Dragobete? Valentine’s? Pentru noi, astea nu sunt sărbători

24 February 2019

Dragobete? Valentine’s? De ce doar în zilele astea? Noi sărbătorim iubirea în fiecare zi, fiind sau nu împreună, fizic. Nu contează că suntem sau nu alături, ne știm, ne simțim, ne vedem, ne auzim în tot ce ne înconjoară și în ce facem. În conversațiile online, în postările de pe Facebook, în planurile de viitor – care se apropie din ce în ce mai mult. Când suntem împreună, în felul în care vorbim, ne privim, facem dragoste, ne plimbăm, gătim împreună (câte cupluri mai fac asta, să gătească împreună?), când pur și simplu stăm în pat și ne uităm la un film ori o emisiune, când ne spunem povești, da, până la urmă pot să spun că în absolut tot ce facem și suntem. Ne-am adaptat și pliat unul după altul, iar acum suntem un întreg. În sfârșit!

Unii ar spune că ne expunem. Ba chiar au spus. Și ce dacă ? Riscurile – căci încă sunt – sunt calculate. Înainte credeam că suntem mari și vaccinați, dar de fapt ne-am vaccinat unul pe altul după ce ne-am cunoscut, apoi întâlnit și tot așa. Continuăm să ne încălzim, să ne modelăm – ah, și ce greu este, căci amândoi avem orgoliul peste limita admisă, ca să spun așa! – să ne absorbim, să devenim celălalt, dar, și cred că este cel mai important, fără a-i știrbi personalitatea celuilalt. Nu, de aceea nu ne atingem, până la urmă cine s-ar vrea pe el însuși în oglindă în loc de o completare. Ăsta e cuvântul, ne completăm perfect. Nu ne spunem „te iubesc” cu moderație, nu ne facem cadouri doar cu ocazii speciale, ci oricând apucăm sau ne vine.

Se întâmplă ca astăzi, de Dragobete, să nu fim împreună, fizic. No problem. Suntem și ne suntem, altfel. De Valentine’s? Fusesem împreună cu două zile înainte. Pentru noi, astea nu sunt sărbători, fiecare zi este o sărbătoare și o trăim din plin. Fiecare contact, de orice fel și prin orice mijloc de comunicare, este o bucurie și ne luăm din plin. Lume, de ce nu mai știi să iubești?

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Soacră-mea

Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare

Vin Sărbătorile, vin! Dar dacă ai cardul de tichete cadou Edenred, nu te doare capul

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro