Continuarea de aici.
Liftul de alamă în care mă văd un zeu în poziții războinic-eroice îmi poartă corpul parfumat, îmbălsămat în țoale elegante, dar lejere de party. Vuietul crește pe măsură ce cobor. Muzică bună, zumzet și veselie. Îmi programez fața de mascul sigur pe el. Cu pași elastici de felină aleg un colțar din piele, evident în apropierea barului, unde mă așez strategic ca un prădător, pe colț. Spectacolul vieții se derulează în fața mea. Apare din senin un chelner care-mi așază în față cu gesturi coregrafice un pahar mare de burbon. Îmi bag un Partagas între dinți, după ce-l rulez cu degetele.
Cling! Ah, zgomotul ăsta fabulos, zippocios de foaie galbenă de alamă… Ce sunet sincer, fabulos, unificator. Flacăra imensă mângâie trabucul pe lungime în timp ce-l răsucesc. Seara începe bine. Minus episodul comico-penibil de la saună. Sau poate că tocmai de acolo a început bine…
„Veau & Obserb” piesa de teatru din loja VIP. Pușca arătată în primul act trebuie să tragă în ultimul act. Se dansează, se bea, se discută, se mănâncă, se râde. Lumea se simte bine. Toți sunt fericiți… Parcă mult prea fericiți… Exagerat de fericiți, după cum își etalează tautologic „fericirea” pe o tavă ieftină de alpaca luată dintr-un târg de provincie. E un bal mascat. Toți poartă măști, care mai de care mai grotescă. Îi privesc și le intuiesc măștile care ascund răni, frustrări, frici, îndoieli. Nu cunosc pe nimeni, dar știu să descifrez limbajul corpului. Oamenii se ascund în gesturi, grimase, ticuri, tonuri, posturi, atitudini. Le vezi emoția în strălucirea ochilor sau în riduri. În miros.
Beau și privesc într-o ceașcă de cafea zațul colcăitor de oameni. Văd tragedii disimulate-n machiaj, frustrări înghițite-n băutură, temeri alungate cu o fluturare a mâinii, emoții sparte cu un râs, teama de respingere lipită pe o mână pusă pe umăr… Apoi hainele… Pantofii… Haina-l face pe om. Îl arată amplificat și clar așa cum este de fapt. Cu cât e mai scumpă cu atât îl dezvăluie mai bine. Cine suntem?… Cine credem că suntem în fața altora?… Cum credem că suntem percepuți de ceilalți? Totul se citește simplu, ca o știre neimportantă de pe coloana a șasea.
Locul meu de pe colț e brusc inundat, în potcoavă, de femei încălzite din care transpiră dansul amestecat cu râs, băutură și vorbe aruncate zgomotos. O polifonie cacofonică incitantă pentru un bătrân prădător ca mine, care nu înțelege nimic din veselia lor și dă din cap tâmp, afișând un zâmbet la fel de tâmp. Ies din corp și plutesc afară la aerul curat, tăios ca o lamă de brici, care îndepărtează ce e de prisos de pe fața mea înghețată în rictusul fals dar binevoitor. Plutesc pe deasupra brazilor și le miros conurile, sperii vreo doi câini ciobănești, ronțăi niște stele ca pe pufarinul copilăriei, respir eliberat de materie, exist.
O senzație plăcută ca o greblă ce zgârie fin iarba strângând frunzele ruginite de toamnă, mă reîncadrează corporal. Gheare de panteră îmi zgârie femurul prisosindu-l de ultimele fâșii de carne. Tipa blondă, dezinvoltă din dreapta mea râde, participă activ la discuții și acționează la subsolul mesei în același timp. Discret întorc privirea spre ea. Simt cum ochii îmi sar cu zgomot, ca două bile de Flipper și alunecă în pierzania unui decolteu fenomenal, perfect alcătuit după legile geometriei sacre. Ce forme, ce umbre, ce curburi spațiale, ce culoare, ce mirare că sunt… Ghearele fiarei, ca un detector de metale, îmi descoperă profesionist fermoarul. Cu o ușurință chirurgicala îmi deschide operația pantalonilor și ca o Mamba Neagră se strecoară înăuntrul scorburii și atacă fulgerător șarpele de porumb plăcut surprins. Sunt un biet rozător paralizat de veninul neurotoxic al situației, care nu știe cum să reacționeze. Tonul muzical însoțit de vocea unui MC beat care anunță nu știu ce eveniment important mă lasă iar singur, descoperit, nedumerit și ușor rușinat. Stolul de ulii și-a luat zborul. Caut disperat din priviri chelnerul invizibil pentru un refill. Un regaat! Dau un regaaat pentru un cheeelner!
Din dreapta mea, o mâna albă, osoasă cu o manichiură perfectă îmi pune în față multdoritul meu pahar de burbon. Pornesc privirea pe antebrațul fibros, brațul tonifiat prins de o rochie neagră simplă încoronată de un cap mic ascuns parțial într-o coafură simplă, neagră de sub care doi ochi negri mă fixează susținuți de un zâmbet abia schițat. E femeia cyborg! „M”.
„Asta bei? Pot să mă așez?”
O poftesc lângă mine. Profit de o nanosecundă warp-ată din Star Trek, în care „M” e distrasă de eveniment, îmi trag fulgerător fermoarul și disimulez apoi gestul mimând îndepărtarea unei scame imaginare. Dă paharul de șampanie pe gât, mă privește în ochi și mă atacă:
„Mi-a plăcut mult expunerea ta! Am urmărit-o cu atenție! Ai punctat excelent problema cu vârsta, depresia, neîncrederea, sentimentul inutilității. Super fain a fost exercițiul Quantum Lap! Chestia cu pregătirea, munca perpetuă, disciplina, vizualizarea, mi-a picat la suflet dar m-am blocat în momentul în care te-ai descălțat. Apoi am înțeles faza cu reprezentările mentale, starea, comportamentul, vizualizarea și cum un lucru banal te poate distrage exponențial ruinând totul. Ai muncit mult pentru faza cu pantoful?”
„Proastă, da’ spontană! Nu, mi-a venit pur și simplu! Am improvizat! Așa am simțit atunci!”
„Da? Fără pregătire prealabilă? Eu una n-aș putea concepe așa ceva! Totul trebuie să fie disecat, măsurat, cuantificat, repetat, planificat! Nu se poate altfel!”
„D-aia eu am fost ăla care s-a descălțat și nu tu!”
Pun cu zgomot paharul gol pe masa. O privesc direct în ochi. Un crivăț năpraznic mă lovește în măduva spinării. Mi se zburlește parul. Simt o frică imensă, impetuoasă cu rânjet de gheață care stă ascunsă undeva în umbra corpului firav, bine lucrat al femeii. Durere, trădare, umilință, lacrimi, abandon, suferință. Toate se țes complicat, una peste alta, în haina disperării cu care mândră frica ei se îmbracă. Femeia se simte parcă descoperită în fața mea. Ochii ei negri capătă un luciu straniu. Mă apucă strâns de mână:
„ Îmi poți face un ketonal forte injectabil?”
Trezit din filmul horror, dau afirmativ din cap.
„Vino peste zece minute, 375!”
Citiți și seria Mr. B și vrăjitoarele
Se ridică și pleacă pășind elegant spre lift, ca o reclamă la bere. Mă îndrept spre bar. Comand încă un burbon. Beau cu spatele la lume. Încerc ghidat doar de sunete, ca un orb să văd filmul. Brusc mi-i imaginez pe toți goi cum se zbenguie ridicoli, transpirați, beți pe ritmul muzicii. Râd. Iau paharul și mă îndrept spre lift.
Seara abia acum începe!
– continuarea aici –
Pe Bogdan îl găsiți și aici.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Stelian Tănase – De ce nu mai vor venețienii turiști
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
