“Bătaia e ruptă din Rai” a fost expresia pe care multe dintre generaţiile de până în anii 2000 au tot auzit-o în copilărie. Aceasta reprezenta justificarea cinică a „altoielii” pe care părinţii le-o administrau copiilor neascultători, fără nici cel mai mic risc de a fi acuzaţi de rele tratamente aplicate minorului sau de a pierde custodia acestora.
Acum, din fericire, legile nu mai sunt la fel de permisive, astfel că mamele şi taţii din societăţile civilizate sunt nevoiţi să găsească alte metode de amendare a comportamentului necuviincios al odraslelor. Totuşi, mulţi dintre cei care au “supravieţuit” vremurilor în care ordinea era restabilită cu ajutorul nuielei îşi amintesc cu “nostalgie” (așa pare…) cum bătăile primite le-au călit caracterele şi, într-un mod misterios, le-au tăbăcit pielea pentru încercările ulterioare ale vieţii.
Hai numa’, că nu-ți fac nimic! 🙂
Dacă nu ne credeţi, aruncaţi o privire la comentariile de la această poză.
Noi am ales câteva, dar aşteptăm și părerea ta. Nu povestea ta. Sperăm din suflet să nu ai una asemănătoare…
“Şi cu nuiaua şi tot am avut o copilarie fericită 💖”
“Numa’ că Jana mă aştepta cu coada de la mătură, furtunu’ de la maşina de spălat sau pur şi simplu cu mâinile ei bătătorite de muncă, după caz şi în funcţie de toane. Era veşnic decupată dintr-un film horror, era supărată din orice poziţie!”
“Aveam antrenament. Ea mă bătea, iar eu deja eram cu gândul la altele de făcut”.
“Mai nasol era când te chema să-ţi dea ceva. Şi nu spunea minciuni, că-ţi dădea de nu puteai duce”.
“Eu cred că am nuiaua aia pe sub piele acum”.
“Cum era meme-ul ăla? Mi-am pierdut încrederea în oameni când mama mi-a zis: Hai încoa’, nu îţi fac nimic. 😁”
“Acum îi duc pe copii de zeci de ori la psiholog. Pe vremea aia îţi luai cureaua pe spinare şi-ţi trecea”.
“Poză cu un puternic impact emoţional! Încă tresar când o văd!”
Citiţi şi Bătaia aia “ruptă din Rai” şi urmările ei peste ani
“Ca să poată pune mâna pe mine să-mi iau papara, bunică-mea, Dumnezeu s-o odihnească, mă striga din casă: <Marius, te cheamă maică-ta la telefon!>. Apoi, stătea după uşă. Eu veneam într-un suflet, punea mâna-n ceafa mea şi-mi găbjea câteva. Bineînţeles că urlam din toţi bojocii, de sărea femeia care o mai ajuta la treabă: “Lasă-l, coniţă, că-l omori!”. Bineînţeles, eu jucam teatru”.
“A plâns frate-miu tot parcul de la Unirii până în staţie la Sf. Vineri că nu a vrut mama să-i ia pistol. Ea a răbdat până când, în staţie, l-a băgat după chioşcul de îngheţată şi i-a dat numa’ pistoale :)). Aşa era mama, elegantă, nu se certa în văzul lumii :))”.
“Mi se scula părul pe spate ca țepii pe arici”.
“Mama era foarte diplomată. Când eram mică, îmi spunea cu zâmbetul pe buze, deşi în ochi nu i se vedea zâmbetul, ci faptul că o supărasem/ enervasem: <Hai cu mami până în baie să-ţi spun ceva>. Eu: <😱>. Acolo îmi arăta degetul (indexul, nu mijlociul): <Dacă nu taci, te căsăpesc!😈>. Râde şi ea acum, c-am scris (era să scriu vorbit) cu voce tare! :)”.
“Când am fumat eu… am avut vergi pe picioare şi cur, apoi am fost în tabără la mare 😏”.
Citiţi şi
Să ne mai lăsăm și duși de val…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
