Vatmanul a rămas cu mâna pe claxon. Pe șine, în fața lui, o mașină blochează drumul. Ora 16, undeva, prin București. Nervoși de statul pe loc, oamenii din tramvai încep să vocifereze. Unul, proaspăt urcat la stația anterioară, cu un pulover jegos și cu unghiile murdare, se pune direct pe înjurat.
– Băga-te-aș în mă-ta de dobitoc, cu tot neamul tău!
Și dă-i, și spurcă-l. În timpul ăsta, vatmanul pare că a adormit cu mâna pe claxon. Mașina nu se mișcă. Nu are unde. Sau poate că nu știe cum să facă.
– Huoooo, dobitocul naibii! Tu și cu cine te-a făcut!
Încurajat de bărbatul care suduie, încă unul se pornește să-i țină isonul. Un murmur se ridică încet, în aer, ca un abur care îngreunează atmosfera.
Mă uit la ceas. O să întârzii. În sfârșit, tramvaiul se repune greoi în mișcare, trecând pe lângă mașina ce i-a tulburat mersul. Geamurile se dau la o parte și mai mulți pumni se agită amenințător către șofer. Mi-aduc aminte de povestea unui coleg care a văzut cum o femeie a fost luată de păr, trasă de la volan și dată cu capul de parbriz de un taximetrist nervos. Era în Piața Victoriei, ziua în amiaza mare. Era acum vreo câțiva ani. Mă gândesc ce bine că tramvaiul merge, că altfel cine știe, poate se dădea cineva jos și-l trăgea de păr pe cel din mașină! Sau poate că și ăla ar fi replicat la fel de brutal. Am tot fost cu mașina în alte țări. Nu am pățit nimic asemănător. Am fost și cu tramvaiul. Nicio problemă.
În jurul meu se discută pătimaș și se imaginează cazne pentru șoferul mașinii. Nu știu de ce ni se pare atât de normal să ne exprimăm furia și revolta fără niciun fel de opreliști. Să știe și să vadă toată lumea! Alaltăieri, de exemplu, mi-am găsit bucătăria inundată. Am sunat la președinta blocului să mi-l trimită pe instalatorul asociației. Mi-am permis să-i pun însă, o întrebare, înainte să-l las să bage șarpele. Recunosc: m-am îndoit un pic de verdictul dat de el. Am făcut-o politicos, am vorbit cu dumneavoastră, am zis vă rog și mulțumesc, dar l-am contrazis. Așa că m-a pedepsit: mi-a aruncat un hai sictir și a plecat. Am rămas cu bucătăria inundată și cu un gust amar, de mojicie. Președinta mi-a spus că omul este o persoană deosebită și sigur am făcut eu ceva care l-a supărat. Ca și femeia aia de la volan, mă gândesc. Oare i-o fi spart capul? Mai conduce? Mai e în România?
Cobor din tramvai. E cald. Zici că vine primăvara. Cică e un val de aer african. Întotdeauna e altcineva de vină. Pe stradă, trei bărbați în cămașă, vorbesc tare. Unul are o bere în mână și după fiecare înghițitură se șterge cu mâneca și plescăie din buze, făcând câte un aaaaah. Celălalt scuipă pe jos. Al treilea nu face nimic. Are un fular cu Steaua și adidași cu talpă fosforescentă.
Ora 16:30, undeva, în București. Mi-aș dori să fiu în altă parte. În rest, am găsit un instalator și am reaparat țeava. De data asta, am tăcut mâlc.
Pe Ioana o găsiți și aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Alegem Europa sau ieșim din civilizație
Unde ne sunt oamenii sănătoși la cap și la inimă?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
