Miercuri seară. Ora 22:04. Am simţit nevoia să scriu. Liber, dar atât de liber cum nu am făcut-o niciodată până acum. Chiar niciodată. Îmi place să spun mereu ce gândesc, deşi meseria aleasă nu îmi permite întotdeauna.
Şi mi-am amintit de Catchy. Ideea nu cred că e rea. Să poţi să publici frânturi din experienţa ta de viaţă mi se pare de-a dreptul mişto. Pot să fiu maximum de sinceră, fără să am grija că cineva ar putea să mă judece. Sau să îmi plângă de milă. De exemplu, că primul meu iubit m-a violat (deşi, după logica mea, trebuia să mă iubească, din moment ce eram iubiţi).
Nu intru prea mult în detalii. Tipul s-a căsătorit, obligat fiind de circumstanţe, ca să nu spun de soacră. O lăsase însărcinată pe actuala nevastă. Şi în ziua de azi îi mulţumesc Celui de Sus că nu mi s-a întâmplat mie, că ne scoteam ochii în fiecare sfântă zi din vieţile noastre… Chiar dacă, la un moment dat, îi păruse rău pentru ce îmi făcuse.
Dar nu asta ar fi acum problema. Problema este că… de la prima relaţie eşuată din tinereţe (pe la 22 de ani), am ajuns să trec de o vârstă şi să fiu tot singură. Să mă simt tot singură. Şi vreau să înţeleg de ce? DE CE?
Îmi doresc un bărbat să se uite la mine ca la soare, şi la lună, şi la stele
Oi fi eu defectă? Nu sunt capabilă să fac fericit un bărbat? Nu pot să fac un bărbat să se îndrăgostească de mine? Să mă iubească până la adânci bătrâneţi, să se uite la mine ca la lună, ca la soare şi la stele, aşa cum ne dorim toate? Ştiu că în sufletul fiecăreia dintre noi stă dorinţa de a trăi o iubire ca-n poveşti, cu rochie de mireasă, cu o familie fericită, o viaţă sexuală minunată, un soţ iubitor ca în prima zi.
Şi spun asta incluzându-le aici şi pe doamnele/ domnişoarele care îşi fac relaţii din interes pur financiar. Nu condamn pe nimeni pentru alegerile făcute. Până la urmă, sunt foarte multe căsnicii în care femeile intră din dragoste, au grijă de bărbatul lor ca de ochii din cap. Calcă, spală, gătesc, fac copii, trec prin durerile naşterii şi multe alte greutăţi. Poate mai suportă şi bătăi, cum a fost şi cazul mamei mele, ca mai apoi dânsul să-i pună şi coarne nevestei cu una mai urâtă. Ceapa ei de treabă! Păi, nu!?
Citiţi şi Singurătatea femeilor frumoase
Nu-s nici urâtă, nu-s nici proastă, nu am nici o meserie de aruncat la gunoi. Dimpotrivă. Dacă intru într-o încăpere, lăsând modestia la o parte, toţi bărbaţii de acolo ar dori să mă abordeze. Dacă mă plimb pe stradă, îşi rup gâtul întorcându-l după mine. Şi nu obişnuiesc să mă îmbrac vulgar sau să pun tone de “tencuială” pe mine. N-are niciun rost. Oricum, la un moment dat, toate măştile cad, şi la propriu, şi la figurat. Dacă merg la plajă, mă fluieră pentru formele generoase. Ţâţe, talie, fund. Tot. Dar asta nu e neapărat o mândrie pentru mine. Atragi şi priviri ale bărbaţilor însuraţi şi invidii ale “prietenelor” care se consideră (adică ele se consideră, nu că ar fi!) mai puţin dăruite de natură şi te mai şi trezeşti că te-ai culcat cu bărbaţi pe care, de fapt, nu i-ai văzut în viaţa ta. Ptiu, drăcie! Dacă aş putea să pun aracet pe limba câte unuia din ăsta, nu m-aş supăra. Ori măcar să-l calc cu tractorul sau ceva.
La capitolul profesie, sunt o norocoasă. Am făcut întotdeauna ce mi-a plăcut. Am lucrat când mai mult, când mai puţin, dar întotdeauna ce mi-a plăcut. Şi pe bani destui. Nu mă pot plânge, mulţumesc Celui de Sus. La capitolul inteligenţă, nu cred că stau rău. Mă învârt printre oameni care au cultură generală bogată.
Şi atunci, care-i problema mea? Problema este că acum e târziu şi mâine am prima zi de serviciu. Pe data viitoare!
Guest post by O. Zana
Și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
6 semne că relația se apropie de sfârșit
Despre dragoste și bărbați, fără crize de emancipare
Orice i s-a întâmplat altuia ni se poate întâmpla și nouă
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
