Benoît Jacquot îi aduce un omagiu elegiac faimosului Casanova, într-un episod erotic și sentimental, organizat în recenta peliculă Dernier amour. Casanova îmbătrânind – tulburat de o jună curtezană britanică – pare o mare provocare, numai dacă ne reamintim de fermecătorul Alain Delon sau Daniel Auteuil.
Iată că temerarul Vincent Lindon devine „seducătorul sedus în amurgul vieții”, damnat și posedat, aflat într-o disperare la graniță cu pasiunea mortificată, la finele unui veac al XVIII-lea ce pare să fie ecoul vremurilor actuale. Așadar, Vincent Lindon și Stacy Martin interpretează rolurile principale dintr-o reflecție cinematografică despre dorință și pasiune.
Cu toate că nu și l-a dorit ca interpret principal în recenta sa peliculă, Benoît Jacquot le-a mărturisit jurnaliștilor, prezenți la premiera filmului Dernier amour, că a optat pentru actorul Vincent Lindon bazându-se pe lunga lor amiciție și, mai ales, pe intuiție. Realizatorul peliculelor Eva, Journal d’une femme de chambre/Diary of a Chambermaid și Les adieux à la Reine a ales bine, pentru că Vincent Lindon uimește în rolul celebrului aventurier, printr-o surprinzătoare menieră de interpretare.
Libertinul este un individ care sfidează deliberat legile moralei și ale decenței, plasându-se în afara normelor etice și fiind perceput ca indezirabil și periculos de către societatea mainstream, în ciuda seducției pe care el o exercită. Figură reprezentativă a acestei tipologii umane, Giacomo Casanova a rămas în mentalul colectiv ca arhetip al seducătorului. Benoît Jacquot a realizat, pentru marele ecran, portretul unuia dintre cei mai celebri seducători, iar descrierile Prințului de Ligne l-au făcut să considere legitimă alegerea lui Vincent Lindon în postura „colecționarului de amoruri”, tipul sangvinic care seducea rapid, dar care putea deveni tăcut pentru lungi perioade.
Benoît Jacquot scotocește imaginarul romanesc, cotrobăie printre umbre și mistere și îi conferă libertinului celebritatea pe care i-o poate asigura cinema-ul. În secolul al XVIII-lea, Casanova (Vincent Lindon), cunoscut pentru libertinajul său, acum bibliotecar în Boemia, e întrebat de o frumoasă vizitatoare despre iubirile sale. Acesta îi povestește cum sosise la Londra, după ce ieșise din exil. În acest oraș în care ignoră totul, regăsește plăcerea întruchipată de juna curtezană (la Charpillon). Renumitul cuceritor e gata de orice pentru a obține grațiile tinerei, dar aceasta găsește mereu tot felul de pretexte pentru a evita propunerile lui Casanova. Tânăra femeie îi lansează o provocare: să o iubească înainte de-a o dori.
Nu există filme relizate de acest cineast în care să nu regăsim o jună/ tânără abia ieșită din pubertate, așa se face că de data asta Stacy Martin va fi Marianne de Charpillon, prostituata care „i-a pus capac” lui Casanova. Pentru această falsă ingenuă, aventurierul a vrut să moară, să se azvârle de pe pod în apele reci ale Tamisei. În filmele lui Benoît Jacquot se află în prim-plan relația bărbat-femeie, așadar mitul lui Casanova reflectă și mai bine raporturile de forță, mai ales că episodul narat pe ecran ilustrează decadența amoroasă. Fata de 17 ani se oferea bărbaților (aleși de o altă curtezană, mama ei biologică), totuși îl refuză pe experimentatul seducător. Nu răutatea, nici dorința de a domina o determinaseră pe tânără să nu accepte propunerile lui Casanova, ci dorința de a-l face să înțeleagă că amorul nu se rezumă doar la posedare, ci – mai degrabă – la o atentă dozare.
Dacă Fellini a făcut, pentru ecran, din Casanova „desfrânatul nesătul”, Benoît Jacquot descrie bărbatul matur, sincer îndrăgostit, care trăise doar aventuri pasagere. Casanova a iubit-o pe tânăra londoneză și a lăsat drept mărturie memoriile sale publicate sub titlul „L’histoire de ma vie”, sursă pentru scenariștii filmului (Jérôme Beaujour, Benoît Jacquot, Chantal Thomas, Giacomo Casanova). Manuscrisul (3 700 de pagini) a fost expus și la Biblioteca Națională a Franței, așadar seriozitatea documentării aduce un plus de valoare peliculei. Trebuie citit Casanova (autointitulat Cavaler de Seingalt) pentru ineditele definiri ale amorului : «Ce este dragostea? Este o formă de nebunie asupra căreia filosofia nu are nicio putere; o boală incurabilă de care omul suferă întreaga sa viață și care îl conduce spre îmbătrânire. Dragoste nedefinită! Natură dumnezeiască! Dulce durere! Un monstru divin care nu poate fi definit decât prin paradoxuri». Cam așa s-ar putea rezuma, pe scurt, povestea de iubire dintre la Charpillon și Casanova, care-a fost străfulgerat de pasiune pentru prostituata londoneză, manipulată de mama sa.
Într-o manieră estetică similară cu cea din Sade, Benoît Jacquot realizează un plonjeu în tenebre. Ultima dragoste și nimic după. După mii de cuceriri, iată că urmează confesiunile lui Casanova. Acest ultim episod devine o tristă confesiune a bărbatului, care la vârsta de 38 de ani ajunsese la crepusculul vieții, iar juna la Charpillon îi refuzase avansurile. Așadar, Lindon întrupează bărbatul răpus, iar Stacy Martin îi dă replica fiind o irezistibilă, fatală mânuitoare a bietei marionete. Prin această curtezană, Casanova iubește dragostea într-un mod crunt, dar fascinant. Eroul de pe ecran e devorat de pasiune întocmai ca în scrierile lui Giacomo Casanova, care susțin scenariul (liber inspirat din Des Mémoires de Casanova). La granița dintre delicatețe și mister, realizatorul și scenariștii săi dezvoltă o atmosferă intimă, susceptibilă de lentoare. Montajul reflectă permanenta pendulare între trecut și prezent, prin numeroasele flashback-uri.
Regia face apel și la seducătoarele decoruri, uimitoarele costume și lasă narațiunea să stârnească emoție. Cuplul Vincent Lindon & Stacy Martin va contura bizara mecanică «feminin-masculin» în care perversitatea se insinuează ca într-un pseudo-marivodaj. Eternul seducător și curtezana lasă la vedere o tandră complicitate fitilată de frivolitate. Cu Dernier amour, Benoît Jacquot propune nu doar o reconstituire istorică, fără emfază, ci și o reconsiderare a celui mai faimos seducător, care nu poate fi redus doar la condiția unui Don Juan venețian.
Regia: Benoît Jacquot
Scenariul: Jérôme Beaujour, Benoît Jacquot, Chantal Thomas, Giacomo Casanova
Imaginea: Christophe Beaucarne
Montajul: Julia Gregory
Decorurile: Katia Wyszkop
Costumele: Pascaline Chavanne
Muzica: Bruno Coulais
Distribuția:
Vincent Lindon – Giacomo Casanova
Clément Chalaye – servitorul englez
Stacy Martin – Marianne de la Charpillon
Valeria Golino – La Cornelys
Julia Roy – Cécile
Nancy Tate – Hortense Stavenson
Anna Cottis – mama lui Charpillon
Durata: 98 min
Citiţi şi
Stelian Tănase – De ce nu mai vor venețienii turiști
Nu te culca cu el doar din plictiseală!
Virginia Woolf – când mintea nu te mai lasă să trăiești
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
