Doamnă Ministru al Educației Naționale,
Odată cu aplicarea discriminatorie a articolului 16 din Legea-cadru 153/2017, am simțit usturător, încă o dată, că rolul și rostul profesorului consilier nu este cunoscut, nu numai de către părinți și unii dintre colegii noștri, dar nici măcar de către dumneavoastră.
Nu sunt un om bogat, însă neacordarea sporului de solicitare neuropsihică profesorilor consilieri mă afectează mai puțin decât ne(re)cunoașterea statutului meu de cadru didactic.
Dacă în 1991, atunci când proaspătă absolventă a unui liceu pedagogic, am avut eu, un copil, responsabilitatea integrității psihice și fizice a unei clase de elevi mi-ați fi spus că nu fac parte din categoria „personal didactic de predare”, v-aș fi dat dreptate, deși făceam predare-învățare-evaluare, ca toți învățătorii. Și v-aș fi dat dreptate până în 1995, când am luat examenul de definitivare în învățământ, examen ce-mi conferă statutul de personal didactic până în zilele noastre.
Am fost învățătoare și mi-am iubit copiii, profesia. În anii aceia mi-am luat toate gradele didactice, am devenit expert în educație, apoi în management educațional. Eram… personal didactic de predare, căci este simplu de înțeles atunci când cineva predă română, matematică, științele naturii, istoria, geografia și toate celelalte, nu?
În urmă cu niște ani, am simțit că pot și vreau altceva pentru copii și am devenit profesor consilier. Știu, nu înțelege nimeni ce predă profesorul consilier (cu obligație de predare 2-4 ore, conform legislației în vigoare). Profesorul consilier predă cultură civică. Sau psihologie, logică, educație socială. Deși în planurile cadru ar putea fi introdusă o oră de asistență psihopedagogică și-atunci profesorul consilier ar putea să-și desfășoare activitățile de consiliere de grup legal și demn, fără să cerșească ore colegilor de alte discipline.
Asta în același timp în care cei minim opt sute de elevi ai mei sunt, de multe ori mai mult copiii mei decât ai părinților lor. Pentru că mie îmi plâng rănile, nedreptățile, nereușitele, traumele, mie îmi râd bucuria unui 10 când nimeni n-o aude. Eu aflu când o fetiță aflată la vârsta păpușilor are prima menstruație. Eu știu că tata a venit beat aseară, iar mama e la lucru în Italia și că dorul doare. Eu aflu prima tulburarea fiorilor dragostei adolescentine și aripile care cresc atunci. Eu cumpăr adesea pachețel și pentru ei. Eu sunt cea care lângă bolul cu bomboane, pe măsuță, are și-un pachet cu șervețele. Și, credeți-mă, doamna Ministru, șervețelele se termină întotdeauna mai repede decât bomboanele! Eu împac adulți spre binele copilului. Eu ascult colegi plângându-și neputințele. Eu, profesorul consilier, personal didactic de predare.
Și știți ce mai predau, doamnă Ministru? Predau în fiecare zi Empatia, Respectul, Comunicarea, Echitatea, Demnitatea, Încrederea, Cooperarea, Acceptarea, Depășirea propriilor limite, Iubirea. Eu, profesorul consilier, personal didactic de predarea Umanității.
Școala românească sângerează, doamnă! Și rănile sale sunt violența, abandonul, nevoia de orientare școlară și profesională, atacul substanțelor de risc, conflictul dintre părinți și școală, rigiditatea sistemului care erodează spirite în formare. Iar eu, profesorul consilier – personal de didactic de predare, sunt cel care oblojește, mai cârpind, mai șchiopătând, toate rănile astea!
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
De unde vin noblețea și devotamentul
25 de curiozități din psihologie care implicit sunt un răspuns la multe din întrebările personale
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
