Pe principiul: și când nu mai poți, mai poți puțin; când gata, nu mai facem scenarii, mai facem unul, două, trei.
După ce am trimis mesajul de adio, că deh, am ales cu capul, mai sperăm totuși că telefonul o să sune într-o zi. Nu sună! Ne consolăm că am avut ultimul cuvânt, că nu am dat drept la replică, că am scăpat de niște scuze deplorabile.
Timpul trece, apele se limpezesc, vedem lucrurile altfel. Ne dăm seama că ce credeam noi că e important sunt, de fapt, amănunte.
Bărbații sunt doar bărbați, și odată ce ți-au spus niște lucruri, nu simt nevoia să le mai repete. Ei știu că tu știi. Și tu știi, dar vrei totuși ca afurisitul ăla de telefon să sune.
Apoi citim că și lor le place să fie mângâiați, că le plac femeile care îi iubesc pasional și fără rețineri, și ne gândim cum ar fi dacă am face noi pasul și am suna. Ar putea bărbații ăștia orgolioși să refuze o partidă de amor, o întâlnire misterioasă cu o femeie care li se dăruiește necondiționat?
Mai trece niște timp, și când te aștepți mai puțin, în miez de noapte, apare mult așteptatul semn.
– Știi că mă gândesc la tine…
– Știu! Și te-ai gândit să-mi spui, în sfârșit!
– Păi cum ar fi să-ți spun asta mereu, ar fi aiurea. Mi-e dor, hai să ne vedem!
Și atunci, când nu mai putem, mai putem puțin. Și știm că viața asta scurtă e doar a noastră și avem dreptul să ne răzgândim, avem dreptul să alegem și cu inima și, mai ales, avem dreptul să ne facem scenarii din nou.
Guest post by C
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Portret de țară în pragul tulburelului
Mi-a fost dor și am mai riscat o dată
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
