Dragul meu,
nu o să am curaj nici azi să-ți trimit scrisoarea pe care tocmai am început-o și asta pentru că mă intimidezi atât de mult, încât, în preajma ta, eu mă descalț de mine însămi și nu rămân decât o flacără care arde cu o intensitate incredibilă…. încât îmi este frică că în orice zi mă va putea mistui complet… Numai pe tine, dragul meu, nu pare să te atingă, nu pare să te încălzească, nu pare să te miște cu nimic…
Ești frumos, aproape perfect… îți urmăresc, când vorbești, cum linia bărbii mereu proaspăt tunse se mișcă atât de armonios, îți urmăresc cât de neastâmpărat îți joacă luminile ochilor tăi mari și îți mai urmăresc cuvintele – aproape le văd, precum baloane colorate de săpun ce nu mor imediat ce au fost rostite, ci continuă să valseze grațios în aer… iar eu, îți jur că mă chinui să le înțeleg, dar nu pot, căci sunt fascinată de tine atât de tare, încât mă suspectez de pierdere temporară de rațiune. Dar știi ceva? Sunt atât de fericită că ești lângă mine, încât nu-mi pasă… nu-mi pasă nici măcar că tu ești rece și distant, că te înfurii nedisimulat că te iubesc atât de mult și de prostește – și zău că nu mă înțeleg nici eu – și că sunt atât de puțin practică, încât, în una din zilele astea, nu excluzi să mă părăsești. Auzi, cine a mai pomenit să părăsești pe cineva doar pentru că te iubește prea mult?
Nu te-am părăsit eu când am aflat (și m-am frânt de durere) de escapadele tale diurne și nocturne și nici când mi-ai dat cea mai penibilă explicație posibilă – „Am crezut că așa îți va fi mai ușor să mă părăsești și atunci nu voi fi eu nevoit s-o fac”… dar ce să te părăsesc? Nu se iubește pentru a se renunța la primul obstacol. Eu am luat-o ca pe un test – deși urăsc testele în iubire -, dar muream dacă nu vedeam lucrurile așa și dacă nu-ți mai acordam încă a o mia a doua șansă. Știu ce cred cu toții despre mine și mai știu și că poate au dreptate. Dar vezi, tu, iubirea mea cunoaște alte reguli și eu sunt obligată să le respect pe acelea. Și până când nu voi ajunge la fundul sacului ei, nu văd șanse ca ceea ce simt pentru tine să se schimbe, deși atitudinea mea față de tine, cu siguranță o va face. Așa cum îți îngrijești tu aspectul, așa cum nu-ți scapă niciun rid, niciun fir de barbă, nimic nepus la punct, așa și eu îmi voi îngriji de acum încolo sufletul. Nu mă întreba cum am de gând s-o fac, încă nu mi-e clar, dar știu sigur că este prioritar pentru mine, dragul meu.
Continui să mă intimidezi cu nemărginita ta încredere în destinul tău cu stea în frunte, dar asta nu exclude ca, la un moment dat, când nici nu te-aștepți, să-ți pun o piedică și să cazi cu zgomot de pe piedestal… dar eu chiar și atunci o să te iubesc, știi asta, nu?
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
