De unde vii, Simona? Unde te duci, când te duci?
Vin din curgerea lină a Dunării de la Brăila. Din soarele revărsat pe străzile ei vechi. Din fața ferestrei de unde, copil fiind, pândeam iasomia să înflorească. Când plec, mi-e teamă ca nu cumva să caut tot ceva vechi, din amintiri, și să nu mai văd ce este nou. Mă duc oriunde ca să mă văd în oglinzi noi, în speranța că mă vor învăța despre mine tot ce am nevoie ca să fiu OM.
Sunt mai multe Simone?
Simona de miazănoapte (reumatică, anxioasă, închisă în sute de întrebări fără răspuns, evident), Simona de nisip (țintuită de soare pe nisipul dunelor de la Sulina, unde nici nu îndrăznesc să respir, să nu cumva să vină cineva să mă ducă acasă), Simona furtună (care dărâmă tot, bun sau rău), Simona tăcere (care se străduie să se ridice deasupra zgomotului de zi cu zi, dincolo de voința altora, credințele altora, nevoile altora puse pe umerii mei, pentru că nu pot purta lumea altora în mine fără să fiu nevoită să o trunchiez pe a mea). Simona care nu mai poate. Simona care nu se epuizează niciodată. Simona care ar fugi de acasă și nu s-ar mai întoarce vreodată.
Simona
Când a bătut la ușa ta fotografia? De ce i-ai deschis?
În 2008, destul de târziu, dar m-a scăpat de plictiseala unei vieți în care, aparent, nu mai este nimic de descoperit. M-a scăpat de “rândul lumii”. Și nu a bătut, a rupt ușa din balamale. Nu am avut de ales.
Te-a lepădat de “păcate” fotografia? Regreţi ceva?
M-a izbăvit de a nu ști care îmi este rostul. După care m-a lăsat să păcătuiesc cât vreau, pentru că asta a presupus să descopăr pe pielea mea ce înseamnă să fii fotograf. Am convingerea că Dumnezeul fotografilor a văzut ce fac, a râs și m-a iertat. Și chiar dacă aș avea regrete, este târziu. Este bine așa cum este.
Există “un univers exterior și unul interior” zici. Ce “scrii” între ele?
O mare și adâncă rană. Imposibilitatea de a alege cine voi fi mâine sau regretul față de cine am fost ieri. Un munte de fotografii. Bucuria de a dărui. Imposibilitatea de a fi mai mult decât sunt. Îngrețoșarea tăcută față de îngustimea spiritului. Iubiri pe care nu le mai aștept. Și iarăși o grămadă de fotografii.
Du-mă într-un loc știut doar de tine.
Plaja Sampieri, sudul Siciliei. Nu vă imaginați umbreluțe și oameni la plajă. Imaginați-vă o plajă imensă, pustie, o bijuterie cu nisip portocaliu și cactuși, un copac imens smuls de ape și aruncat la țărm. Este nor și aproape furtună. Nu sunt decât eu, este doar a mea.
Citiţi şi “Nu fotografiez viaţa aşa cum este, ci aşa cum mi-aş dori să fie”
Și testul fulger pentru Simona:
- Sulina – cea fără de care nu se poate.
- Mare – să te împărtășești din apa sărată și să te închini ei, Stella Maris, Fecioara Maria.
- Strigăt – ce ar însemna ca vederea să fie un strigăt, ce vaiet disperat ca să ne distingem între noi.
- Maria – dincolo de orice, deasupra oricui, fata mea cu rădăcini în nisip.
- Rochie largă – straie de preoteasă păgână.
- Somn adânc – uneori mai real decât veghea zilnică.
- Vin roșu – valuri de mătase, interminabile.
- Iubire – așa îmi spunea, avea sens, cu toate stelele deasupra noastră.
Pe Simona o puteţi găsi aici:
https://web.facebook.com/simona.andrei.180
(mai, 2019)
Și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
