„Nu e de ajuns ca o țară să dea talente; ea trebuie să știe a le ține vii.” (Nicolae Iorga)
Urmând tradiția începută de Carol I și de Regina Elisabeta prin fundațiile regale, continuată apoi de Regina Maria și Carol II, Fundația Principesa Margareta a României și-a asumat misiunea de a sprijini și promova talentul tinerilor artiști români.
Concertul Regal este unul dintre cele mai longevive și de succes evenimente de strângere de fonduri din România, organizat anual, începând din 2008, de către Fundația Principesa Margareta României, în ziua de 25 octombrie.
Fiecare ediție a concertului aniversar a adus pe scena Ateneului Român cei mai valoroși muzicieni ai momentului și mari orchestre, în susținerea tinerilor artiști români. În mod tradițional, timp de zece ani, Concertul Regal Caritabil a avut loc pe 25 octombrie, cu ocazia aniversării Regelui Mihai I al României, fondator al Fundației Principesa Margareta a României alături de Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române. Serile de gală s-au bucurat de o prezență remarcabilă: peste 800 de invitați, membri ai Familiilor Regale, membri ai Corpului Diplomatic, demnitari români, personalități de cultură și din mediul de afaceri, sponsori și susținători ai Fundației, dar și de o mediatizare de succes.
S-au alăturat acestui prestigios eveniment pianistul Dan Grigore (2008), Orchestra de Cameră Radio si dirijorul Cristian Mandeal (2009), soprana Nelly Miricioiu, baritonul Yuriy Tsiple şi dirijorul Horia Andreescu (2010), violonistul Remus Azoiței și Orchestra Simfonică a Filarmonicii “George Enescu” şi dirijorul Christian Badea (2011), violonistul Alexandru Tomescu, Ansamblul Stradivarius si dirijorul Gabriel Bebeşelea (2012), violonistul Giuliano Carminola și Ansamblul Stravaganza (2013), pianista Alexandra Dariescu, Orchestra Fundaţiei Principesa Margareta a României și dirijorul Tiberiu Soare (2014), tenorul Teodor Ilincăi (2015), violonistul Roman Kim (2016), iar în anul 2017, la cea de-a zecea ediție, s-au reunit patru dintre artiștii care au oferit momente unice și emoționante.
Concertul de gală din 2011, în prezența Regelui Mihai I și a multor reprezentanți ai familiilor regale europene, a însemnat un moment de referință din istoria acestui prestigios eveniment. Un concert triumfal și momente de maximă emoție, la împlinirea vârstei de 90 de ani de către Regele Mihai I! Violonistul Remus Azoiței, Orchestra Simfonică a Filarmonicii „George Enescu” şi dirijorul Christian Badea au încântat publicul și criticii muzicali cu un repertoriu dedicat aniversării Regelui și cu o interpretare de excepție.
De-a lungul timpului, fondurile strânse din sponsorizări și donații la Concertul Regal au însumat peste 1.300.000 de euro și au dezvoltat programul național Tinere Talente. Între companiile care au avut o contribuție substanțială și constantă la acest proiect cultural se numără BRD – Groupe Société Générale, Kaufland România, ISS Facility Services, Fundația Vodafone România și Groupe Renault.
Fiecare ediție a Concertului Regal a fost transmisă în direct la tv și radio, în parteneriat cu TVR și SRR, iar evenimentul a fost preluat de toate canalele naționale de știri, audiența depășind anual 5.000.000 de persoane și 250.000 euro valoare media.
Programul Tinere Talente este astăzi recunoscut ca Cel mai bun program de Artă și Cultură din România, laureat la Gala Societății Civile. Prin programul Tinere Talente, Fundația asigură valorificarea unor talente reale, care altfel ar fi pierdute pentru muzica și arta mondială. Au fost acordate peste 280 de burse artiștilor aflați la început de drum, care provin din familii cu venituri modeste, iar cu sprijinul mentorilor și a promovării susținute, aceștia au reușit performanțe extraordinare pe plan național și internațional.
*
Pe 25 octombrie, ora 19:00, pe scena Ateneului Român, se reunesc muzicieni de valoare din noua generație, care se bucură de recunoaștere internațională: violonista Anna Tifu, pianistul Mihai Diaconescu și dirijorul Constantin Adrian Grigore. Evenimentul are loc în prezența Familiei Regale a României.
Ediția 2018 a Concertului Regal celebrează 100 de ani de cultură românească, atât prin repertoriul muzical abordat, cât și prin difuzarea unui scurt film documentar intitulat „100 de ani de cultură românească”, cu privire la contribuția istorică a Familiei Regale a României în cultură și artă.
Programul muzical oferit publicului cuprinde cunoscute creații ale compozitorilor români, precum „Balada” lui Ciprian Porumbescu și „Moment Muzical” de Nicolae Kirculescu.
Concertul Regal caritabil va fi transmis la TVR3 și la Radio România Muzical. De asemenea, se va putea viziona și în reluare pe canalele TVR.
Biletele pot fi achiziționate de pe www.fpmr.ro/concert-regal și pe www.eventbook.ro
Parteneri 2018: BRD – Groupe Société Générale, Kaufland România, Co-producător: TVR 3
Sponsori: Groupe Renault, SofMedica, Deutek, Kultho, Negro 2000, Intermedicas, Residence Hotels, Hotel Siqua, Axess Capital, Star Storage.
Parteneri media: Radio România Muzical, Radio România Cultural, Revista Biz, Cariere, HR Manager, Societatea Muzicală, Observator Cultural
Cu sprijinul: Filarmonica George Enescu și Universitatea Naţionala de Muzică Bucureşti
*
Fundaţia Principesa Margareta a României (FPMR) a fost înfiinţată în 1990 de către Regele Mihai I al României și Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române. Fundația Principesa Margareta a României are astăzi 28 ani de activitate în sprijinul copiilor, tinerilor și vârstnicilor, cu intervenții durabile bazate pe schimbul de experiență şi valori între generații. De-a lungul timpului, Fundația Principesa Margareta a României s-a implicat în numeroase proiecte sociale, culturale şi de susținere a educației şi talentului artistic.
Citiţi şi
Programul Festivalului Internațional George Enescu 24 august – 21 septembrie 2025
Alegem Europa sau ieșim din civilizație
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.