Octombrie. Seară. Parc, mai exact locul de joacă din parc. Haos! Chiloman! Un copilaș plonjează cu tot cu acaretul cu roți pe care era cocoțat sub scăunelul metalic al balansoarului pe care se dădea fii-miu. Am înghețat! Dar nu și el.
A sărit de niciunde, cu mișcări sigure de felină care a mirosit pericolul și, într-o fracțiune de secundă, l-a scos pe nefericit de sub balansoar. Apoi s-a întors la locul lui, pe băncuță, și și-a reluat butonatul preocupat al telefonului, așa înalt, serios și salvator cum era el, în umbra serii domoale de toamnă.
Voi ce-aţi fi făcut? Eu m-am îndrăgostit puțin! A doua zi mi-am pus cea mai scurtă fustă și cel mai roșu ruj și m-am prezentat în halul, pardon, în felul ăsta la locul de joacă, sperând din toate nevrozele de mămică singură să-mi iasă în cale salvatorul din ajun. Și mi-a ieșit! La fel de înalt, la fel de stăpânul parcului și un pic mai atent la mine de data asta. Parcă mi-a și zâmbit. Gata! Să vezi că mi-au intrat planetele tăticilor sexy în casa dragostei, îmi zic eu. Și încep să scotocesc Facebook-ul cu frenezie, să-mi arate salvatorul. Și dă-i și caută în neant un salvator înalt, fără nume și prenume. Culmea! Îl găsesc! Mulțumesc Mark! Sau Putin, servicii, d-astea! Cum faceți voi să apară ca prin minune exact ceea ce căutăm!
În fine! Salvatorul bucuros de găseală, eu topită de încântare. Vorbim habar n-am ce, dar nu contează. Îmi trimite niște melodii romanticoase și nici eu nu mă las mai prejos. Că doar eu sunt șefa melodiilor leșinate. Ba cațăr câteva și în online, să audă toată suflarea pe ce frecvențe înalte vibrez. Și dă-i și visează! Iar el mă încurajează în delirul meu romantic. Ne întâlnim. În parc! Unde altundeva? Între noi, scântei de descărcări electrice. Pâc! Pâc! Pâc! Înainte să ne fi atins. Nu putem, oricum, pentru că ne văd copiii! Doar ne uităm, tâmp, unul la altul. Și ascultăm cum se ciocnesc atomii între noi. Pâc! Pâc! Pâc! Mă ia de mână o secundă – sau poate mi s-a părut – într-o șterpeleală unul pe lângă altul. Apoi, se așază alți părinți și copii între noi, dar nu se lasă, îmi trimite melodii de corazón de la trei metri distanță.
Într-o altă seară, mă urmărește într-un colț mai dosit, unde mă târăşte ăla mic să-mi arate nu știu ce, și mă sărută o secundă, pe furiș. Mmm, dar ce sărut! Cum numai un salvator ar putea să sărute pe lumea asta! Plec din parc amețită. Mă surprind zâmbind necunoscuților și devin brusc prietenoasă la birou și oriunde. Și zâmbesc eu așa vreo două zile, până când îmi dau seama că salvatorul nu a mai spus nimic din seara aia.
Pâc-pâc-ul leșină și se transformă în bubuieli de inimă tahicardică: bâc-bâc-bâc! Intru automat în stare de alarmă! Gândurile îmi devin precipitate. Fac scenarii: l-a călcat mașina! Ba nu! A pierdut telefonul, cu tot cu numărul meu în el. Ceapa! OMG! Trebuie să fie nenorocita aia de ceapă din salata de icre pe care o mâncasem la prânz! Asta înseamnă să n-ai noroc în dragoste! Să-ți găsești salvatorul și să-l pui pe fugă pentru că nu te-ai putut abține de la niște icre rozalii, pufoase, cu bobițe delicioase, care trosnesc între dinți, înmiresmate cu ceapă fin insinuată printre ele și întinse generos pe pâine caldă! E clar! De la ceapă mi se trage!
Citiţi şi Şarlatanii sentimentali
Agonizez eu cât agonizez și într-un final îmi traversează mintea ideea să caut o explicație și pe Facebook. Și găsesc! Nu chiar în prima linie de poze și nici în prea multe, dar totuși acolo, accesibilă pentru toate îndrăgostitele. Explicația era înaltă, suplă, frumoasă și era, cel mai probabil, mama copiilor cu care salvatorul venea în parc. Da’, chiar, ce chestie! Copiii au și ei o mamă! Cum de nu m-am gândit până acum? Unde e mama în timp ce salvatorul face ravagii în parc? De ce nu-l păzește? Cel mai probabil e acasă femeia. Pregătește cina pentru soțul ei și salvatorul amețitelor. Sufăr puțin, dar nu atât cât aș fi suferit dacă m-ar fi scos ceapa din cărți! Bine că n-a fost ceapa!
Și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
5 jocuri de iarnă pentru copii benefice și pentru adulți
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
