I-am scris Ionelei într-o dimineața, pe la 6. Mi-a răspuns imediat: ”Da, sunt încă în spital cu copiii. Dorm. Azi noapte am reușit să dorm și eu câteva ore. Dumnezeu e mare. Nu ne lasă. Trebuie să lupt. Speranța moare ultima.”
”Foarte bine, Ionela. Ai nevoie de odihnă și hrană, să fii funcțională. Să poți fi alături de ei. Te rog scrie-mi povestea ta, ca să o pot publica”, i-am spus.
În fața unor asemenea tragedii cuvintele sunt mult prea mici. Nici nu știi ce să spui. Ca în fața morții.
Sâmbătă am sunat-o pe Ionela, să vedem ce face și să ne spună ce le-ar trebui (haine, alimente, încălțări). Mi-a spus că stau cinci persoane într-o singură cameră și au un singur dulap și nu au unde să mai pună hainele. Că a primit deja. Au îndeajuns. Că îi e rușine de situație, dar niște alimente le-ar prinde bine. Nu se tânguia, nu voia milă. Avea vocea unei femei care luptă. A unei supraviețuitoare.
Mi-a spus povestea ei, pe care o spun mai departe, pentru că au nevoie de ajutor.
Așadar, citiți. Și, dacă veți decide că acești copii merită, faceți un transfer bancar. Cum spun eu, mulți puțin fac mult. Iar Matei și Raluca au nevoie de mulți bani ca să facă tratamentul costisitor.
Vă rescriu povestea lui Matei și a Ralucăi exact așa cum mi-a spus-o Ionela.
”Datorită mamei mele, dacă o pot numi așa, am învățat că cel mai de preț lucru în lumea asta sunt copiii. Eu nu aș face niciodată ceea ce a făcut mama mea. Lupt, chiar dacă merg pe genunchi pentru copiii mei. Pentru mine, sunt tot ce am.
În 2014 s-a născut Ralu. În octombrie 2014, ajungem prima dată cu ea în spital, cu sângerari Nu se pune diagnosticul corect. Eram mereu cu ea prin spital, dar fără un diagnostic concret.
În 2016, vine pe lume Matei. O naștere foarte grea, cu hipoxie neonatală. La două luni, copilul ținea capul înclinat în dreapta.
Am fost cu el la chirurgie, ne-au recomandat guler cervical, dar fără rezultate.
În octombrie 2017, am decis să merg cu el la neurolog. Ne-au recomandat kinetoterapie.
Am început tratamentul, dar nu se vedeau rezultate. La 1 an și 2 luni copilul nu făcea nimic: nu se târa. Unde îl puneam, acolo rămânea.
Am început terapia Bowen. Au apărut primele rezultate. În jurul vârstei de 1 an și 6 luni, Matei a început să stea în picioare, iar dacă era susținut de ambele mâini, făcea câțiva pași.
A urmat tomograful, se pune diagnosticul de leucomalacie periventriculara, hipotonie de cauza centrală.
În august 2017, ajungem cu Raluca la terapie intensivă. Avea hemoragie internă. Nici atunci nu se pune diagnosticul corect.
Faceam în continuare cu Matei kinetoterapie și Bowen. Cu Ralu mergeam în fiecare lună la hematolog, până în 2018, când am hotărât să schimb medicul.
Ralu era mereu plină de echimoze inexplicabile, hematoame, palidă. Am făcut analize în privat cât am făcut față. Apoi s-a hotărât internarea ei aici (n.r. la Louis Țurcanu). După mai multe investigații e dianosticată cu boala Von Wilembrand, forma severă, sindrom anticoagulant lupic în observație, anemie microcitară hipocromă.
De atunci, în fiecare marți și vineri venim la Louis Țurcanu, la tratament, iar la fiecare șase săptămâni, internare.
În martie 2019, bunica mea, omul care m-a crescut și care m-a format, își rupe piciorul. Am luat-o la noi. Îți dai seama: Ralu la spital de două ori pe săptămână, Matei, kinetoterapie, bunica, la pat.
În iunie, a început să poată merge și, fiindcă era vacanță, am venit cu copiii pe perioada verii la sat.
Am vorbit cu soțul în iulie și am hotărât sa rămânem definitiv la sat, pentru că iarna nu reușeam să facem față cheltuielilor locuinței din Timișoara.
În 11 decembrie, și Matei a fost diagnosticat cu Von Wilembrand.
De acum, va trebui să vin cu amândoi de două ori pe săptămână la tratament. Țurcanu sau Buziaș, internare repetată cu amândoi, Matei în continuare kinetoterapie.”
Această e povestea Ionelei. Tristă. Și nu pentru că o spune ea, ci pentru că e o evidență. V-am spus că sunt mici cuvintele. Stau, mă uit la monitor și recitesc. Prin Faptă Bună Împreună am reușit să strângem 750 de lei până acum. Nu e mult, raportat la costurile tratamentelor, dar e un început. Numai cu ajutorul vostru putem face încă o faptă bună împreună. De data aceasta, pentru Raluca și Matei
Sărbători fericite, oameni buni!
Donații se pot face în contul: RO37INGB 0000 9999 0398 1125 deschis pe numele Iancu Ionela Mariana.
Citiţi şi
Tu ce faci când te doare ceva?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
