– continuare de aici –
Închise ușa în urma ei și coborî pe scări, nemaiavând răbdare să aștepte liftul. Voia să se îndepărteze cât mai repede de el. Spera din tot sufletul să nu-l mai găsească în cameră când avea să se întoarcă și să nu afle nimeni că fusese vreodată acolo. Lăsă cheia la recepție și ieși grăbită din hotel. Simțea nevoia să iasă la aer, să își limpezească gândurile și să hotărască ce avea de făcut. Inițial, intenția ei fusese să lase banii în cameră și apoi să meargă să îi facă o ultimă vizită Evei. Acum nu mai știa sigur încotro să o apuce. Apariția neașteptată a lui Weber, tot ce se întâmplase, discuția cu el, o dăduse complet peste cap.
Porni totuși spre vila Evei, dar pe drum se opri la o cafenea. Comandă o cafea și încercă să își pună ordine în gânduri. În spatele ei, la o masă într-un separeu, niște tinere discutau destul de aprins. Una dintre ele le mărturisea celorlalte două că rămăsese însărcinată și nu știa ce să facă. Gândul îi fugi la Weber și realiză că nu-i trecuse niciodată prin cap că ar putea rămâne însărcinată cu el. Ca și cum abuzul suferit, sexul forțat ar fi anulat într-un mod miraculos acea posibilitate. Cât de naivă continui să fiu! Ca și cum, dacă nu există dragoste, nu poți rămâne însărcinată… Se cutremură numai la gândul că ar putea avea un copil cu el. La cât era de posesiv, cu siguranță n-ar fi acceptat să o lase să-i crească Kowalski copilul. Nu îl crezuse în stare să fie atât de gelos și de posesiv. Acum îl vedea într-o altă lumină, cu totul diferită. I se părea ciudat că cedase, că o lăsase să plece, fără a mai face o scenă. Și mărturisirea lui, cum că o iubește… Ce o fi și în mintea lui?! La fel de ciudat era faptul că nu se speriase de amenințările lui. Era pentru prima oară când îi ținuse piept.
Fără să vrea, își aminti totodată și clipele de intimitate tocmai petrecute, posibilitatea de a rămâne însărcinată și mintea începu să îi zboare… ea și Weber, împreună, având un copil. Kowalski dispăruse complet din imagine, din mintea și din sufletul ei. Îl anulase pentru totdeauna. Relația lor rămăsese doar pe hârtie, de fațadă. Cel puțin pentru moment. Ar fi vrut să vadă ce față avea să facă atunci când avea să constate lipsa banilor din cont. Mai ales că nici nu știa unde să dea de ea. Probabil că dacă ar fi știut-o plecată pentru totdeauna, ar fi răsuflat ușurat. Dar nu avea de gând să îl lase să scape atât de ușor. Trebuia să plătească într-un fel sau altul! Nu-și închipuia că-și face cine știe ce griji pentru ea, dar nici complet indiferent nu îi era, mai ales că îl ușurase de o sumă considerabilă. În definitiv, nu îl furase! Era dreptul ei, din moment ce contul era comun. Era sigură că el mai are încă un cont, doar al lui, mult mai consistent.
Până în momentul acela fusese soția supusă și tăcută, care acceptă orice. De acum avea să schimbe placa. O să se joace cu el precum pisica cu șoarecele!
Își termină cafeaua și o porni spre Eva. Nu se hotăra dacă să îi vorbească sau nu despre tot ce se petrecuse în viața ei, despre descoperirea făcută cu ai ei, despre Weber și tot restul. De ce să o mai fi împovărat și cu povestea vieții ei?! Și așa, biata Eva, trecuse prin atâtea! Măcar să își ia la revedere de la ea cum se cuvenea.
Vizita fu de scurtă durată. Eva aștepta pe cineva, așa că Elina nu zăbovi prea mult. O anunță doar că se va întoarce acasă și îi promise ca de data asta avea să păstreze legătura.
