Doamne! Ți-am citit articolul de trei ori și nu mă mai saturam, pe de altă parte nu-mi venea să cred. Mai ales că tu nu ai scris niciodată în felul acesta, soft și adresându-mi-te, ci mult, mult mai dur sau, mă rog, ai tu un stil care, da, trebuie să o spun, nu se prea potrivește cu al meu. Ne-ar fi greu să scriem o carte împreună chiar dacă ar fi povestea iubirii noastre; doar știi că fostul meu editor ne-a spus să facem asta. Fiecăruia ne-a spus.
Chiar așa mă simți? Atât de „total” (știu, este o forțare de exprimare, tu m-ai corecta)? Atât de „în tine”? – cum te simt și eu, de altfel. Complet în mine, exiști, respiri, simt cum mă atingi și când nu ești cu mine, îmi motivezi acțiunile, mă tragi spre necunoscut și-mi place acolo, deja pot spune că este un aici. Nu știi cât de mult îmi lipsești chiar și când nu ești online, despre când nu ești cu mine, fizic, chiar nu pot să exprim cât de mult. Te simt ruptă din mine, am un gol în piept, o arsură acolo și abia aștept data viitoare sau măcar, măcar, să apari on. Cred că am greșit când am spus că s-a întâmplat într-o gară. Nu, s-a întâmplat cu mult timp înainte doar (doar?) că nu vedeai, dacă vedeai îți negai și erai pe alte drumuri decât cel spre mine. Chiar și atunci pot spune cu certitudine că, încet, am construit ce este acum. Așa cum, acum, construim ce va fi în viitor (și aici m-ai corecta).
Știi? M-ai schimbat. Unii, din afară, ar spune sau chiar spun că în rău. Dar, până la urmă, contează ce cred și simt eu. Mi-ai fost și îmi ești terapie. Pentru suflet, sigur, pentru minte într-o anumită măsură și pentru corp, aproape. De fapt, nici nu știu dacă m-ai schimbat sau doar mi-ai trezit ceva ce era în mine de atât de mult timp încât nu mai găsea ieșirea. Da. Cu siguranță era în mine. Știi ce regret cel mai mult? Că nu ne-am întâlnit mai devreme. Că nu am dat unul de celălalt mai devreme. Mult mai devreme. Vorbesc despre zeci de ani. Nu tot ce a fost în trecutul meu m-a format, baza a fost aceasta, de acum, tot timpul. Și-mi place că tu culegi roadele. Că știi cum să le culegi și să le aduni. Deja îmi pare că suntem într-o simbioză. Îți dai seama cum poate fi acel „va fi” despre care ai spus?
Și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
