Ce vor femeile de 1 martie (și nu numai)? 

28 February 2019

Ce vor femeile de 1 martie (și nu numai)? Orgasme! Vor să o urci pe pereți de plăcere, să o faci să țipe, să-și dorească să facă timpul să stea în loc.

Dragi bărbați,

Desigur că apreciem florile voastre sau micile atenții. Nu, nu rămânem indiferente. Dar am aprecia mai mult să fiți bărbați 365 de zile. Poate nu știați, dar noi suntem ființe emoționale. Să funcționăm, avem nevoie de emoții. Mai exact, noi ne dorim viața ca o telenovelă. Ce emoții (spun emoții pentru că doar una singură ne plictisește, deci avem nevoie de o gamă largă de trăiri) ne oferiți, așa comportament vom avea. Dacă simțim iubire, strălucim. Dacă simțim indiferență, devenim șterse, obosite. Ce semeni aia culegi. Vrem să fim ascultate, iar prin asta noi nu dorim să ne dați soluții la ceea ce vă povestim.

A fi bărbat înseamnă, printre altele, a deține arta de a asculta. Știm că atunci când sunteți stresați, vă doriți să vă retrageți și să vă gândiți în tăcere la ceea ce vă deranjează. Însă am vrea să întelegeți că la noi lucrurile stau diferit. Avem o nevoie instinctivă de a vorbi despre problemele noastre.

tumblr.com
Se spune că suntem copii toată viaţa, doar că între timp ne mai pierdem din farmec. În concluzie, vrem să facem chestii copilăreşti. Spre exemplu, să ne cumpărăm câte o acadea sau îngheţată în timp ce ne plimbăm copiii prin parc (bineînţeles că după aia putem deveni perverși făcând glume despre cum consumăm respectivul aliment).

Vrem să fiÈ›i sigure pe voi, pe ceea ce sunteÈ›i, faceÈ›i È™i vreÈ›i. Nu vrem ca astăzi să vă doriÈ›i familie, iar mâine – aventuri. Știm că nu există certitudini, dar printre lucrurile care vă oferă statutul de bărbat È™i nu de mascul, se numără stabilitatea emoÈ›ională.

Da, ne place să fim dominate, cu toate că pălăvrăgim mult și vrem să dominăm în aparență. Bărbatul dă direcția în relație, de la început până la sfârșit. Femeia întreține focul direcției dată de bărbat. Cumva, noi suntem rezervorul, iar voi = la cârma relației. Nu putem merge prea departe cu un rezervor gol sau cu un șofer prost.

Și în pat vă vrem la fel. Mai bine să fiți măgari decât porci, adică mai bine să vă cereți scuze decât să cereți voie. Stați liniștiți, și nouă ne place s*xul la fel de mult cum vă place și vouă. Vrem s*x de calitate, la fel cum vreți și voi. Însă amintiți-vă că funcționăm pe bază de emoții, să ne îmbătați cu senzații de calitate, să ne dezbrăcați mai întâi sufletul și abia apoi trupul.

Și aș mai adăuga ceva, ca de final. Nu avem nevoie de voi, vă preferăm. 🙂

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Fata de zăpadă (poveste de dragoste cu final fericit)

Spiridușul din bradul de Crăciun

Bijuteriile pentru bărbați – între tradiție, simbolism și stil personal

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. Daniela / 8 March 2019 17:34

    La Multi Ani de 8 Martie la toate fetele 🙂

    Reply
  2. Valentina / 5 March 2019 6:42

    Are sustinatoare pe acest site, tipe care au trimis editoriale de amor, mandre de adulterul lor.Nu stiai ca si amantele au suflet altruist, sunt credincioase?Eu ar trebui sa ma bucur ca Dani, tipa care a pus un mascul sa ma bata, a fost inselata cu o femeie credincioasa. Legea compensatiei a functionat, cum zic eu.Am urmarit postarile amantei, am inteles ca vreo 2 ani a facut opturi cu respectivul,asta avand si nevasta, si copii, si contacte sexuale cu nevasta.Ce si-a pus pe pagina de facebook, Alexandra?Postari in care ii recomanda lui Dani, sotia respectivului sa apeleze la b2dating.com,site de imperechere, ea care s-a cuplat cand asta era in alta relatie.Scria “for Dany”, iar la mijlocul postarii era scris b2dating.com, adica ii sugera sa apeleze la cel site.A mai vazut o alta postare pe pagina ei in care erau taiate mai multe nume de femei,de pe o mana masculina, iar la numele Daniela mai scria ceva.Banuiesc ca in subconstient are inca aceasta teama, ca se va reintoarce la ea, mai ales ca sigur se vad din cauza copiiilor..Astazi iubirea este confundata cu nesimtirea, iar cele 2 postari mi-au confirmat ca are loc o buna descarcare hormonala, in viziunea mea.Amanta ar fi trebuit sa se abtina sa ii faca recomandari lui Dani.Tare mi-ar place sa aflu peste ceva timp ca Alexandra a fost inselata cu Dani.P.S. Draga amanta, vezi ca acele case sunt pe numele parintilor!

    Reply
  3. adela / 28 February 2019 19:51

    Ce porcarie. Asta scria intr-un alt articol ca-i amanta de profesie Poate duaoamnele de pe matasari sa fie impresionate de un asemenea gunoi publicat.

    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro