Nu, nu mă mai caută nimeni. De doi ani încoace și chiar de dinainte.
Și, Doamne, câți prieteni aveam! Roiau în jurul nostru ca fluturii de noapte la lumină. Sau ca muștele la miere. O comparație poate mai puțin poetico-romantică, dar mult mai apropiată de adevăr. Căci până și muștele, pe care le detest, căci nu le pricep rolul în sistemul ecologic planetar, pot avea… suflet? De țânțari mă tem, fiindcă mă înțeapă mereu, dar nu-i detest. De păianjeni nu mă tem. Le respect rolul ecologic – planetar, fiindcă îl înțeleg.
Pe muște, scârboase, enervante, dizgrațioase în culori și comportament, obraznice, nu le suport.
Oare am fost noi, adică EU, în toți anii în care formam un cuplu, doar un morman de murdărie care atrăgea muște doritoare de bine? Casa primitoare oricui, oricând, ușa deschisă oricui, oricând. Masa întinsă oricui, oricând. Cu drag, plăcere și ospitalitate sincere. Dintre calitățile jumătății cu care am format un cuplu, una puternică, comună, era aceea de a oferi prietenilor totul, oricând, fără a aștepta nimic în schimb. Fără interese de vreun fel. Deseori, cheltuind mai mult decât ne permiteam, ca să oferim tot ce-i mai bun, negândind că poate a doua zi va trebui să strângem punga pentru noi înșine…
Dar nu-i vorba de asta. Nu de chestii materiale. Astea erau adiacente și făcute spontan, cu drag și respect pentru… prieteni.
Și, Doamne, câți au fost! Prieteni, colegi de breaslă, din țara unde trăiesc, din cea de baștină, de peste mări și țări… Și neamuri, familii sau membri de… Via via, ca nu le mai știam nici rândul, nici hramul, nici numele. Nu conta. Erau bineveniți. Unii pentru o zi, alții pentru săptămâni sau luni.
Au venit persoane în „trecere” și n-au mai dat nicio veste de atunci…
Și s-a destrămat „cuplul perfect, cuplul minune”. Și au dispărut muștele.
După mai bine de doi ani, încep și eu, cătinel, cătinel, să pricep cam cum se cerne viața pentru o femeie singură. Și mă bucur.
Dacă chiar nu mai exist pentru nimeni, e mare semn ca e momentul să exist pentru mine. Ceea ce, practic, nu am făcut încă, niciodată până acum.
Lumina mea deja începe să se fluidizeze mai cald, mai puternic și mai pur, simt asta. Nu-mi mai plâng de milă, nu mă mai consider „părăsită” sau „uitată” de cohoardele de amici, prieteni, colegi, bruma de neamuri prin alianțe sau de „sânge”, tot un drac! O apă și un pământ.
Un fluture de noapte va veni. Se va arde în flacăra mea sau îi va da doar târcoale, dacă e înțelept.
Mai bine un fluture inocent, decât un roi de muște.
Guest post by Daffodil
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Nu te culca cu el doar din plictiseală!
Din doi ca tine aş scoate unul bun. Poate ăla stă
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
