Aş fi curioasă să știu ce opinie au domnișoarele, doamnele și domnii (de ce nu?) despre femeile cu părul scurt în ziua de azi. N-am păreri de nici un fel în privința asta, cu atât mai puțin preconcepute. Constat doar că trăim un trend de plete de Cosânzeană. Cu orice preț. Chiar cu extensii sau fără. Alături de “obligatoriile” sprâncene tip “lipitori”, fără de care nicio față feminină nu se mai poate înfățișa lumii în naturalețea ei, după câte se pare.
Despre femeile cu părul tuns scurt s-au vehiculat încă de mai demult diverse ipoteze. La începutul secolului trecut, cu precădere în Franța și Anglia, devenise o modă. Cam în epoca Charleston, a primelor rochii “mini” peste genunchi, cu talia lăsată peste pliseuri și acele bentițe pe frunte, care au revenit prin perioada “flower power”.
Citeam cu nesaț Forsythe Saga când Fleur se tunsese. Trendy girl! Tunsoarea era de atunci un ladies statement și se pare că trecerea vremii nu a schimbat prea mult. Pe de altă parte, tăierea forțată a a pletelor feminine a fost timp de multe secole un mijloc de pedeapsă și umilință. Fie că se întâmpla în mănăstire, în război, în familie. O femeie privată de “cel mai prețios bun al ei” – așa cum apare podoaba capilară în mai toate culturile și miturile, alături de virginitate – era o femeie marginalizată de societate. Vrăjitoare, ocultă, arsă pe rug, adulteră, blasfemică. O femeie cu părul scurt era o păcătoasă. Ostracizată.
Nu vă panicați. Nu țin istoricul pletelor. Suntem în 2019! 😁
Am avut și eu părul lung, chiar foarte lung și ondulat, în adolescență. Şi, sincer, aveam alte priorități și preocupări pe lângă coaforul pe care îl frecventam regulat. Podoaba capilară trebuia îngrijită în mod normal, cu tot tacâmul și restul trupului. La un moment dat, prin clasa a XI-a cred, mi-a venit să-l scurtez. Stătea bine așa. Estetica înainte de toate şi mai puțină tevatură! 😀
Citiţi şi O femeie de bună credinţă s-a întâlnit cu un Mioritic de bună credinţă
În anii ce au urmat am trecut prin diverse experimente, de la “permanente” nefericite, la decolorări şi re-colorări. Am avut și codițe împletite direct pe scalp, în stilul afro. Și mai toate culorile, minus mov, portocaliu şi roz. Nu am tins să fiu PINK! Recunosc însă că odată m-am vopsit negru, ca să văd și eu cum îmi stă brunetă. A fost un fiasco total! Tenul, ochii, carnaţia mea se războiau puternic cu această nuanță prea dură pentru mine. Colegii de pe atunci mă numeau cu tandrețe Kunta Kinte.
Lăsând deoparte culorile și stilurile cu care fiecare dintre noi avem de-a face, revin la dilema mea: o femeie cu părul scurt face un statement?
Se scrie despre noi că suntem puternice. Temerare. Că avem trăsături armonioase, care nu au nevoie să fie ascunse de păr lung și coafuri sofisticate. Aşa o fi…
O bună prietenă mă sfătuia să-mi las din nou părul lung, că aşa “se joacă mai bine îngerii prin el”. Nu am râs și chiar am încercat, dar mai mult de până spre umeri nu a ajuns și m-am plictisit!
Prietena asta e și acum blagoslovită cu plete până la talie și consideră că părul scurt mă face un pic cam… ”masculină”. Altă prietena îmi spune, dimpotrivă, că nu este nimic masculin în ființa mea. Eu știu cel mai bine cum sunt, dar sunt amuzante unele păreri.
Voi ce credeți, doamnelor domnișoarelor și domnilor? Suntem dezirabile și feminine în era Cosânzenelor și a sprâncenelor-lipitori?
Guest post by Daffodil
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Jurnal de Arizona: Draga mea Menopauză
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