*
După plecarea Elinei, Weber se dezmetici cu greu. Făcu un duș, se îmbrăcă și mai rămase o vreme în cameră, privind absent pe fereastră. Adulmeca parfumul Elinei, tânjind după prezența ei. Cine știe când avea să o revadă! Ce să se fi întâmplat de se schimbase într-atât?! Oftă întristat, privind înspre pat. Urma trupului ei se distingea încă între așternuturi. Se așeză pe marginea patului, strângând în brațe halatul pe care-l purtase Elina ceva mai devreme. Adună de pe jos rochia sfâșiată, o împături și căută prin cameră ceva în care să o învelească. Intenționa să o ia cu el, fără a atrage atenția. Nu găsi nimic, așa că o strânse cât mai bine și o băgă sub haină, sperând să nu se observe. Aranjă puțin patul, se privi în oglindă și ieși din cameră. La recepție nu era nimeni, așa că lăsă cheia și ieși din hotel simțindu-se ca un hoț.
Aflat în stradă, se întrebă încotro să o apuce. Prima intenție fu să pornească spre gară, dar simțind umflătura de sub haină, opri pe cineva și întrebă unde se află cel mai mare magazin de modă și o porni într-acolo. Găsi cu ușurință magazinul, căută raionul pentru femei și alese una dintre cele mai frumoase și mai scumpe rochii. Plăti, ceru să îi fie împachetată și livrată la hotel, dând numele și numărul camerei Elinei. Se mai învârti prin magazin până ce ajunse la raionul pentru bărbați, cumpără o eșarfă oarecare, în pachetul căreia strecură fără să fie observat și rochia cea ruptă. Astfel, o putea purta cu el fără să atragă atenția. Cum ieși din magazin, zări o florărie. Intră și acolo, comandă o duzină de trandafiri roșii, procedând la fel ca în cazul rochiei. Adăugă doar un bilet pe care scrise numai două cuvinte: Te iubesc!, după care se îndreptă spre gară cu sufletul pe jumătate împăcat, pe jumătate îndurerat. Oare când avea să o revadă?!
*
Plecă de la Eva întristată. Nu apucase să discute cu ea așa cum își dorise. După ce avea să își pună ordine în viață, avea să o caute din nou și să reia relația cu ea așa cum se cuvenea. Până atunci, tot ce putea face era să o sune din când în când la telefon, ceea ce îi și promisese că va face.
Trecuse bine de jumătatea zilei și realiză că nu mâncase absolut nimic. Îi era și nu îi era foame. De ieri și până azi i se părea că trecuse o eternitate. Uitase cu desăvârșire de ai ei, de problemele lor, de ura și de trădarea lor. Stătea pe gânduri dacă să se întoarcă acasă cu primul tren, sau să rămână peste noapte și să se odihnească. Nemâncată și nedormită de aproape două nopți, începea să dea semne de epuizare. În cele din urmă, hotărî să se întoarcă la hotel, chiar cu riscul de a da iar fața cu Weber. Ceru la recepție cheia camerei ei și răsuflă ușurată când observă cea de-a doua cheie atârnând în locașul cu numărul camerei ei. Plecase deci!
Luă liftul și, înainte de a introduce cheia în ușă, se opri pentru o clipă, ca și cum se pregătea să deschidă ușa către o nouă viață. Intră în încăpere și observă pe pat o cutie mare din carton, împachetată frumos, cu inscripția celui mai scump magazin din oraș, și un buchet imens de trandafiri în vaza de pe noptieră. Inima îi tresări de emoție. Lângă vază se afla un mic pliculeț. Deși știa de la cine sunt toate, desfăcu emoționată pliculețul și citi cele două cuvinte scrise de mână pe bilețelul aflat înăuntru: Te iubesc!
