Diseară, Noaptea Albă a Galeriilor, ediția 13

11 October 2019

Publicul bucureştean va putea descoperi, vineri seară, 11 octombrie, 69 de muzee, galerii de artă, centre culturale străine, art hub-uri şi spaţii alternative în cea de-a treisprezecea ediţie a Nopţii Albe a Galeriilor – NAG.

Proiectul special NAG Bucureşti “Outside Histories/Istorii pe din afară” va fi prezentat la Rezidenţa BRD Scena9 sub forma unei intervenţii permanente realizate de artiştii Pisica Pătrată, Robert Obert, Maria Bălan şi John Dot S.

Pentru prima oară, Noaptea Albă a Galeriilor va lăsa în urmă, în spaţiul cultural Rezidenţa BRD Scena9 din Bucureşti, o lucrare permanentă.


“Proiectul ‘Outside Histories/Istorii pe din afară’ invită artiştii Pisica Pătrată, Robert Obert, Maria Bălan şi John Dot S să intervină peste decoraţiile existente pe zidurile curţii de la Rezidenţa BRD Scena9. Scene bizare inspirate din cultura aztecă, amestecate cu elemente de decor de inspiraţie bizantină, înconjoară curtea acestei clădiri declarate monument istoric, care datează din 1890 şi a aparţinut Regelui Mihai, fiind un dar al Regelui Ferdinand către Regina Maria. Istoria clădirii poartă astfel urmele tuturor destinaţiilor pe care le-a avut în ultimii peste o sută de ani, de la casa aflată în proprietatea familiei regale la sediu de instituţie publică, apoi restaurant cu specific mexican, până la statutul actual – centru de cultură contemporană”, precizează organizatorii.

Vernisajul va avea loc vineri, de Noaptea Albă a Galeriilor, între orele 19,00 şi 3,00, prin finalizarea, într-o sesiune de live painting în prezenţa publicului, a acestei prime părţi din “Istorii pe din afară”.

Programul NAG oferă, ca în fiecare an, posibilitatea publicului de a descoperi cultura contemporană în toată diversitatea ei, de la arte vizuale la arte performative, muzică sau film, şi în toate formele de prezentare, de la expunerea muzeală la concepte curatoriale sau lucrări expuse direct în studiourile artiştilor.

Vizualul ediţiei cu numărul 13, “care stă doar simbolic sub semnul ghinionului şi al superstiţiei”, a fost realizat de Răzvan Cornici.

“Ilustraţia întreagă este inspirată din jocul cu cursa de cai, un joc foarte popular în parcurile de distracţii, în special pe litoral. NAG-ul este o cursă, alergi de nebun sperând să vezi cât mai multe. Boxerul este luptătorul, personaj care a fost înfrânt ani de-a rândul, dar revine cu o nouă expoziţie despre care crede că va fi ‘the one’. ‘Luchadorul’ este curatorul. Vede tot, ştie tot, împuşcă tot. Motociclistul este galeria nouă, care încearcă să rupă gura târgului cu o expoziţie plină de concept şi high-tech”, mai spun organizatorii.

În afara Capitalei, 87 de spaţii culturale din oraşele Alba Iulia, Arad, Braşov, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Miercurea Ciuc, Petrila, Reşiţa, Sfîntu Gheorghe, Sibiu, Tîrgu Mureş şi Timişoara vor anima harta acestui eveniment dedicat culturii contemporane din România.

Programul detaliat pe oraşe, locaţii, artişti este disponibil pe www.noapteagaleriilor.ro.

Noaptea Albă a Galeriilor/NAG este un eveniment cultural iniţiat şi dezvoltat naţional de Asociaţia Ephemair, cu sprijinul BRD – Groupe Societe Generale.



Citiţi şi

După douăj’ de ani

Voi ce superstiții aveți?

Gata, s-a înfăptuit și “România Educată”

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro