Spăl grâul mereu în unsprezece ape. Nouă reci. Două calde. Și în fiecare las din mine un strop de sare. De lacrimi.
Mângâind boabele prin apa curgătoare, gândul mi se umple încet de toți ai mei suiți la cer.
Plâng de dor, mă înseninez de bucuria că nu-i mai poate ajunge nicio durere și mulțumesc pentru toată binecuvântarea de a-i fi avut parte din viața mea.
Trupușoarele mărunțele de grâu sunt cumva singurele trupuri vii în care îi mai pot găsi. Căci toți s-au întors de acum hrană pământului, iar pământul rodește din ei hrană nouă, fără încetare.
Grâu. Iubire.
Cerc de viață fără de moarte.
Azi sunt Moșii de toamnă, inimilor!
Aprindeți o lumânare, împărțiți un colăcel cald, o mână de colivă, un măr, un zâmbet, o vorbă bună. La biserică, acasă, oriunde. Dumnezeu e pretutindeni, îngerii voștri vă stau nedezlipiți inimii oricum.
Pomenirea e pentru pacea noastră, a lor e deja deplină. Amintiți-i, povestiți-i, râdeți, aduceți-vă împreună. Mai mare bucurie nici că le puteți dărui decât aceea de a vă ști fericiți, întregi la inimă.
Citiți și Moșii de vară
Pe Anca o găseşti şi aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.