Se așeză copleșită pe marginea patului, strângând bilețelul în mâna dreaptă și mângâind ușor cu cealaltă capacul cutiei. Cu lacrimi în ochi, lăsă bilețelul pe pernă și desfăcu ambalajul și scoase capacul. Înăuntru se afla o rochie superbă, de un albastru cu aceeași nuanță ca a ochilor ei. Scoase rochia din cutie și se ridică de pe pat, ținând-o pe lângă trupul ei firav și delicat, privindu-se în oglindă. O, Weber!, mai rosti, și izbucni în lacrimi, aruncându-se disperată pe pat, afundându-și hohotele în pernă. Plânse astfel pentru o vreme, până ce adormi, răpusă de oboseală.
Când se trezi afară era întuneric. Doamne Dumnezeule, Elina, doar nu te îndrăgostești de monstrul ăsta?! Doar nu ai înnebunit?!, își spuse ridicându-se din pat amețită. Într-o mână strângea bilețelul de la Weber, iar în cealaltă avea rochia primită de la el. Să o păstreze? Să o arunce? Să o lase acolo, la hotel?! O lăsă să îi alunece din mână pe covor și merse la baie să facă un duș. Reveni în încăpere împrospătată și ceva mai stăpână pe sine. Sună și comandă ceva de mâncare, ridică rochia de pe jos și o lăsă pe marginea fotoliului, privind-o întrebătoare. Ia spune tu, rochie, rochișoară, cine e cea mai mare nebună din țară?!
Râse de propria-i glumă și auto-ironie și hotărî chiar atunci, pe loc, ca a doua zi să ia primul tren spre casă, îmbrăcată chiar în rochia aceea. Ceea ce și făcu.
*
Drumul înapoi acasă i se păru scurt și rapid. Totul decurse lin, fără niciun fel de probleme. Plătise camera de hotel, își luase bagajul și pornise spre gară. Ceruse să îi fie împachetate chiar și florile și le luase și pe acelea cu ea. Avea să se întoarcă acasă ca o femeie învingătoare, nu ca o victimă. Se îmbrăcase în rochia de la Weber, care îi venea perfect și îi punea în valoare atât silueta, cât și ochii cu care se asorta de minune. Ar fi vrut să o vadă Weber, Kowalski și lumea întreagă. Nu reușea să-și dea seama de unde dobândise acea încredere în ea și în forțele ei, însă nici nu-și bătea capul cu asta. Se simțea mult prea bine, după mult prea multă vreme de supunere și acceptare. De acum înainte ea va dicta lucrurile. Nu știa în ce fel și cum avea să procedeze. Tot ce știa era că nu avea să se mai lase călcată în picioare de nimeni, niciodată.
De la gară luă un taxi cu care ajunse acasă foarte repede. Casa era pustie, având un aer ciudat. Simțea o prezență nedorită, care persista. Recunoscu cu ușurință mirosul parfumului secretarei lui Kowalski; un amestec de ambră, puțină vanilie și opium. Un gust dulce-amar asemănător cu al situației în care încă se afla ea. Deschise toate geamurile din casă și lăsă să se facă curent. Pentru moment, mirosul acela trebuia să dispară!
Puse trandafirii într-o vază, pe care o plasă la vedere. Abia aștepta să vadă ce față avea să facă Kowalski când o va vedea pe ea și apoi trandafirii aceia superbi. Pentru moment, avea să se schimbe toaleta, dar pe seară, când soțul ei avea să se întoarcă acasă de la bancă, avea de gând să îl primească în rochia de la Weber. Voia să vadă cum arată gelozia unui bărbat care nu o mai iubește. Care nu o iubise, de fapt, niciodată. Și dacă nu gelozie, măcar invidie. Simțea nevoia să îl umilească și să se răzbune pe el.
Își ocupă restul zilei cu mărunțișuri, încercând să se reacomodeze într-o casă pe care nu o mai simțea a ei și din care spera să plece cât mai curând, pentru totdeauna. După ce trecu de ora șapte seara, se îmbrăcă și se aranjă cât mai bine, așteptându-și soțul ca și cum n-ar fi lipsit niciodată de acasă, iar între ei totul era doar lapte și miere.
