Cred că fiecare femeie a crezut o dată în viaţă că iubeşte un bărbat mai presus de orice. Pare un lucru firesc la prima vedere. Ce se întâmplă, însă, dacă bărbatul e însurat, dacă şi ea e măritată şi au şi copii? E adevărat, nu mai sunt aşa de tineri, să zicem la a doua tinereţe. Este şi mai grav să te îndrăgosteşti la a doua tinereţe, se pare.
Sentimentele sunt mai profunde poate şi pentru că simţi teama că tinereţea începe să se îndepărteze cu fiecare zi. În plus, căsătoria de peste 20 de ani cu aceeaşi persoană, pe care ai cunoscut-o la 20 de ani, când nu prea realizai ce înseamnă dragostea, de fapt, în afară de fluturii în stomac, determină uzura sentimentelor, mai ales dacă cei doi soţi se dezvoltă diferit în timp şi au valori diferite.
Eu am fost o astfel de femeie, care, măritată fiind, s-a îndrăgostit de un bărbat însurat. Să nu credeţi că mi-a fost uşor în această postură sau că îmi e confortabil să scriu această mărturisire. Oamenilor le e usor să eticheteze astfel de femei, să le judece fără milă, să le înfiereze. Doar cine a trăit o astfel de poveste poate să înteleagă cu adevărat. Nici măcar nu pot să spun că am fost victima acestui bărbat. Nu mi-a ascuns că e căsătorit, nu mi-a promis că vom trăi fericiţi până la adânci bătrâneţi, dar simţeam din fiecare privire, din fiecare gest, din fiecare cuvânt al lui că mă iubeşte mai presus de orice! Sau, acum îmi dau seama, îmi plăcea să cred asta.
Când un bărbat şi o femeie descoperă fiorii dragostei, când pasiunea e ca un vulcan care izbucneşte după mulți ani în care a stat pasiv, scrupulele nu îşi au locul, din păcate. Am iubit 10 ani din viată aşa, o perioadă pe care nu o regret, dar nu o doresc nimănui pe lumea asta. A fost agonie, când nu puteam fi împreună, şi extaz, când prindeam fie şi o oră împreună! Nu eram mândră deloc, în străfundurile sufletului meu, că aveam o astfel de relaţie paralelă, dar nici nu mă puteam opri. Când îmi vin prin minte câte nopţi nu am dormit fiindcă nu era lângă mine, câte nopţi nu am dormit pentru că era cu mine şi nu voiam să pierd nicio clipă dormind, ci stând să îl privesc, să îi simt respirația şi trupul lângă mine, câte lacrimi mi-au curs de dorul lui, câtă fericire simţeam când îmi arunca doar o privire şi câtă nefericire mă cuprindea când era departe, mă întreb cum am rezistat.
Citiți și Am fost iubita celui mai frumos și mai trist bărbat din lume
Oare cum nu am cedat psihic? De fapt, răspunsul îl stiu: trebuia să trăiesc pentru a întâlni omul care să îmi fie alături cu adevărat. Am divorţat de soţul meu, am întâlnit pe altcineva, şi o iubire care mi-a răvăşit sufletul ca o tornadă s-a disipat. Nu s-a întâmplat brusc, dar acum mă simt vindecată. Motivul? Am realizat că doi oameni trebuie, totuşi, să fie liberi, ca să se iubească şi să rămână alături. Dragostea lor nu poate dura, dacă se clădeşte pe nefericirea altora.
Scriu aceste rânduri pentru toate femeile care trăiesc o astfel de poveste şi cred că aşa e normal, cred că nu vor avea şansa să mai întâlneasca iubirea. Eu am reuşit, şi, cu siguranţă, puteţi şi voi!
Guest post by Nicoleta Dumitrache
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
