Dacă-mi permiteți, o rugăminte; dacă puteți, citiți textul cu un deget de cognac și cu Sophisticated Lady al lui Duke Ellington în fundal; vă garantez, tonusul va fi infinit mai bun și în plus, își aduci aminte și că știi prea bine cum e când She’s got lots of rhythm, she’s got lot of class… She talks quiet and gentle, and she acts very cool…
Așa, și acum să vorbim despre alură.
Ce alură interesantă!, poți auzi, la un moment dat, întâmplător, și dacă e așa, sunt sigură că întorci capul să vezi cui îi este adresată. De cele mai multe ori când apare, ea este, cel mai probabil, exclamația unui bărbat, dar asta nu înseamnă că e ceva ce poate lipsi din vocabularul unei femei.
Dimpotrivă.
Ce alură frumoasă are femeia asta! poate marca momentul zero în care o femeie admiră o altă femeie. Ar putea fi exclamația – șoptită pentru sine sau spusă cu voce tare, niciodată strigat însă – care însoțește aprecierea altei femei de către una căreia, iată, tocmai pentru îi este bine în pielea ei, nu are motiv, așadar, să nu complimenteze o altă femeie. De aceea o poate face atât de nonșalant și de vădit.
Pentru că da, exclamația de mai sus merită discutată mai ales dacă îi este adresată unei femei și mai ales atunci când vine din partea unei alte femei.
(O paranteză se impune:
Venit pe filieră franceză, cuvântul „alură” poate fi folosit (și) când se descrie felul în care o navă – folosind direcția vântului – sau un cal – la trap, în galop etc. – se deplasează, la fel după cum poate apărea și cu referire la modul în care o întrecere sportivă poate decurge. Toate cele mai sus, dar și altele, bunăoară, cele care se referă la modalitatea în care un vehicul sau un animal se mișcă și, de aici, a ajuns mai departe, la felul de a merge, de a se purta sau de a acționa al cuiva. Dicționarul spune că termenul de „alură” poate fi folosit și în diferite contexte, mai generale, nespecifice, atunci când sunt necesare relatări cu privire la evoluția desfășurării unei activități – care implică sau nu prezența omului -, acolo unde se urmărește ritmul sau dinamica unei acțiuni. Așadar, modul de deplasare / derulare stă sub semnul termenului de „alură”. În timp, cuvântul a intrat într-o sinonimie cu „mers”, „umblet”, „ritm”, dar și cu „înfățișare”.)
Amănuntele din paragraful de mai sus sunt poate relevante din punct de vedere lingvistic, dar nu sunt importante pentru cazul deschis de articolul de față.
Când auzi pe cineva spunând Ce alură interesantă are femeia asta! trebuie să întorci capul să vezi cui îi este adresată. Nu ar trebui să ai ce regreta, dimpotrivă, ar trebui să te bucuri de ce vezi, ar fi bine cu ocazia asta să încerci să înțelegi cum arată o femeie care atrage – magnetic – privirile acelui bărbat. Vei avea, cel mai probabil, surpriza plăcută să vezi o femeie mai altfel decât alte femei.
O anume grație, un fel atrăgător de a merge sau de a-și ține capul sau de a-și mișca șoldurile, cine știe, un anume balans al totului în tot, deosebit de atrăgător – chiar fără să-l poți numi, chiar fără să știi prea bine ce-l compune – e ceva ce nu ar trebui să te lase indiferentă.
(Altă paranteză: Și pentru că veni vorba, dacă o auzi spusă de un bărbat, n-ar fi rău să te uiți un pic și la acelbărbat. Exclamația asta despre alura unei femei nu poate aparține decât unui bărbat interesant. Unui bărbat atent la detalii. Unui bărbat care înțelege detaliul în felul de a fi al unei femei, unui bărbat care are toate șansele să știe cum se iubește o femeie.)
Dar dacă acestea sunt cuvintele prin care o femeie descrie o altă femeie, ei, bine, atunci… e tare frumos.
E o declarație a unei solidarități de gen, a unei sororități, să-i spunem, chiar dacă neștiute și neoficiale, aceea a femeilor care au antene pentru a vedea nevăzutul, și el atrăgător peste poate, chiar dacă nu foarte vizibil. Și nu orice femeie vede asta la o altă femeie, dar voi știți ce zic, nu?
