Am împlinit 33 de ani. Numărul acela perfect, când Hristos și-a încheiat misiunea pe pământ…
Eu abia acum am început-o… Matematic, așa cum îți place ție, dragul meu, sunt în clasa întâi! Tocmai am învățat cât fac unu plus unu:
– DOI!
– Greșit, fac NOI! Îmi corectezi siguranța, gravându-ți inima pe inima mea
Am avut curajul odată să desenez misiunea asta pe geamul aburind a teamă al trenului care mă ducea spre Brașov…
Odată, ca niciodată, prea demult ca să țin minte numărul anilor ce-au trecut de-atunci, am jurat că-mi voi alege rațional iubirea. Nu știam când voi putea s-o fac, dar am decis să jur. Și-odată cu jurământul a venit rugăciunea. Aceea care doare până-n maduva oaselor, care stă în genunchi și strigă:
– Doamne, dă-mi credința că se poate și altfel! Fără fluturi în stomac și declarații de dragoste făcute la scenă deschisă! Dă-mi răbdarea să construiesc iubirea cărămidă cu cărămidă și să-i cumpăr un parfum cu miros de “pentru totdeauna”!
Azi, tu îți schimbi la față destinul, scriind un 4 și-un 0 pe palmele inimii mele. Așa, parcă haotic, cum îmi petrec eu clipele câteodată. Așa cum tu n-o faci, organizat și perfect imperfect cum ești.
Azi, tu aduni fiecare etapă din trecut, le pui pe toate într-un mănunchi și le dai foc.
Cu tot cu trăirile, cu iubirile tale la fel de greșit bifate ca ale mele, cu ochii îndreptați spre cer și cu genunchii plecați în rugăciune, îmi strângi mâinile între visele tale și mă duci să văd cum arde tot ce-a fost…
– Am dărâmat totul, draga mea, să construim împreună… De la zero.
Mi-e greu să mă uit. Ți-e și ție uneori, obișnuiți fiind amândoi cu vreascuri, cu resturi, cu kitsch-uri pe care le-am plătit scump, cu propria viață, cu propriul destin, cu propria inimă.
Dar cred cu toată ființa mea că Dumnezeul pe care Îl iubim amândoi va aduna împreună cu noi cenușa și o va transforma în binecuvântare: un viitor în care El are rolul principal, iar noi, doi foști întemnițați în închisoarea iubirilor bifate greșit, ne vom iubi dincolo de timp, lăsând în spate lumea cu toate ale ei.
Cred, dragul meu, că anii pe care-i arzi azi, ți-au fost profesorii cei mai buni pentru a învăța să iubești asumat, matur și fără așteptări. Numai cu credință!
Îți îmbrățișez sufletul fără preț și îți mulțumesc pentru răbdarea de a păși pe urmele Celui ce te-a creat și de a mă învăța matematica iubirii adevărate: “Unu plus unu fac NOI!”
Pe Monica o găsiți cu totul aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Atenție la clișeele „corecte politic” care manipulează votul!
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
