Aș vrea să cred că vi s-a întâmplat şi vouă să plecați cel puţin o dată într-un concediu de odihnă ad-hoc, o escapadă cum ar veni. Fără liste cu ce să nu uiți, fără rezervări cu luni înainte şi fără tot stresul pregătirilor de plecare, care practic omoară bucuria pe care o presupune o vacanță. Adevărat că pot apărea și surprize legate de cazare, transport, vreme, dar tocmai genul acesta de evadare neorganizată poate deveni exact vacanţa care va însemna cel mai mult și pe care s-o pomenești cu infinită nostalgie ani mulți după. Dar pentru asta, trebuie spus, ai nevoie de curaj, poate chiar de un strop de nebunie pentru a încălca o ordine sufocantă.
La modul în care trăim astăzi, pe repede înainte, ne cam lăsăm duse de val. Nu mai facem niciun efort să ne împotrivim rutinei, dar facem parcă toate eforturile să reprimăm nevoia de pauză, de conectare cu sinele nostru profund, poate și cu cel cu care împărțim traiul și de care ne-am cam înstrăinat. Ne e teamă de judecăți exterioare, iar la propria judecată nu ne prezentăm niciodată cu caietul de notițe în mână.
Am simțit de nenumărate ori deja această nevoie, doar că nu i-am prea dat curs… Și doar am un exemplu foarte bun în prietena mea, o călătoare înrăită. Când o cauți, răspunde mereu de pe alt meridian sau paralelă unde se află fie că a fost un chilipir, fie că e o sărbătoare și s-a făcut o pune și a ieșit o mini-vacanță, fie că a inventat ea una. De nu știu câte ori a încercat să mă convertească și pe mine la spontaneitate. Eu aveam mereu argumente dintre cele mai serioase: timp, bani, familie. De vreo doi ani îmi tot spune “fugi și tu, organizatoarea vieții, într-o vacanţă pe care nu ai planificat-o cu șapte ani înainte! Dă o gaură în bugetul ăla al tău spercalculat, nu moare nimeni!”
Așa e, cine să moară, poate doar vechile obiceiuri. Și mi-a amintit, râzând cu poftă, cum a plecat odată pe nepusă masă și când s-a întors a trăit vreo săptămână cam studențește, doar din tichete de masă. Nu e drăguță cum pune ea problema, așa? Păi, îi dă mâna, nu are copii, obligații… Au, dar nici eu nu prea mai am, însă, vedeți voi, e greu cu schimbarea. Asta e de fapt problema.
Dar știți ce fac acum? Mă uit după un city break! Brusc mă simt liberă, spontană, unică. Monte Carlo scrie pe mine! 🙂
Citiţi şi
5 jocuri de iarnă pentru copii benefice și pentru adulți
De ce să alegi un hotel situat lângă aeroport?
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
