Deschizi ușa doamnei. Din spate vine el, românul adevărat, mascul, tânăr, umblat pe la sală, gelat, de abia coborât din mașină. Vorbește la telefon și se bagă printre voi, se înfige pe ușa pe care o ții deschisă. I se cuvine.
Alee printre blocuri, cu sensuri îndoielnice. Îngustă. Ca orice alee dintre blocuri înghesuite. Pe ambele trotuare sunt parcate jumătăți de mașini. Restul jumătăților ocupă mare parte din alee. Din sensul opus vin mașini – una, două, cinci. Încolonate. Cinci, patru, trei, două, una, liber, rândul tău. Intri pe alee dar, vai, de la capătul sensului opus se repede altă mașină, pentru care așteptarea este sub demnitate. Stați față în față și ridici mâinile a rugăciune italienească. Te alegi cu disprețul din privirea blondei de la volan. Și stați blocați. E bine. Două capre pe o bârnă, dedinjos hăul.
Doamna doctor. SUV nemțesc, maxima cilindree. A depășit coloanele – nu pe linia de tramvai, că și aia era plină. Pe contrasens. În fața semaforului vrea să cotească dreapta. De pe contrasens. E vremea ca universul să se oprească. Sau, măcar, să stea după ea trei benzi de mașini încolonate plus o linie de tramvai plină tot cu mașini. Forțează. Taie. Înjură. Claxonează. E strada ei, e orașul ei, e lumea ei.
Ieșire din stradă laterală în bulevardul pe care se pune roșu. Mașinile încetinesc, una după alta. Și se opresc. Inclusiv în dreptul străzii laterale. Ei înainte de toate.
Fac dreapta fără să se asigure și taie calea bicicliștilor. Care, și ei, trec pe roșu. Sau printre pietonii de pe trecere. După care se trezesc în plină intersecție în portierele mașinilor de pe sensul fără prioritate. E câte o regula pentru fiecare. Mereu alta. Privată. Adusă de acasă.
Parchează pe avarii. Și pe trecerile de pietoni. Dă’le dracului de avarii. Parchează unde vor. Paralel cu mașinile parcate paralel cu cele deja parcate pe banda I. Iar pe avarii. Avariile = iertarea păcatelor, indulgența supremă, poarta raiului.
Își iau nepoții de mână și îi gonesc peste drum pe culoarea roșie. Traversează ca oile. Fac șezătoare și ocupă tot trotuarul. Se opresc brusc din mers, vorbesc la telefon și se’ntorc necontrolat. Și lovesc. În stânga și’n dreapta și’n spate. Urlă pe stradă. Cer chitanțe la bancomat și le aruncă mototolite pe unde apucă. Aruncă mucuri și ambalaje. Scuipă coji de semințe. Scuipă.
Se bagă-n tine în coadă la casă, dar se uită revoltați dacă-i poftești să-ți plătească ei cumpărăturile.
Intră în cabinet fără să întrebe măcar dacă lumea din fața ușii vrea cu medicul sau așteaptă metroul.
Se înghesuie în ușa transportului în comun înainte să se deschidă ușa. Așteaptă autobuzul la jumătatea benzii. Ocupă de-a latul întreg refugiul stației de tramvai.
Au mereu urgențe. Problemele lor sunt mai importante. Pentru că sunt ale lor. N’au idee de spațiu public. Nu împart nimic. Nu respectă colectivitatea. Nu’i respectă pe ceilalți. E o lume plină de ratați născuți să le întunece lor orizontul.
Nu se tem de ridicol. Nu se tem de nimic. A, ba da: se tem că și’ar putea pierde vreodată cota de piață.
În rest? Dispreț. Indiferență. Egoism. Agresivitate. Abrutizare. Dezumanizare. Aroganțe mărunte în jungla imensă. Din răbufnire de moment în răbufnire de moment.
Sunt mici.
Dacă ar fi mari, s’ar comporta exact ca cei care’i conduc. Ar fura. Orice. Ar jongla cu legile. Ar umili. Ar brutaliza. Ar jigni. Ar minți.
Fură ce pot. Un metru în trafic, fața la coadă, locul de parcare. Încalcă legile pe care și le permit: linia continuă, prioritatea, cavalerismul. Umilesc tot ce n’are masă musculară comparabilă. Scuipă. Îmbrâncesc. Sparg. Înjură. Nu mint, doar dețin adevărul lor, singurul care contează, chiar dacă nu e real.
Și îi admiră, în taină sau fățiș, pe ăia mari. Pentru că pot. Pentru că fentează. Pentru că fraieresc. Pentru că aspiră să fie la fel. Și dacă nu pot, se mulțumesc să se maimuțărească în umbra lor. Să se pozeze cu ei. Să pozeze ca ei. Să spună că s’au așezat unde a scuipat unul ajuns.
Și îi vor vota.
Sunt mici. Dar mulți. Foarte mulți. Prea mulți.
Cred, de fapt, că țara asta nici măcar nu vrea să treacă strada.
Pe Cristian îl găsiți și aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Unde se termină iubirea, începe… conviețuirea
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
