Totul a început cum scrie în reviste, două liniuțe, una mai groasă, alta mai subțire, dar la fiecare viitor test repetat, era acolo. Frici, entuziasm, plâns, planuri. Prima ecografie… cum este la toate mamele… un puncticel care bătea acolo în mine, o mică pată rotundă care se mișca tic tac.
Oare cum m-am abținut să nu plâng ?! Atâtea emoții… „Da, ești însărcinată. Îl păstrezi?” m-a întrebat doamna doctor cu seninătate, probabil dându-și seama că sunt mai tânără decât restul pacientelor care așteptau pe hol. „Bineînțeles!” am răspuns eu. Am ieșit plină de emoții la viitorul tată. „Să-ți faci analizele cu mă-ta” mi-a zis…
Zilele au trecut, bunica mi-a spus să fac avort pentru că „toată lumea are păcate d-astea”, bunicul mi-a spus „vezi-ți de treaba ta mai departe”, mătușa mi-a zis „ce a fost în capul tău?” și multe alte întrebări primite de genul „și ce ai de gând să faci?”. Am de gând să-mi iubesc copilul din burtă, am de gând să am grijă de mine și de el și să îl fac om mare.
Prima ecografie morfologică… deja puiul meu avea trăsături mai definite și se mișca nestingherit în burtă fără să știe ce lume rece e aici. Mă uitam uluită la ecran la viața care înflorește în mine și tot ce am auzit a fost „E bine. Pare fetiță”. Lacrimi mi-au apărut imediat în ochi… mereu mi-am dorit o fetiță.
Au urmat multe analize, mulți bani împărțiți cu viitorul tată, multe frici. Mi-a fost foarte frica, m-am simțit nesprijinită și neînțeleasă. Poate era și de la hormonii care își făceau de cap, dar o dată la două zile plângeam în hohote. Am făcut multe poze la burtică pentru că mi-a fost foarte dragă, am filmat de mii de ori loviturile de karate ale bebelușei, mi-am strâns bani ca să iau hăinuțe. Am învățat pentru ultima sesiune și am dat licența cu două săptămâni înainte să nasc. Am fost la mare singură cu trenul ca să mă liniștesc și să-mi adun gândurile, am înghițit părerile necerute ale unor colegi despre „a fi gravidă la vârsta asta”.
Am făcut a doua ecografie morfologică și s-a confirmat că e fetiță… și totul a decurs ca la celelalte mămici.
Am făcut hidronefroză cu dureri cumplite de rinichi, episoade de TPSV, placentă îmbătrânită, picioare umflate cât un elefant, dormeam mult… foarte mult, visam și în vis uitam și eram liniștită. Mă gândeam la fetița mea și citeam cărți și articole despre îngrijirea bebelușilor. Am fost la cursuri de puericultura și alăptat… ca toate mamele, am luat notițe și m-am asigurat că știu foarte bine partea teoretică.
Am făcut a treia ecografie morfologică, la fel ca și celelalte mame, bebe mare, aproape pregătită de marea întâlnire. Pupam pozele de la ecografii de îndată ce ieșeam din cabinet, așa dragi mi-au fost.
Am dat trei examene la licență și eram maaare și umflată. Am terminat facultatea cu 8,93 și peste două săptămâni am născut. 39 de săptămâni am respirat iubire pentru fetița mea, apoi m-am dus la spital ca la programare. Aveam cezariană la fel ca alte mame… după ce au scos-o pe fetiță, am început să urlu de durere și m-au adormit. M-am trezit la terapie intensiva și întrebam de fetiță. A venit tatăl ei și m-a liniștit „ E bine. A luat nota 10. Nu mai plânge. Avem o fetiță sănătoasă și frumoasă”. Au trecut câteva ore și mi-au adus-o, atunci am văzut iubirea în forma cea mai pură.
Zilele au trecut, patru luni s-au dus ca vântul și poate e doar o altă poveste a unei mame care naște iubire, dar este povestea noastră pe care noi am scris-o așa cum am vrut noi, lăsându-i la o parte pe alții. Iubirea mea este ea, inimioară ruptă din inima mea. Și îi voi da tot ce am mai bun… iubirea necondiționată a unei mame. Și vom fi bine.
Guest post by Maria Crișan
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Fata de zăpadă (poveste de dragoste cu final fericit)
Unde ne sunt oamenii sănătoși la cap și la inimă?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
