Totul durează, de-acum, o singură clipă, adio 15 minute de glorie, adio trei zile de faimă. Numai! Gata! O clipă!
Istoria a rămas un biet prezent continuu în care nimic nu mai rezistă. Nu mai avem nici măcar memoria zilei de ieri. Chiar, care a fost subiectul zilei de ieri?
Astăzi este catedrala în flăcări, ocazie cu care aflăm că trăiam între o mulțime de specialiști în gotic. Lumea deplânge secolele făcute fum și pune poză cu focusul pe sine. Parcă înainte a fost curiosul caz al megastarului, dar adevărul e că am uitat deja.
În România, sarabanda de întâmplări are parfumul ei aparte – totul e aici drapat în tragi-comic. Chiar și tragediile cele mai atroce decad în comic, totul e, la rigoare, trist și ridicol.
Stăm sub o avalanșă de nimicuri comentate cu toată seriozitatea, fleacuri mestecate din gurile tastaturilor, în timp ce șandramaua așteaptă în continuare să ne cadă în cap la primul vânticel mai puternic.
Vaccinurile, manelele la teatru și negii tudorelului (să fim serioși, nu oricine merită majusculă), vin pakistanezii și pleacă moldovenii, oltenii fură aduși să facă plecăciune la Manda, soția domnului Olguța, “hîmpărăteasa” cu clanțele de haur… Ce frumos e la noi (mă rog) în țară!
Citiţi şi Viaţa noastră unde e?
Și în această alba-neagra cu apocalipse zilnice, cine mai are răbdare pentru vechiul, uitatul, act al șezutului și cugetatului?
Nu știu dacă ați observat, dar a fost evacuată gândirea din rândul activităților umane. Nu mai e nevoie de idei, intelectualii nu mai valorează nimic, e epoca de aur a frizerilor, bucătarilor (oameni cumsecade, altfel, înainte să devină vedete globale) și porn star-urilor de Instagram.
Oameni apatici se mișcă de la un sezon la altul din serialele preferate, pământul parcă a ajuns să fie populat de hamsteri eviscerați nevrotici, pensionarii sunt gata să sară la beregate, cu sângele invadat de propagandă, milenialii nu mai întrețin contacte vizuale decât cu livratorii de mâncare la domiciliu, se fuge din calea acestui mod greșit de a trăi și se doarme cu cuțitul sub pernă. Orice drum la serviciu și înapoi e o traumă.
Am ajuns triburi isterice de refugiați îndărătul propriilor baricade, războindu-ne moale în jurul moțului de la rahatul cosmic. Toți convinși de propria inocență și dreptate, toți greșind.
Dar ce mai contează?
Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Cei mai buni veterinari devin copiii care au avut animale de companie
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
