Eugen Cioclea este un poet basarabean care n-a publicat decât trei volume de versuri. A studiat Matematica la Moscova și bineînțeles că nu și-a încheiat studiile. A fost, după înțelegerea multora, un geniu, a îndrăznit să spună adevărul, a fost marginalizat în vremea Uniunii Sovietice, fiindcă a stat și el la masa lor, dar nu a șezut blând. A publicat târziu, s-a refugiat în alcool și a murit sărac în Chișinău, în octombrie 2013. Avea șaizeci și cinci de ani. O antologie Cioclea – Dați totul la o parte ca să văd – a fost publicată recent la Editura Cartier, o ediție splendidă, îngrijită de Emilian Galaicu-Păun. L-am purtat pe Cioclea cu mine în bagaje prin călătoriile mele în jurul lumii în luna noiembrie, anul 2018. Am fost cu domnul Cioclea în Toscana și în fosta Alsacie, la granița dintre Olanda și Germania, în Sicilia și la New York. Eu chiar cred că Eugen Cioclea a fost (este și va mai fi) nu doar cel mai trist poet din Europa, ci și cel mai mare poet necunoscut al limbii române.
„Domnule Cioclea,
vă scriu din Pisa, Toscana, aș vrea să opresc oamenii pe stradă în Piața Cavalerilor și să îi anunț că poezia lui Cioclea este una declarativă, că el le face declarații de iubire din mers. Dar nu îi opresc, îi las să meargă mereu mai departe. Aici, la Pisa, s-a născut Galilei, aici studenții își risipesc tinerețea, ca și cum ar avea pentru totdeauna timp și eu nu am cui să vorbesc despre Cioclea, italienii nu vă cunosc, așa cum s-ar cuveni, eu merg la Târgul de Carte și vă tac și mă gândesc la șirul de cuvinte din limba noastră maternă pe care l-ați descoperit ca pe un imn convergent. Mă refugiez în tăcere, noaptea visez și eu uși sparte în realitate și, tot așa, la urma urmei ar trebui să fiu mulțumit.
Domnule Cioclea, am ajuns la Strasbourg, în Marele Est. Francezii și germanii s-au războit pe Alsacia și Lorena toată istoria, iar acum francezii, ca să închidă pagina acestei cărți, au șters administrativ și Alsacia, și Lorena. Suntem în Marele Est, într-un hotel din gară, unde dimineața pe la picioarele turiștilor mișună șoarecii. Sunt niște șoareci costelivi, care nu mai miră pe nimeni. Nu peste mult, în Franța va începe o nouă revoltă și prezentul va arde ca palma Ioanei d’Arc pe rug, întocmai cum ați profețit.
Domnule Cioclea, iată-ne și în Țările de Jos. Traversăm Olanda într-un tren personal (un personal, totuși, olandez) și eu mă gândesc la poema dumneavoastră în care mieii și iarba însuflețesc betonul. Suntem sentimentali și străini și olandezii rămân un neam de negustori, ei își vând avantajos producția literară. Noaptea, nu sunt stele pe cer și bate un vânt rece care îți ridică gulerul paltonului și vântul răscolește puținele hârtii abandonate pe drum și eu mă gândesc la triumful materiei, așa cum ni l-ați scris, din piatra ruinelor Turnului Babel.
Domnule Cioclea, am ajuns în Sicilia și aici ne odihnim. E frumos în noiembrie la Palermo. Palermo strălucește și nu e mohorât, Palermo e decadent și e orbitor și marinari beți se pierd pe străzile secundare. Ei nu împing un cărucior de bebeluș în care au ascuns sticle de votcă și niciunul nu strigă – dați totul la o parte ca să văd. Ei nu vor să vadă nimicul și iubirea e încă posibilă la Palermo, da, iubirea e încă posibilă la Palermo, și poate cândva mă veți putea ierta dacă îndrăznesc să fiu uneori fericit.
Domnule Cioclea, aș vrea să mergem la Paris, să punem semnul egal între firul de iarbă și Turnul Eiffel, cum ne-ați învățat, și noi nu v-am ascultat, dar luăm un alt avion și trecem oceanul, înspre New York, New York. Un diavol de oraș închinat Zeului Ban, plin de actori cu inimile zdrobite, care servesc pe la mese așteptând un rol care nu va veni niciodată. New York, New York, cu consultanții săi în finanțe, care urcă înspre etajele care zgârie norii, imaginându-și că știu rostul omului pe pământ. Ei îi fac mai bogați pe oamenii bogați.
Și în subterane, sub pământ, cu visele călcate în picioare, se pierd atâția necunoscuți, iar din Bronx curg garnituri vechi de metrou pline de negri cu voci foarte frumoase, pe care nimeni nu are timp să le asculte. E un nou sezon de reduceri.
Domnule Cioclea, chiar și așa, chiar și așa!, New York-ul e un miracol, și eu vă așez cartea pe o bancă, lângă mine, o așez cu grijă, ca pe un bebeluș fără mamă, ca pe un copil fără casă, și privim împreună cum – implacabil – oamenii se atrag, așa cum ne-ați lăsat scris, cu aceeași forță de 0,02 miligrame.
Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
