Există un amănunt care, pentru că-i suntem contemporani, ne scapă. Am ajuns aproape de anii ‘ 20, prieteni ! Secolul nostru nu mai este un copil. Își trăiește adolescența și uite că n-am decăzut încă în Apocalips. E și asta o realizare. Să o cinstim cum se cuvine.
Ce se întâmplă totuși cu lumea? Din Parisul vestelor galbene până în America ispitită înspre videocrație puerilă de Marele Portocaliu, acest vânzător de biblii false. Întrebarea e legitimă și trebuie rostită: ați înnebunit, am înnebunit?
Dacă dăm la o parte (oricât ar fi de greu) actualitatea, realitatea imediată, acest permanent acum de găină abia decapitată, putem să vedem următoarele.
Jubliează marxiștii, dar jubilează degeaba
Cresc inegalitățile sociale, inerente – cum v-ar putea confirma orice marxist din mileniul trecut – sistemului capitalist.
Democrația pare tot mai ineficientă, dar există, pe de altă parte, și o memorie terifiantă a totalitarismelor recente.
Orice generație are tentația de a distruge pentru totdeauna totul. E în noi, e în natura umană – trebuie să-i rezistăm. Deocamdată, reușim, ceea ce de asemenea nu e tocmai puțin. Chiar dacă baricadele noastre sunt acum pe internet. Ne-am refugiat în meme. Cui îi mai arde de marxism-leninism? Lenin e o memă și el.
Moartea taximetriștilor din New York
Economia noastră se duce înspre un sistem de cooperare care va conduce înspre dispariție sectoare întregi. Știați că în New York taximetriștii (îndeosebi indieni și pakistanezi) iau lifturile către ultimele etaje, până aproape de cer, și de acolo sar îmbrățișând moartea? Va veni și vremea hotelierilor? Să avem puțintică răbdare?
Ca și cum nu ar fi de ajuns, Europa devine și ea o periferie, mor imigranții pe capete în Mediterana, fugind peste ape de război – ei, și ce dacă mor? Nu ne mai tihnește nouă iluzia confortului și a eternității generoasei noastre civilizații? Suntem generoși la noi în cap.
Vin roboții să dea cu coasa la noi, la Falaștoaca de Giurgiu?
Urmează să mai vină peste noi și roboții, să ne ia job-urile, apoi vor veni chinezii și ne vor evalua mai abitir decât alde Tudorel, vom fi cetățeni de rang secund.
Bine, nu, noi, românii, că noi avem alte probleme. Ce, o să vină roboții să dea la noi la coasă pe o țuică, un pachet de țigări și cincizeci de lei cu ziua, la Falaștoaca de Giurgiu?
Cel mai bine vedem că suntem în pragul unui alt contract social când ne uităm la răscoalele la zi. Răscoalele la zi sunt – firește – împinse de la spate dinspre Kremlin. Deși se cred imuni la manipulare, cetățenilor timpului nostru le sunt exploatate cu voluptate toate fricile. Frica de Rusia însăși nu va trece curând.
Jos caviarul, sus kebabul?
Ce vedem, când vedem răscoalele? Lipsa organizării politice tradiționale. Mulțimile nu au lideri, nu au chip, nu prea ai pe cine să pui la masa negocierilor. Organizarea politică tradițională nu ne mai încape. Dreapta și stânga sunt cam depășite de viteza mileniului III.
De la Paris se ridică următoarea chestiune: jos caviarul, sus kebabul! Dacă nici asta nu anunță sfârșitul bătrânului continent așa cum îl cunoșteam noi, atunci, ce? (Bine, pentru cine avea ureche de auzit, sfârșitul bătrânului pe care îl știam era anunțat de când se opta pentru șaorma mit alle pe străzile Vienei).
E bine sau e rău că se întâmplă așa? Trăim în imaginarul Imperiului Roman, ce vine de dincolo de ziduri e barbar. Europa, însă, nu a fost îngropată de barbari, ba dimpotrivă. Urmează o nouă Renaștere?
Să mai constatăm că nu mai avem totuși puțintică răbdare. Tehnologiile ne-au făcut iuți la vorbe grele și la mânie. Patru-cinci ani, cât ține un mandat în democrațiile clasice, ni se pare un infinit. Am schimba guvernul ca pe smartfoane, dacă ni s-ar da ocazia. O să se așeze lumea nouă în matca veche? Nu știm, oameni buni, nu știm! Rămânem cu întrebarea de la care am plecat: ați înnebunit, am înnebunit toți?
Ne-am zăpăcit: sfârșitul lumii și sfârșitul lunii
Adevărul este și el cunoscut și a fost scris de domnul nostru John Steinbeck: orice epocă își zăpăcește contemporanii. Suntem zăpăciți și grăbiți, unii ne gândim la sfârșitul lumii, alții nu avem bani până la sfârșitul lunii. Uneori, suntem aceiași. Și ce e nou aici?
Ar fi frumos să fim excepționali, dar uite că nu suntem. Și dacă aduci acum un cetățean din vechea Atenă și îi prezinți situația geopolitică va înțelege, va înțelege. Relațiile de putere, corupție și sclavie sunt încă în vigoare.
Pare că s-a parcurs un drum lung – toată istoria oamenilor! – și când colo suntem tot în ciclurile organizării puterii pe care le știm de la Platon, dragul de el (memă și Platon, de altfel).
Să avem deci grijă că după democrație vin despoții, nu neapărat luminați. Și mai ales să nu uităm vechea înțelepciune retorică a doamnelor noastre provocate de vârstă, adică babele: cât să ne mai rabde și pământul?
Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Alegem Europa sau ieșim din civilizație
De obicei, 1 decembrie e despre România
România eternă și deloc fascinantă. Cum se încheie războiul proștilor cu lumea
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
