet oriunde vă aflați, oriunde inima vă bate.
Pace și liniște alături de cei dragi și de oamenii pe care-i iubiți!
Să fim sănătoși și să găsim mereu puterea de a merge mai departe, și mai departe, și mai departe, iar viața pe pământ străin să ne fie blândă.
Să ne dea doar cât putem duce!
Ție, România mea, Sărbători cu lumină!
Pe Iuniana o puteți citi aici.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
