Mi-au trebuit zeci de ani să înțeleg ce înseamnă fericirea și că ea nu este deloc o stare generalizată, ci una absolut independentă și unică fiecărui individ. Cu alte cuvinte, fericirea mea nu înseamnă și fericirea ta sau invers.
Binecuvântată mă consider pentru că iată, încă o întrebare primește un răspuns, și nu unul superficial, ci unul ce are în spate ani de învățare și experiențe. Cu tot arsenalul de sentimente și trăiri. Ne întrebam, uneori, o viață întreagă ce înseamnă fericirea și nu găsim răspuns. Poate pentru că o căutăm acolo unde nu trebuie. Nu degeaba conceptul acesta, controversat, a fost explicat în zeci de variante de către marii filosofi. Răspunsul este însă atât de simplu și atât de la îndemână, deși avem mereu tendința de a-l cauta în depărtări, așa cum obișnuim să ne complicăm în tot ceea ce facem. Fără doar și poate, ne naștem fericiți și întregi. Că pe parcursul vieții credem că pierdem fericirea sau că o putem găsi doar găsindu-ne jumătatea este o iluzie. Fericirea nu ține deloc de verbul „a avea”, ci de verbul „a fi”. Căci, se știe, cu cât ai mai mult, cu atât îți dorești mai mult. Și când nu obții ceea ce îți dorești, devii nefericit.
Așadar, pentru cei mai mulți oameni fericirea este o speranță irealizabilă, pentru că aceasta se rezumă la suma plăcerilor pe care ei le trăiesc. Plăceri materiale și sufletești legate de existența altor persoane în viața lor. Plăceri, desigur, necesare vieții și care dau culoare oarecum acestui tablou al fericirii, susținând teoria psihologului american Robert Misrahi, care spune că „viața noastră are un sens axat cu preponderență pe bucurie”. Nu, fericirea nu este despre bunuri materiale sau funcții, așa cum nu este nici despre îndrăgosteală, relație sau căsătorie, căci dragostea trece. Și după doi-trei ani, după ce-i descoperi și defecte partenerului tău și constați că nu le poți accepta, te trezești la fel de nefericit ca întotdeauna. Societatea, rânduiala, aproape că ne-au obligat să mimăm fericirea, astfel încât, în prezent, aproape toți mimează perfect. Nimeni nu vrea să-și asume nefericirea, mai ales pe cea a vieții de cuplu, pentru că nefericirea înseamnă înfrângere. Înseamnă o asumare, de fapt, a nemulțumirii de sine. Ori, despre asta este vorba. Când ești mulțumit cu cine ești, cu ceea ce ești, când descoperi sensul vieții tale, când te bucuri de tot ce este în jurul tău, atunci poți spune că ești fericit. Este o emoție, o relaxare a minții permanentă, care nu ia sfârșit nici dacă închei o relație și nici dacă rămâi fără job. De ce? Pentru că știi că mâine o poți lua de la capăt. Fericirea înseamnă împlinirea de sine, plăcerea de a trăi și de a fi. Înseamnă însăși existența ta și se construiește din acele momente mici care te definesc.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
