Punctul G al Europei – o campanie publicitară cu tentă sexuală a reînviat turismul în această capitală europeană

7 November 2019

“Punctul G al Europei” este Vilnius, potrivit unei campanii publicitare creată de câţiva tineri studenţi lituanieni. Ideea lor a luat marele premiu în cadrul World Travel Market, eveniment care avut loc miercuri seară, 6 noiembrie, la Londra.

Campania, care include spoturi video şi panotaj urban, e construită pe ideea plăcerilor aproape orgasmice pe care le de oferit oraşul baltic, atât din punct de vedere al atracţiilor, cât şi al vieţii de noapte.

Comunicarea a debutat cu puţin timp înainte de vizita din 2018 a Papei Francisc în Vilnius, cu toate că autorităţile au încercat, fără succes, să amâne apariţia “grozăviilor” la TV şi prin oraş. Inclusiv reprezentanţii Bisericii au reclamat că o astfel de promovare nu va face decât să poziţioneze capitala Lituaniei ca un loc al desfrâului şi că astfel vor fi atraşi doar turişti de o calitate îndoielnică. Probabil. Dar ca “sfidarea” să fie completă, campania nu a picat nici măcar după presiunile celor care reclamau “dezumanizarea femeii şi prezentarea acesteia ca pe un obiect”.

Citiţi şi CNN plasează Munţii Apuseni între cele mai frumoase locuri din Europa

Iar cifrele vorbesc de la sine despre cât de mare succes a avut ideea tinerilor publicitari: numărul total de vizitatori a crescut cu 12,5% în ultimul an, iar cel al turiştilor din Germania şi Regatul Unit – principalele ţinte ale comunicării – a crescut cu 37,8%, respectiv 20,5%.

În plus, este de aşteptat ca noua campanie să sporească din nou şi numărul de turişti care vin pentru petrecerile de burlaci, capitol la care în trecut Vilnius ocupa unul dintre primele trei locuri. Aşadar, avantaje pentru toată lumea!

Oare cum ar arăta o campanie similară pentru Bucureşti? Glumeam.

Sursa



Citiţi şi

Timișoara și Sibiul, două destinații de city break

Crăciunul ești tu

“Nu încetați niciodată să fiți fericiți, pentru că viața este un spectacol uimitor”

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro