Oare mai trăiește bărbatul din tine de care m-am îndrăgostit?
Nu, nu acela fizic, acela știu că există, eu mă refer la cel cu adevărat viu, cel care iubea să îi alerge sângele prin vene, cel care descoperise viața și iubirea și nu voia să le mai dea drumul, cel care se oprea doar ca să admire natura, cel care știa să mângâie un suflet rănit, cel care știa să încurajeze pe cei ce se credeau neputincioși, cel care nu se temea să se arate așa cum e pentru că descoperise minunăția de a fi iubit exact așa cum e. Eu mă gândesc la acela curajos, dar și blând, la acela aventuros, dar și înțelept, la acela fierbinte, dar și rațional. Eu de el te întreb. Oare ce i-ai făcut când ai plecat de unde veniseși? L-ai închis într-o cușcă și ai aruncat cheia ca să poți rămâne acolo și să ai o existență mulțumitoare, cunoscută, calculată, în care știi foarte bine ce ai de oferit ca să primești minimul de care ai nevoie? L-ai pedepsit înainte de a-l închide pentru că a avut îndrăzneala să iubească și să se lase iubit, deși era interzis după anumite precepte morale? L-ai blamat, l-ai pus la colț, i-ai spus ferm că trebuie să fie mulțumit cu ceea ce primește și că, de fapt, asta este ceea tu ți-ai dorit întotdeauna, l-ai condamnat să nu mai ridice vreodată privirea?
Știi ce era minunat la bărbatul ăsta? Era faptul că oricât de încătușat ai fi vrut să-l ții, oricâte lanțuri puneai pe el, arătându-i cum veți sfârși amândoi de nefericiți, el insista să simtă, el tot dădea năvală în toate celulele tale raționale și le trezea și pe ele la simțire. Bărbatul ăsta nu poate fi închis. Cel mai probabil pentru că te iubește prea mult, acum stă cuminte într-un colț și plânge singur. Știe că dacă ar ieși de-acolo, te-ar tulbura mult prea tare și n-o va face poate. Dar de murit nu moare, de simțit tot simte, de tânjit tot tânjește, oricât pământ ai arunca pe cușca în care l-ai ferecat. Am să vorbesc încet… să nu-l trezim… Știu că îl pot trezi, dar n-am s-o fac. De data asta nu pentru tine, ci pentru mine, mă iubesc prea mult ca să îmi dau voie să fac asta. Dacă tu nu vei avea niciodată curajul să cobori la el, să îi ceri iertare, să îl scoți la lumină și să mergi cu capul sus făcând asta, atunci nimic din ce aș face eu nu ne-ar face fericiți. Tu ești cel care se va trezi sau nu.
Mă întreb uneori cum ar fi să-ți dai seama într-o zi că nu poți trăi la nesfârșit fără el, că, de fapt, vrei să fii viu, că, de fapt, vrei să strălucești și nu doar să lași o umbră. Numai la gândul fericirii sublime îmi vine să aprind eu lumina… Dar îmi dau repede seama că visez și că eu sunt responsabilă doar de fericirea mea, nu și de a ta.
Am învățat zilele astea că oamenii ne știu cu tot cu cei pe care îi îngropăm la un moment dat din diverse motive, iar cei ce ne iubesc se bucură atât de tare împreună cu noi, pentru noi, atunci când dezgropăm esența noastră, încât asta sporește însutit farmecul trezirii. Dar asta e ceva ce nu pot împărtăși, asta e ceva ce se simte abia după ce ai curajul să te ierți, să dezgropi și să te ierți iar, ca abia apoi să pleci strălucind pe un drum ce curge singur, fără zbatere, fără durere, doar cu împlinire și bucurie. E atât de liniște, e atât de împlinitor să fii „tu”, să simți că totul din jurul tău parcă aștepta exact asta ca să-și continue cursul frumos, lin și curgător; e ca o ușurare după o luptă lungă și istovitoare, când în sfârșit te așezi și respiri, iar când te oprești din încrâncenarea aia, observi cum cerul se luminează, cum apele se limpezesc, cum câmpiile înfloresc și pomii rodesc. Nu poți să nu te întrebi dacă nu chiar tu le opriseși prin încremenirea ta, prin împotrivirea ta. Odată ce tu te așezi, totul se așază în cel mai calm și natural mod cu putință.
Însă liniștea asta o poate da doar cel pe care l-ai ascuns în străfundul ființei tale, doar el poate ierta și iubi cu blândețea de care ai nevoie. Doar el știe cum să te mângâie ca să poți ridica fruntea și doar el știe cum ai nevoie să fii încurajat ca să crezi că meriți să te oprești din luptă și să te bucuri din nou de viață. Pe el l-am văzut eu gol, vulnerabil, pur, pe el l-am iubit, de el îmi e dor.
Fii curajos. Pentru tine. Trezește-ți Sufletul, dă-i jăratic și reîncepe să trăiești!
Guest post by Tinkerbella lui
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
