Doar ce stătuse ploaia. Din asfalt încă mai ieșeau aburi care dansau haotic… Totul în jur mirosea a ploaie. Asfaltul.. Trunchiurile de copaci îngroșate și scorojite de vreme de pe marginea trotuarului prinseseră un miros dulceag… Frunzele.. Pe tufele din micul parc din intersecție se prelingea… apă de trandafiri… Toate se dezmorțeau și viața o lua de la capăt…
Eu mergeam agale și priveam pâlcul de copii din părculeț. Strigau în gura mare și erau extaziați de simplul fapt că săreau în cele două-trei bălți ce se formaseră în urma ploii… Zâmbesc. Îmi amintesc și eu cât de frumos era să sari prin bălți… Asta doar dacă te puteai ascunde câteva clipe de ochii mamei…
Alături de mine mergea un băiețel de vreo trei- patru ani. Își ținea strâns tatăl de mână. Ochii micuțului au rămas pironiți pe femeia care tocmai trecea strada. De fapt, chipul femeii nici nu se vedea, căci ea se opintea să ducă cel mai mare pinguin de pluș pe care îl văzusem. Pinguinul cu fular colorat și căciuliță îmi atrăsese și mie atenția, căci tocmai căutam un cadou pentru fetița prietenei mele. Mă gândeam să o întreb de unde l-a cumpărat.
– Tati, uite ce frumos e pinguinul ăsta! exclamă copilul. A ajuns la noi tocmai de la Polul Nord!
– De fapt, de la Polul Sud, îl corectează tatăl lui, blând și cât se poate de serios.
Mă simt de-a dreptul rușinată că tocmai voisem să dau fuga să-l ridic de pe raftul vreunui supermarket, de acolo de unde credeam eu că vine acel pinguin de pluș… Așa că n-am mai întrebat-o de unde era. Se stabilise deja că pinguinul venea de la Polul Sud…
*
Ploaia bătea în geam și, pe așa o vreme mohorâtă, n-aveam altceva de făcut decât să citesc. Eram în școala primară, pe vremea când timpul încă îmi prisosea… Îmi amintesc și acum povestea pe care am citit-o în ziua aceea ploioasă. Pentru că această poveste era cam stranie. Și nu prea semăna cu restul basmelor pe care le citeam, mereu, cu nesaț… Bineînțeles că împărăteasa din povești nu putea avea copii, ca atâtea alte împărătese. Și evident că, până la urmă, bunul Dumnezeu s-a îndurat și i-a ascultat rugămințile fierbinți. În plus, i s-a promis un flăcău cum nu se mai pomenise, înzestrat cu o sete de cunoaștere nemaivăzută. Împărăteasa nu-și mai încăpea în piele de bucurie când își vedea odorul tot citind, tot învățând, depășind toți înțelepții de la Curte. Însă, în timp ce ea era tot mai fericită și se mândrea cu fiul ei, acesta din urmă devenea tot mai trist… Căci acesta fusese prețul plătit pentru aducerea lui pe lume: cu cât prințul devenea mai înțelept, cu atât era mai nefericit… „De ce, Doamne, e fiul meu atât de nefericit?” întrebase, într-o zi, descumpănită, mama. „Pentru că dacă ar fi fericit, nu ar mai citi… nu ar mai vrea să afle tainele lumii și nu le-ar mai descoperi el însuși pe cele ce încă vă sunt necunoscute…” primise ea răspunsul.
Am auzit bătăi în geam. De data asta nu mai era ploaia, ci ceata mea de prieteni guralivi, apărută mai ca ciupercile după ploaie.
– Hai, vino afară! A trecut ploaia…
Am închis deci cartea de povești și am zbughit-o la joacă.
Și totuși, recunosc că m-am mai gândit uneori la povestea aceea stranie din copilăria mea…
*
– Alo? Ce mai faci? se aude de la capătul celălalt al firului vocea amicului meu, fost coleg de facultate, stabilit de ani buni peste hotare, ca mulți dintre prietenii mei.
Mă bucur să-l aud de fiecare dată. Ne punem la punct cu noutățile. Râdem, glumim, ne întristăm sau ne confesăm. Ne îmbărbătăm reciproc și ne dăm curaj să mergem mai departe, fiecare cu viața lui, care ni se mai intersectează, din când în când.
– Auzi, știi ce m-am gândit zilele astea? Al naibii mi-ar mai plăcea să fiu prost…
Eu mă amuz. Nu pot să zic că nu-l înțeleg…
– Sau hai să nu zic „prost”, dar naiv, ignorant, mai „sărac cu duhul”, așa cum zice Biblia… Pe bune, nici nu zic cuiva că am două facultăți…
– Și master, îl tachinez eu.
– Haha, da… Ia zi-mi, la ce m-ajută toate astea?… Că știi cum e, când vine „vijelia”, de-ți întunecă gândurile, că nu mai vrei s-o auzi nici pe maică-ta la telefon… Și nu mai vrei să vezi pe nimeni… Și știi că n-are sens… sau că, oricum, tu nu găsești niciunul… Face o pauză.
– Știi ce fac în fiecare an de 1 Mai? Mă uit la știri. La oamenii cărora le iau reporterii interviuri. Când stau ei la iarbă verde, pe păturici și întorc micii pe grătar. Și micii sfârâie. Iar lor le sclipesc ochii de bucurie. Sunt fericiți, auzi, tu, se vede în privirea lor… Crezi că se gândesc ei la sensul vieții?!… Și mă simt prost că îi invidiez… Eu starea asta n-am mai avut-o de când eram copil… Ah, naivitatea și inocența aceea de copil…
*
Băiețelul ce mergea cu tatăl de mână începuse să-i pună acestuia o mulțime de întrebări despre pinguinii de la Polul Sud… La un moment dat, însă, atenția copilului e captată în întregime de ochiul de apă strălucitor, pe care ploaia îl lăsase în urmă, în micul parc, ispititor, chiar în drumul lui. Razele soarelui se reflectă în apă și copilul o ia la fugă înspre baltă, fascinat. Nu mai e interesat de cuvintele înțelepte ale tatălui său, nu mai vrea să știe de pinguini, vrea doar să sară în balta aceea strălucitoare. Să țopăie și să împroaște apa. Sus, cât poate de sus. Ce fericire! Aleargă și, chiar când să sară în baltă, își amintește cuvintele mamei: „Să fii cuminte! Să nu te murdărești…” Se oprește, speriat de ce era să facă. Își privește refelecția în apă. Doi ochi albaștri, senini, îl privesc înapoi. Băscuța albă, aranjată de maică-sa cu grijă, se reflecta și ea, imaculată, în apă. Copilul atinge cu vârful sandalelor marginea bălții. N-o să sară, de dragul mamei. Și apoi, poate chiar și tata l-ar certa…
A fost poate prima oară când raționalul a răzbătut în sufletul lui de copil… Și prima oară când nu a mai fost liber…
Poate că viața însăși a început să se înăsprească atunci când ne-am oprit să mai sărim în bălți…
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
”Nicăieri şi niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proști”
Să ne mai lăsăm și duși de val…
Mumu – Amintiri dintr-o copilărie ‘agresată’
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
