Mă întreabă părinți dacă și cum și când să-i pedepsească pe cei mici, dacă bătaia “ruptă din rai” mai e de actualitate, dacă prietenia cu ei e cheia relaționării fericite.
Sunt subiecte vaste, interactive, pentru cursuri, workshop-uri și cărți. De aceea, sumarizez: relația adecvată dintre părinți și copii nu este de prietenie. Este de comunicare continuă (în diverse feluri), de atașament, de respect, de autoritate a părinților. Despre iubire nu mai pomenesc. Ar trebui să fie intrinsecă. Prietenia presupune, printre altele, împărtășirea necazurilor și a problemelor. N-ar fi corect pentru copii să-i împovărăm cu greutăți și dileme de adulți, pe care ei încă nu știu cum să le rezolve. Autoritatea este esențială (specifică statutului de adult) și presupune limite și reguli, fără de care evoluția și inter-relaționarea sunt defectuoase. Copilul urmărește, de obicei (conștient sau nu):
- Servicii – să facă cineva lucruri pentru el, în locul lui (răsfățul şi de aici pericolul descurajării, al sentimentului că nu e capabil)
- Să atragă atenția (când simte că nu e conectat, util, că nu aparține)
- Să-și demonstreze puterea, prin comportamente nedorite (spunând NU, fiind apatic etc)
- Să se răzbune (când simte că e nesemnificativ, că nu contează)
Pedeapsa își are și ea rolul ei. Nu e om care să nu fi pedepsit sau să nu fi fost supus pedepsei la un moment dat. Dar nu trebuie să fie fizică. Şi nici violentă verbal sau sub formă de amenințări. Acestea dau copiilor sentimente puternice de nesiguranță și anxietate. Apoi, de descurajare sau de revoltă și agresivitate în răspunsul lor (se simt inferiori). Vor rămâne cu spaima. Puii de om își doresc să aparțină unei familii, unei echipe și să fie semnificativi. Dacă “îi rupem cu bătaia” vor înțelege că nu contează pentru noi, iar implicațiile în viața lor de adult vor fi dintre cele mai nefaste. Ştiu, uneori nervii și supărările ne dărâmă calmul și ne pun echilibrul între paranteze, dar ne dorim ca situațiile astea să rămână excepții.
Citiţi şi Despre insuportabilele consecinţe ale descurajării
Pedeapsa se aplică unui comportament greșit sau nedorit, nu persoanei. Este corect ca pedeapsa să fie:
- Rostită cu calm, fără agresivitate
- Realistă (legată de faptă)
- Rezonabilă (nu exagerată și confuzională)
- Spusă cu respect și seriozitate, la scurt timp după petrecerea comportamentului
Scopul principal este lecția pe care o învață copiii în urma consecințelor logice ale comportamentelor deviante. Părinții trebuie să fie consecvenți în situațiile de pedeapsă, să nu fie haotici și duri, pentru că vor speria odraslele și conflictele vor escalada. Cum? Cu frustrări și vinovății de adult, cu anxietăți, depresii și alți predictori pentru o evoluție de nedorit a celor cărora le-am oferit viață.
Guest post by Anca Baciu
Și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
5 jocuri de iarnă pentru copii benefice și pentru adulți
Atenție la clișeele „corecte politic” care manipulează votul!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
