– continuare de aici –
Puse biletul în plic și fără a-l sigila, îl închise și-l așeză deasupra teancului de acte.
– Te rog să îi dai plicul după ce îl vei aduce la cunoștință motivul vizitei tale și îi vei înmâna actele de divorț.
– Elina, cum țin legătura cu tine?
– Te voi căuta eu.
– Ai să-mi spui vreodată ce s-a întâmplat?
– Poate, cândva… deși nu cred că ți-ai dori să afli.
Thomas nu mai insistă. O îmbrățișă și o conduse până la ieșire, luându-și la revedere de la ea cu sufletul strâns. Privi în urma ei cum se îndepărtează, până ce dispăru din raza lui. Închise ușa și se întoarse îngândurat și îndurerat la biroul său. Nu putea să aline în niciun fel sufletul Elinei. Tot ce putea face deocamdată pentru ea era să îi obțină divorțul în condițiile date de ea.
Elina se îndepărtă fără să privească în urmă, fără a-i mai face un ultim semn de la revedere. De cum traversă strada avu senzația că pășește într-o cu totul altă lume: lumea ei.
Intră într-un mic bistro și comandă ceva de mâncare. În timp ce aștepta să fie servită, privea pe geam la trecătorii indiferenți. Vizavi era un magazin de îmbrăcăminte. După ce termină de mâncat, plăti și intră în magazinul de peste drum. Hainele erau fără pretenții, având prețuri accesibile oamenilor cu venituri modeste. Își alese două rochii, una de toată ziua, și alta mai „de ocazie”, o bluză și un pulover subțire, o fustă plisată, își luă și o pereche de sandale și una de pantofi, un trenci și o pălăriuță și o gentuță care să se potrivească la pantofi. Înainte de a ieși din magazin, se îmbrăcă cu rochia de zi și cu sandalele și rugă să îi fie împachetate separat hainele pe care le purtase la venire, inclusiv poșeta al cărui conținut îl transferă în noua gentuță. Se mai privi o dată în oglindă. Totul se potrivea cu imaginea pe care voia să și-o alcătuiască, în afară de coafură. Își aminti că pe drum, înainte de a ajunge la Thomas, văzuse un coafor. Porni într-acolo, hotărâtă să modifice și acest ultim mic detaliu.
Salonul era aglomerat, dar găsi totuși o coafeză liberă. Îi ceru să o tundă scurt, foarte scurt. Coafeza, reticentă, încercă să negocieze lungimea tunsorii, însă Elina nu se lăsă înduplecată. Voia să își schimbe complet înfățișarea. Drept pentru care îi ceru totodată coafezei să o și vopsească. Când avea să iasă din coafor, nu va mai putea fi recunoscută de nimeni.
Două ore mai târziu, în drum spre gară, abandonă pe o bancă lucrurile cu care fusese îmbrăcată la venire. Ajunsă acolo se interesă la ce oră e următorul tren spre casă. Aflând că ar avea de așteptat aproape patru ore, dintr-o pornire de moment, luă bilet pentru o destinație în direcția opusă. Peste câteva minute se afla într-un tren care o ducea către graniță. Cu puțin noroc, avea să traverseze marea, iar de a doua zi să se afle pe tărâmul unei alte țări. Astfel, avea să i se piardă urma cu desăvârșire. Era convinsă că soțul ei nu își va bate capul să o caute, dar nu era la fel de sigură de Weber. Chiar din contră. El era singura persoană de care voia să scape cu adevărat și care i-ar fi putut ridica probleme.
Cu speranța că noua înfățișare îi asigură anonimatul și o va face dispărută în acel orășel unde în afară de Thomas nu o știa nimeni, porni încrezătoare în aventura vieții ei. Privind pe geamul compartimentului de tren, nici nu-i venea să creadă că dimineață se afla în brațele lui Weber, iar acum… acum lumea aceea încetase să mai existe pentru ea, fără ca ei, cei pe care îi lăsase în urmă, să o știe. Aveau să afle, pe rând, când ea se va fi aflat mult prea departe de ei pentru a o mai putea atinge, pentru a o mai putea afecta în vreun fel.
– citește continuarea aici –
Guest post by Anna Marinescu
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Ziua în care am divorțat de mama
“Sunt într-un proces de dezvoltare personală.” Sună COOL, nu-i așa?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
