– continuare de aici –
– partea a șasea –
Cornel nu se așteptase să o vadă pe Georgiana așa de dimineață. Ajunseră la stația de autobuz zgribuliți din cauza vântului care sufla destul de tare.
– Ce program aveți azi, domnule profesor ? întrebă Georgiana cu gura astupată de fularul gros.
– Ăăăă, păi nimic special, doar cursurile și apoi merg acasă, ca de obicei. Mai am câte ceva de făcut, chiar dacă azi e vineri și ziua mea este mai scurtă, am însă destulă treabă acasă. Știi tu, un burlac nu reușește niciodată să-și termine treburile.
– Știți, mă gândeam ca după cursuri să mergem la un ceai undeva, ce spuneți?
Cornel se arătă destul de surprins de propunerea Georgianei care era îndrăzneață și puțin prea directă.
– Cred că, da, sigur da.
– Atunci vă aștept în stație imediat după cursuri.
– Sper să nu ai probleme din cauza asta, de obicei fetele ca tine nu-s mereu singure.
– Adică cum? Fetele ca mine?
– Adicăăă… fetele așa frumoase ca tine, de obicei nu-s chiar libere. Asta ar însemna ca ele să trăiască într-un oraș imaginar în care bărbații sunt cu toții orbi.
– Ha, ha ,ha, deci eu trăiesc se pare în Orașul Bărbaților Orbi.
– Nu trebuie să râzi de asta, era doar o remarcă pe care am plămădit-o pe loc.
– Este unul dintre cele mai frumoase complimente pe care le-am auzit!
– Mulțumesc!
Urcară în autobuzul aglomerat, stând lipiți unul de celălalt. Demult nu mai simțise Cornel un trup de femeie atât de aproape de el și, în scurt timp, trupul său de bărbat matur reacționă. Georgiana simțise asta și ori din cauza mișcărilor autobuzului ori Georgiana o făcea intenționat, era cert faptul că acum Cornel era stânjenit de ceea ce se întâmpla cu el.
Coborâră cu greu, iar în secunda următoare, Cornel își încheie paltonul, încercând să mascheze starea lui.
– Bine, atunci ne vedem după cursuri, ok ?
– O să vă aștept în stație.
– Hai să convenim asupra unui lucru, să facem o mică înțelegere, vrei?
– De acord!
– Uite, măcar când suntem numai noi doi, te-aș ruga să nu îmi mai vorbești la persoana a doua. Bine?
– Ok, atunci ne vedem după cursuri… Cornel.
– Așa e mult mai bine.
Cornel nu se putea concentra foarte bine la ce avea de făcut. Norocul lui era că astăzi nu avea decât discuții libere. Timpul trecea foarte greu pentru el, gândul îi era numai la întâlnirea ce avea să urmeze.
Avea emoții ca un adolescent la prima întâlnire. Își aduse aminte de prima întâlnire cu Angela, era toamnă, iar ei doi se plimbau prin parc, era prima oară când ținea o fată de mână, iar emoțiile erau asemănătoare ca cele de acum.
Cu Angela totul se petrecuse repede, după o oră de plimbat prin parc, ea îl invitase în camera ei unde stătea cu chirie. Rămăsese peste noapte și făcură dragoste până la epuizare. Angela nu era la prima experiență de genul ăsta, iar el simțise. După acea noapte, se îndrăgostise iremediabil de femeia ce urma să-i fie soție.
Îi era ciudă că și după doi ani de la divorț, o regăsea în aproape tot ce făcea. Oare o mai iubea? Această întrebare îl măcina destul de des. Acum urma o nouă etapă, simțea asta iar trecutul trebuia îngropat.
Georgiana reușise cumva să-l resusciteze, să-l readucă în simțiri. Nu știa ce se întâmpla cu el, însă chiar își dorea o întâlnire cu ea, cu toate că la început fusese circumspect. Cursurile se terminaseră, iar studenții părăsiră sala zgomotos.
Ajunse în cancelarie, își luă paltonul și ieși grăbit pe scările facultății. Se simțea din nou adolescent, grăbindu-se spre prima întâlnire. Ajunse într-un suflet în stație și observă cu regret că Georgiana nu era acolo…
Uitându-se în stânga și-n dreapta, puțin agitat, o fetișcană se apropie de el.
– Domnul profesor Cornel?
– Da, eu sunt!
– Sunt colega Georgianei și m-a rugat să vin aici să vă anunț că ea nu mai poate veni.
Cornel, puțin bulversat de această veste, încerca să-și disimuleze dezamăgirea.
– Bine, mulțumesc, dar nu ți-a spus ce s-a întâmplat?
– A suferit un accident!
– Cum? Când?
– Azi dimineață, în timp ce traversam strada împreună, pe trecerea de pietoni, a fost lovită de o mașină condusă de un șofer inconștient.
– E bine?
Cornel era disperat…
– citește continuarea aici –
Guest post by Dan Bițuică
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Un kilogram de… bucurie, vă rog!
Ziua în care am divorțat de mama
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
