Îl priveam în fiecare zi în tăcere, nu îndrăzneam să-i adresez niciun cuvânt. Nu puteam să-mi explic starea în care intram când era în preajma mea. Visasem mereu la acest bărbat care acum se afla aici, lângă mine, și eu nu reușeam să articulez două cuvinte, nu reușeam să-l privesc decât pe furiș, după teancurile de cărți sau pitită pe după birouri. De ce nu îndrăzneam să comunic cu el? De ce mă temeam de gândurile mele?
Îi priveam mâinile cum alunecau pe tastatură. Degetele lui albe și lungi cântau cea mai frumoasă melodie pentru inima mea. Ochii lui abia reușisem să-i observ. Off, erau chiar ochii din vis! Era el oare bărbatul pe care mi-l imaginasem zile și nopți la rând coborât acum din visele mele în realitate? De unde apăruse? De ce la mine în birou?
Mi-era teamă de mine, nu de el. Mi-era teamă de ceea ce simțeam impregnat în suflet din nopțile mele de nesomn. Îi ascultam fiecare cuvânt cu emoție. Îmi spuneam în gând că nu va răspunde așa cum voiam eu, că totul este numai un joc în mintea mea, dar nu…de fiecare dată îmi dădea exact răspunsul pe care eu îl aticipam. Mă privea îm ochi, mă mângâia cu privirea și mă vindeca fără știe că sufăr de vreo boală.
Și totuși nu reușeam să trec peste bariera timididății, și totuși nu reușeam să vorbim despre altceva decât despre muncă. Asta era pe de o parte rău, pe de alta bine. Aveam zile când mă rușinam de tot ce simțeam pentru el, de tot ce-mi imaginam despre el, dar și zile în care stăteam cuminte și-l priveam, îl analizam sub lupa imensă a personalității mele. Cum apăruse el în viața mea? Întrebarea mă chinuia neîncetat.
O vreme am tot încercat să-mi răspund și să formulez tot felul de ipoteze: era răspunsul la rugăciunile mele, era doar o himeră, era un bărbat real, era doar o întâmpare și nimic mai mult. Am ales ca variantă corectă ultima ipoteză și m-am resemnat. Am renunțat să-l mai privesc sau să-i mai acord atenție, am renunțat să-l mai analizez, am renunțat să-l mai văd. De fapt nu voiam să-l mai văd. Mă enerva bunătatea lui, mă enerva tandrețea lui, atenția cu care răspundea de fiecare dată, mă enerva că aducea mereu flori proaspete, mă enerva că prepara cel mai bun ceai, mă enerva complet.
Încet, încet m-am depărtat, de fapt m-am izolat căci el era tot acolo aproape de mine, și l-am izgonit din gânduri, nu-l mai chemam noaptea în vis. Nu mai voiam să știu de el și refuzam orice sarcină de lucru în apropierea lui. În sinea mea mă bucuram că el nu știa nimic, că nu putea să-mi citească gândurile sau să simtă ce simțeam eu.
Într-o dimineată de noiembrie, când ieșeam din birou pregătită să respir aerul rece al toamnei târzii și să mă bucur de frunzele căzute peste zi, să-mi colerez inima în mii de nuanțe arămii, îl aud strigându-mă. Nu puteam să cred, nu trebuia să cred. Am continuat să merg, să respir, dar aerul mi se oprea undeva în suflet greu și rece. Simțeam că leșin. Nu voiam să vadă toate astea și-mi târâiam picioarele printre frunze grăbind puțin pasul. Îmi imaginam că sunt un copil care vrea să scape de o situație neplăcută pe care o ignoră complet. De câte ori, copil fiind, nu am scăpat în felul acesta? Trebuia să funcționeze și acum. Trebuia să mai fi rămas puțină magie în sufletul meu pe care să o folosesc în viața de adult. Mă bazam pe asta în timp ce mergeam și speram să devin ivizibilă.
Am traversat strada și m-am așezat pe o bancă retrasă. Nu am apucat nici măcar să respir ușurată și să ridic privirea către cer că în fața mea era el. Numai pe el în vedeam. Îmi răpise dintr-o dată și aerul și cerul. Îmi răpise liniștea și pământul de sub piciare. Îmi răpise inima. Simțeam că iau foc, dar nu voiam să arăt asta. Mi-am trecut mâna prin păr calmând astfel fiecare emoție și pentru prima dată am ridicat ochii spre el și l-am privit. Nu spunea nimic, mă privea. Se oglindea în ochii mei, mă sfredelea cu privirea lui încercând să-mi pătrundă în gânduri. Atunci i-am zâmbit și mi-am dat seama că încă mai aveam praf magic din copilărie.
Fragment din romanul Mă poți vindeca cu un sărut.
Pe Petruţa o găsiţi şi aici.
Curaj! Și tu poți scrie pe Catchy. 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
