Pentru Jacqueline van Maarsen momentul în care a luat parte la aniversarea de 13 ani a Annei Frank, în 1942, a fost unul binevenit în contextul sumbru al ocupaţiei naziste din timpul celui De-al Doilea Război Mondial. “Bucuria savurării unor prăjituri însemna că nu ne mai gândeam la realitatea crudă în acele momente”, spunea Van Maarsen în cadrul întâlnirii cu elevii de la Şcoala Internaţională din Amsterdam, organizată pentru a marca împlinirea a 90 de ani de la naşterea scriitoarei Anne Frank.
Acea a 13-a aniversare a reprezentat o uşurare pentru mulţi dintre copiii care deja simţeau efectele discriminării religioase şi care erau obligaţi să poarte Steaua lui David pe haine. După doar trei săptămâni de la acel moment, Anne şi familia sa au reuşit să fugă şi să se ascundă într-o anexă secretă din spatele unei case aflate pe marginea unui canal navigabil şi devenită celebră în faimosul jurnal al scriitoarei. După alţi aproape trei ani, extenuată şi suferind de tifos, Anne şi sora sa şi-au găsit sfârşitul în lagărul de concentrare de la Bergen-Belsen, în februarie 1945.
Jacqueline Van Maarsen (centru) şi Albert Gomes de Mesquita (dreapta), pozând alături de elevii de la Şcoala Internaţională din Amsterdam în cadrul întâlnirii care a avut loc pe 12 iunie 2019. Sursa: TIME
Ele reuşiseră să stea ascunse în anexă ceva mai mult de doi ani, după care au fost arestate şi deportate în taberele de muncă forţată înfiinţate de nazişti. Tatăl lui Anne, Otto, a fost singurul membru al familiei care a reuşit să supravieţuiască războiului şi cel care a publicat jurnalul fetei sale. Cartea a fost vândută în mai multe ţări şi este privită drept una dintre cele mai importante lucrări ale secolului XX.
Acea aniversare de 13 ani a fost momentul în care Anne Frank a primit primul ei jurnal cu copertă roşie, pe care l-a numit “probabil unul dintre cele mai frumoase cadouri”. De asemenea, pe masă mai erau un alt jurnal similar, o bluză albastră, o cremă şi o carte, după cum nota scriitoarea.
Albert Gomes de Mesquita (89 de ani), fost coleg al lui Anne Frank la Liceul Evreiesc din Amsterdam, a fost de asemenea nevoit să se ascundă în perioada războiului. Spre deosebire de familia Frank, el a schimbat mai multe ascunzători din ţară, reuşind să evite arestul şi deportarea. Rugat să transmită câteva învăţături către tinerii de astăzi, acesta le-a spus elevilor veniţi de la Şcoala Internaţională din Amsterdam: “Cred că trebuie să învăţaţi din trecut. Eu am fost ajutat de diverşi oameni, de confesiune romano-catolică, protestantă, atei, comunişti, bogaţi, săraci. Am dormit în 12 locuri diferite în toată perioada cât m-am ascuns, iar ce am învăţat este următorul lucru: oamenii buni există pretutindeni”.
Înghesuiţi în camera de zi a apartamentului care în prezent a fost recondiţionat în aşa fel încât arată ca atunci când familia Frank a locuit aici, elevii au ascultat cu atenţie ce au avut de spus atât Van Maarse, cât şi Gomes de Mesquita, după care le-au adresat acestora întrebări.
Citiţi şi Jurnalul Annei Frank, pornografic? Come on!
“A fost cu adevărat incredibil să-i întâlnesc, nu doar ca prieteni ai Annei Frank, ci şi ca supravieţuitori ai războiului”, a spus Sietse Munting, în vârstă de 13 ani. Elevul a fost impresionat de o afirmaţie făcută de Jacqueline Van Maarsen, care mărturisea că simte că şi-a pierdut identitatea din cauza etichetei de “prietenă a Annei Frank”: “Chiar am încercat să mă gândesc la asta, că nu este vorba doar despre Anne. Desigur, să ne amintim de Anne rămâne în continuare foarte important, însă trebuie să avem în vedere că au existat şi multe alte persoane care s-au luptat să supravieţuiască acelor timpuri”
Apartamentul în care a avut loc întâlnirea este deţinut de Muzeul Anne Frank, dar spre deosebire de anexa secretă nu este deschis publicului larg. În schimb, este folosit de un Fond al Literaturii Olandeze ca refugiu pentru scriitorii persecutaţi în ţările lor de origine. În prezent, aceasta este reşedinţa unui poet şi traducător kurd, Kawa Nemir, care tocmai a terminat de tradus în limba sa natală romanul Ulise al lui James Joyce.
Dacă răsfoind presă internațională sau națională (de ce nu?), dați peste articole interesante și credeți că le-ar folosi și altora ceea ce vi s-a părut vouă util, vă rugăm semnalați-ni-le. Poate și cu un scurt rezumat, dacă aveți darul de a face sinteze, poate cu o opinie. Trimiteți, fie doar link ul, fie și rezumatul și sau opinia, pe adresa office@catchy.ro. Mai mulți ochi, mai mulți căutători de calitate, nu poate fi decât mai bine. Vă mulțumim.
Citiţi şi