Eu, una, când am văzut de ce imensitate de sumă era nevoie pentru ca Vlăduț să trăiască – jumătate de milion de euro! – mi s-au tăiat picioarele și gândurile. Străină fiind. Un părinte cred că își poate pierde și mințile, când știe cât de departe e de-a procura o asemenea sumă – și dacă ar vinde tot ce are și ce-ar mai putea face într-o viață și n-ar avea cum să-și salveze puiul. Dintre toate cauzele care mi-au trecut prin fața ochilor de ani de zile de când românii se salvează din compasiunea compatrioților și nu din grija statului, suma aceasta m-a copleșit prin dimensiunea ei. Și totuși oamenii s-au mai mobilizat o dată și puterea celor mulți s-a arătat din nou.
Cu ajutorul vostru, sâmbătă, Vlăduț a plecat cu mama lui la clinica din Israel, acolo unde urmează să fie operat. Zâmbetele pe care le vedeți se datorează generozității și solidarității de care ați dat dovadă! Șansa de a fi salvat devine una tot mai bine conturată!
Până acum s-au strâns €250.000! Familia lui Vlăduț vă mulțumește, însă cum lupta lui abia începe, sperăm să rămâneți în continuare alături de Vlăduț pentru a strânge suma necesară pentru tratament și a-l ajută să își îndeplinească singura dorință care contează: aceea de a se face bine.
O mamă care zâmbește… Speranța e în ochii ei, hrănită de recunoștința față de binefăcătorii fiului ei. Mulți.
Cei care nu știați de cazul lui Vlăduț și ați dori să contribuiți, o puteți face astfel:
– Facebook Fundraiser: https://www.facebook.com/donate/591067174687542/
– Contract de donație/ sponsorizare/ mecenat (pentru firmele care vor să doneze)
– Donație directă în conturile de mai jos:
EUR: Cod IBAN RO29BACX0000003158410005 (UniCredit Bank)
RON: Cod IBAN RO56BACX0000003158410004 (UniCredit Bank)
Contul este deschis pe numele: Cîrciu Elisabeta Paula
– Paypal: sorin.circiu@gmail.com
– SMS la 8828 cu textul ‘VLĂDUȚ’
Tuturor, sărbători fericite și să fiți feriți de greutăți adevărate cum e cea de pe umerii și sufletul părinților lui Vlăduț. Restul se mai rezolvă, cu moartea e mai scumpă negocierea… Mulțumim!
* Suma alocată cauzei este de 2 Euro. (Nu se percepe TVA pentru donațiile de pe abonament. În rețelele Digi Mobil, Orange și Telekom România Mobile, pentru cartelele preplătite, TVA-ul a fost reținut la achiziționarea creditului. Pentru donațiile de pe cartele preplătite, în rețeaua Vodafone utilizatorii nu plătesc TVA. Campanie sprijinită de Fundația Ringier)
Citiţi şi
Un mesaj de la Catherine, Prințesa de Wales
Cred că sunt pregatită să ies din anonimat și să îmi trec numele la sfârșitul poveștii
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.