Deschisese ochii nedumerită, cu un sentiment de nesiguranță. Avusese un vis, dar ce anume visase nu-și amintea. Soarele urcase de mult pe bolta cerească, iar ora obișnuită la care se trezea rămăsese în urmă, undeva între vis și somn adânc, ca de plumb, neodihnitor. Știa că va trebui să-și înceapă activitățile zilnice, chiar dacă nu avea niciun chef. Ora cafelei trecuse şi ea, deci va sări peste, deocamdată.
Nu prea avea chef să părăsească aşternutul cald. Se tot întorcea de pe o parte pe cealaltă, încercând să-şi amintească. Zadarnic. Privirea îi fu atrasă de cadranul verzui al ceasului de perete. Era târziu cu adevărat şi trebuia să se mobilizeze. În colţul camerei, pe care privirea ei îl cerceta iscoditoare, o lumină zglobie dansa pătrunzând prin perdeaua fină ca o spumă. Ceva părea să se mişte abia perceptibil acolo.
Pipăi cu mâini curioase toate celelalte colţuri ale încăperii vrând parcă să simtă cu adevărat firele de borangic arhaic ce îi înfioraseră visul. Pânze de păianjen nu erau, iar răcoarea pereţilor îi făcu bine, trezind-o definitiv, dându-i certitudinea că visul dinspre ziuă se destrămase odată cu temerile ei nefondate.
Căutase semnificaţia viselor cu pânză de păianjen. „Dacă dai pânza de păianjen jos cu mâna înseamnă că vei obţine o victorie. Dacă te afli în ea, poţi fi într-o situaţie compromiţătoare sau descoperi obiecte acoperite de uitare”. Pânzele de păianjen visate de ea erau luminate de o rază de soare ce pătrunsese în colţurile acelea, în mod obişnuit întunecoase, dezvăluindu-i ţesătura neobişnuit de fină, ireală. Tocmai de aceea, involuntar, a şters pereţii cu palmele fără a folosi vreun obiect care ar fi făcut ca totul să fie mai simplu.
Aşa făcuse şi în vis. Acum îşi amintea. Le îndepărtase cu un gest ferm, uimită de acele apariţii neaşteptate, firave, luminoase cumva. Aveau sclipiri argintii, de valuri înspumate, legănându-se asemenea lor, într-un balans continuu, aproape imperceptibil. Sclipiri argintii. Argint. Da. Citise undeva că anul acesta se poartă din nou argintul. Se prevestea a fi un an norocos, cu o vibrație bună.
Venise vremea, așadar, să scoată la lumină puținele bijuterii pe care le avea și să le poarte, în sfârșit, chiar dacă mereu i se păruse că argintul nu i se potrivește. În schimb, își cumpărase câteva pentru că îi plăcea să le privească, să le aibă, ba chiar le admira la alte persoane.
S-ar potrivi perfect cu parfumul acela achiziționat cândva, având argint în denumire, cu note orientale.
Până la urmă, se preconiza a fi o zi bună.
Azi -13- fără fatidica pisică neagră, cu valuri argintii și înmiresmări senzuale, viața pare să-i zâmbească mai mult ca oricând.
Guest post by Daniela Alistar
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Bijuteriile pentru bărbați – între tradiție, simbolism și stil personal
Bijuteriile de aur: o istorie de fascinație și putere
Un bărbat care poartă bijuterii e mai puțin bărbat? Nicidecum!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
