S-a terminat cu toată vânzoleala de Crăciun, apele s-au liniștit, mareea de oameni care luase cu asalt magazinele s-a domolit, parcă încep să întrevăd un strop de normalitate. De vreo trei ani, mi-am impus să nu mai particip la alergătura asta nebună care precede sărbătoarea Crăciunului. N-am făcut curățenie generală, n-am făcut cumpărături exagerate, nu m-am închis în bucătărie să gătesc trei zile la rând zeci de feluri de mâncare, să consult zeci de rețete, că mă știu cât sunt de nehotărâtă și aș fi ajuns (a câtă oară?) în situația în care aș fi cumpărat de toate, doar că să nu-mi lipsească vreun ingredient, în cazul în care aș fi ales asta sau cealaltă rețeta. Mă obosesc și mă amețesc magazinele aglomerate, ghemul de străzi și traficul infernal, nu mai am nici răbdare și nici chef să fac daruri obligate, doar pentru că așa trebuie, așa e frumos.
Cadourile le-am făcut doar persoanelor pe care le iubesc cu adevărat și câtorva prietene dragi. Și au fost cadouri cu dublu-rost. Le-am cumpărat de la asociațiile care strâng fonduri pentru cercetare, pentru lupta împotriva cancerului, a bolilor genetice rare, a copiilor abandonați, a mamelor maltratate. M-a bucurat gândul să știu că bănuții mei o să dăruiască speranță, încredere și zâmbete. Există ingrediente mai potrivite cu spiritul sărbătorii nașterii Domnului nostru Iisus?
Obosiți fiind cu toții, și fizic și mental, prânzul de Crăciun ne-a găsit la restaurant împreună cu prieteni dragi. Atmosfera caldă, luminoasă, lumea veselă, bine dispusă, iubirea care se simțea în aer, armonia, recunoștința mi-au dăruit o zi într-adevăr magică.
La ieșirea din restaurant, un tânăr pakistanez vindea trandafiri. Nu știu de ce mi-a venit să plâng când i-am văzut zâmbetul înghețat pe fața obosită și fularul pe care și-l pusese pe cap, ca să-l apere de frig, legat cu un nod mare sub bărbie. M-a durut discrepanța dintre noi și el, bucuria noastră și zâmbetul lui obosit și trist. Am cumpărat un buchet mare de trandafiri că să-l ajutăm să-i termine mai repede. Ne-a mulțumit de zeci de ori. M-am gândit apoi, dacă noi am făcut-o din generozitate sau din egoism. Din egoism, pentru că nu ne doream să ne vedem fericirea știrbită de nefericirea lui.
Oameni și oameni. Într-o lume colorată sau nepermis de gri.
Pe Marietta o găsiţi întreagă aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Fata de zăpadă (poveste de dragoste cu final fericit)
„Pe atunci eram săraci, dar fericiți”
Spiridușul din bradul de Crăciun
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