Ce alură interesantă are femeia asta!, asta nu poți spune decât dacă te referi la o femeie care atrage chiar dacă, să spunem, nu e foarte frumoasă, sau care, poate, nu e conform standardelor de frumusețe ale momentului, dar care, în mod cert, nu trece neobservată de alte făpturi, sub condiția însă ca acestea să fie atente la detalii. Dar când acest cuvânt își cere drepturile, el vine cu un cortegiu întreg: mister, învrăjire, seducție, șarm, inefabil, rafinament, delicatețe, spirit și lista rămâne deschisă.
…O femeie cu alură interesantă te face să te gândești poate la un cal de curse – e înaltă și are mișcări care trădează o nervozitate a fibrei, are gleznele subțiri sau o coamă arăpească sau o crupă nărăvașă – sau poate la o balerină – e subțire ș fragilă sau are mișcări delicate, de arabescuri neintenționate, dar seducătoare, un coc mic la ceafă sau un aer eteric -, la o efigie – are un nas acvilin și o postură regală, o ținută mândră, fără a fi arogantă, un cap care pare aureolat de o diademă, bunăoară – sau la o lebădă – are mișcări moi și vălurite, un gât lung sau, cine știe, o moliciune a gestului de aripă, o melancolie a felului în care se uită cu capul plecat sau, dimpotrivă, o grație a arcuirii gâtului în timp ce vorbește… Un cal de curse fără să fie unul, o balerină fără ca ea să fie balerină. Și tocmai asta e mirajul. Și spectacolul.
O femeie poate avea alură de egretă sau de felină, de pasăre de pradă sau de plantă cățărătoare, de ființă magică sau de zeiță, de făptură nepământeană sau de abur, nu vei ști niciodată rețeta.
Pentru că există o rețetă.
Înaltă sau scundă, brunetă sau blondă, ciocolatie sau roșcată, cu pistrui sau cu ochelari, făptura despre care poți spune că are o alură de… poate fi cum nici cu gândul nu gândești. E adevărat că trebuie să o vezi în mișcare. Mergând sau gesticulând, vorbind sau chiar mâncând, făcând ceva cum numai ea știe, ființa în legătură cu care să-ți vină firesc să folosești cuvântul „alură” are, de obicei, mersul, ritmul sau înfățișarea a ceva cunoscut, dar în egală măsură necunoscut, simili-cumva, dar nu prea, sfârșind prin a fi uimitor. Atrăgător fără a fi copleșitor, seducător fără a fi opulent, extravagant sau excesiv. Uneori acel ceva special nici măcar nu e foarte vizibil. Aș spune că e, de cele mai multe ori, discret; e un detaliu, un gest care se insinuează poate pentru că se repetă, dar tocmai prin asta e cu atât mai special, cu cât se naște din mișcări sau gesturi – mici și ghidușe fie ele, ample și grandilocvente, prea leneșe sau prea rapide. Un detaliu pe care mai degrabă îl simți decât îl vezi, l-ai numi, dar nu știi cum,e ca, a, da, firește, seamănă cu…, dar parcă nu. Nu e previzibil, nu e programat și nici programabil, e sau nu e.
De aceea, deși alură e un cuvânt pe care să-l poți folosi, teoretic cel puțin, în multe situații, el devine un termen care, asociat unei femei, e un fel de garanție a unicității. O semnătură a proprietății invizibile și indivizibile a unei feminități de un anume – diferit exprimat de fiecare dată – calibru.
Firește că termenul se poate folosi în multe alte contexte, nelimitate, dacă vreți, de nuanțele despre care am scris eu aici, dar să-mi iertați entuziasmul și euforia, tocmai am mâncat o Pavlova.
Rămân la părerea că alură– un cuvânt atât de frumos! – nu merită aruncat în lume prea des. Ar fi nevoie de atenție, aș zice, la împrejurările și la împrejurimile în care ar cădea. Mi-ar părea rău să-și rupă vreo articulație și, ca urmare, să devină prea rigid și să ajungă intolerant.
La urma urmei, nu e deloc de dorit să rămânem fără alură.
Sau, mai rău, să n-o mai (re)cunoaștem.
Citiți și Femeia care pășește altfel
Pe Ohara o găsiți și aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Horoscopul Anului Chinezesc 2025, anul Șarpelui de Lemn
Învățătorii, timpul, barbaria și lucrurile de neacceptat
Pentru toate femeile care se apropie de 50 de ani
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
