Carnea umană începe să aibă gust de ambalaj
Dacă peste ani se vor apleca cercetătorii asupra fenomenului Facebook, vor constata că toți oamenii erau fericiți făcând cele mai banale și mai simple chestii, inclusiv mersul la baie sau țigara după un amor ambulant sau ambulatoriu ce denotă fericirea. Acest sentiment paradisiac răspândit la nivel popular în unanimitate nu i-ar putea decât să-i bucure în cercetarea lor din preambul.
Există atâtea fețe zâmbitoare pe Facebook, încât imaginile din lagărele din Uniunea Sovietică îți pot stârni sentimente firești ce definesc omul pe de-a întregul. Cam acestea sunt proporțiile unui dezastru ce a pătruns deja în intimitatea noastră. Cazuistica acestui fenomen de mimare și stimulare a unor sentimente este diversă, încât aș prefera să subliniez doar epifenomenul fericirii și al zâmbetelor prelungite și ascuțite până la geometrii neîncăpătoare ale umanului firesc cu care este astăzi împânzit Facebook-ul.
Dacă vom deschide orice album de fotografii al părinților și bunicilor noștri vom putea observa un zâmbet natural sau chipuri firești ce exprimă diverse sentimente umane, fie ele de tristețe, împlinire, seninătate. În oglinda Facebook, această paletă bogată de sentimente se restrânge ciclopic doar la sfera pozitivului tâmp și unilateral înțeles și manifestat. Toată lumea este fericită pe Facebook până la saturație.
Facebook – O rețetă de vândut și vânturat fericirea
Carnea umană începe să aibă gust de ambalaj (nu mă refer la canibalism, ci la un romantism ronțăitor sibilinic), câinii sunt obiecte de accesoriu care rebranduiesc starea de beatitudine comună de care toată lumea s-a procopsit prematur. Simplele întâlniri devin momente de postat, polemicile se transformă în discursuri paralele.
Totul apare pe Facebook ca o rețetă de vândut și vânturat fericirea, în timp ce noi punem telefonul în farfuria noastră de zi cu zi, lăudăm online plating-ul și rămânem solidari și famelici spiritualului, un spiritual pe care îl secționăm din fașă.
În această fisură creată artificial, se pierde și „omul fericit pretutindeni și permanent” cu telefonul bine asezonat și aselenizat pe un plating de invidiat. Vecinii noștri din satul global vor aplauda frenetic și vor concura pentru un plating mai reușit și mai apreciat. Păcat că povestea lor nu va mai fi share-uită pe viitor de cercetători. Ei vor fi exemple de nefericire construită de mâna omului.
Chiar și atunci cercetătorii vor deschide albumele bunicilor și părinților noștri încercând să înțeleagă cum a fost viața cu bune și cu rele, fără să deconteze o fericire pneumatică ce ascunde mari deficite de resurse spirituale.
Mergând agale prin București văd cupluri ce se definesc la cadrul de selfie unde zâmbesc asemeni unor manechine ambulante unui plating global. Acest avorton de sentimente nu poate decât să mă întristeze și să mă facă să scriu mai mult, mai multe. Poate ați ghicit ce voi face după ce finalizez acest articolaș. Voi da buzna asemeni lui Ionel Teodoreanu în casa bunicilor, acolo unde am învățat firescul pentru întâia oară – în familie.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
„Pe atunci eram săraci, dar fericiți”
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