Când auzi cheia răsucindu-se în broasca ușii de la intrare, inima îi tresări puțin, dar nu se pierdu cu firea. Se ridică de pe canapea și se duse să îl întâmpine. Când deschise ușa și dădu de ea, Kowalski se albi. Avea și de ce! Pe de o parte nu se aștepta să o vadă acolo, iar pe de alta nu era singur. Prea îndatoritoarea secretară îl urmase îndeaproape până în căminul conjugal.
– Bună seara, iubitule!, îi spuse ea, zâmbind. Trebuia să mă anunți că avem musafiri în seara asta.
Luat complet prin surprindere, Kowalski făcea fețe-fețe, neștiind ce să spună. Secretara se fâstâci toată, roși și începu să transpire.
– Dar ce e, draga mea?! Parcă ai fi văzut o fantomă, îi spuse Elina malițioasă.
– Cred că ar fi mai bine să plec, bâigui secretara într-un final. Pot să mă ocup eu de restul actelor.
– Ce zici, iubitule, poate să se ocupe și… singură?! Sau e neapărată nevoie să o… îndrumi tu?!
– Da, desigur, se bâlbâi Kowalski, în continuare încurcat, luându-și la revedere în fugă de la secretară care se văzu dintr-odată cu ușa trântită în nas.
Kowalski o urmă ca un mielușel pe Elina în salon, făcând eforturi să se adune.
– De ce nu m-ai anunțat că te întorci? Puteam trimite o mașină să te ia de la gară.
Ce-or avea toți bărbații ăștia de vor să trimită mașini după mine?! Pesemne că le par complet neajutorată…
– N-a fost nevoie, dragule. Nu aveam să te deranjez din treburile tale atât de importante, când puteam foarte ușor să iau un taxi. Ceea ce am și făcut. Ai servit cina?
– Da, am mâncat… afară, spuse el oarecum vinovat.
– Da, desigur, trebuia să-mi închipui. Dacă nu e soțioara ta acasă să-ți facă de mâncare, mănânci și tu pe unde apuci, săracul de tine, mai adăugă ea ironic.
Kowalski o privea contrariat. Elina arăta complet schimbată. Părea mai frumoasă ca oricând, dar nu era numai asta. Avea un aer complet diferit. Parcă era o cu totul altă femeie. Iar rochia aceea albastră, pe care nu i-o știa, îi venea de minune!
Într-un final, observă și buchetul de flori așezat ostentativ, la vedere, și se crispă. Unde fusese Elina tot timpul ăsta? De ce nu o găsise la ai ei? De ce arăta așa de schimbată? De ce avusese nevoie de atâția bani? Și de la cine erau trandafirii aceia superbi??
Elina îi analiza atentă fiecare privire, fără a se da de gol, mulțumită de impresia pe care o făcuse. Îi dejucase planurile pentru noaptea aceea și îl pusese pe jar. Hotărî că pentru o singură seară era suficient. Îl anunță că se duce la culcare și se prefăcu că îi trimite un sărut din vârful buzelor, după care se îndreptă spre camera ei, fostul lor dormitor matrimonial. Răsuci cu zgomot cheia în broască, declarându-i astfel că în noaptea aceea nu aveau de ce să-și mai spună și accentuând și mai tare linia de demarcație dintre ei, pe care el o trăsese nu cu mult timp în urmă, când își mutase dormitorul în camera de oaspeți.
Mulțumită, Elina se dezbrăcă în fața ferestrei care dădea în curte, înspre casa lui Weber. La geamurile din salon era aprinsă lumina. Îl simțea acolo, în spatele perdelei și parcă îi întrezărise chiar silueta masivă. Se băgă în pat liniștită și totodată amuzată, spunându-și: Se pare că în noaptea asta, cel puțin doi bărbați nu vor putea dormi prea bine! Chicoti și stinse veioza, după care se afundă într-un somn lin, fără vise.
– citește continuarea aici –
Guest post by Anna Marinescu
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
