Femeile din familia Emiliei erau aproape chele la bătrânețe. Bunica și surorile ei, mătușile și mama Emiliei – un lung șir de frumuseți în tinerețe, școlite și elegante, arătau straniu cu sprâncenele lor dramatic creionate, buzele lor impecabil rujate și părul foarte rar, pe care îl acopereau cu pălării ori turbane. Din tablouri, mai târziu din fotografii sepia, apoi din fotografii color, te priveau cu ochii lor deschiși la culoare, dovediți a fi avut hotărârea de a rămâne albaștri până la sfârșitul vieții, dar tot mai triști cu trecerea anilor. Intrau degrabă la menopauză și părul lor părăsea treptat scena, stingând și lumina ochilor. Cele tot mai rare fire se vedeau urât, și dacă le lăsau albe, și dacă le-ar fi vopsit, așa încât purtau aproape mereu turbane sofisticate ori pălării savant lucrate. Leacurile băbești, că alte posibilități de a combate cauzele acestei nefericite și atât de vizibile imperfecțiuni, au fost treptat abandonate și soarta acceptată cu stoicism. Atitudine pe care Emilia a tăiat-o de pe lista cu opțiuni de îndată ce primele semne au apărut pe la 38 de ani…
Atentă la semnele date de corpul ei și conștientă de toate schimbările petrecute în timp, știa că dezechilibrul hormonal era cauza căderii părului. Și mai aflase că nu este singura. De la medic aflase că în această situație se află aproape 60% dintre femeile din mediul urban din România, cu vârste cuprinse între 30 și 65 de ani. Emilia nu s-a ferit vreodată să vorbească despre această problemă, fie și pentru faptul că nu prea ai cum s-o ascunzi. Pentru că circulă o vorbă că e un subiect pe care femeile îl ocolesc, în primul rând dintr-o jenă exagerată, cultivată de generații de femei învățate să tacă… Poți să taci despre ceva mai puțin vizibil și mai “rușinos”, dar despre nenorocirea că-ți cade părul cum ai putea? Se vede! Și atunci cauți soluții, iar soluțiile vin din interacțiuni. Umane. Care te duc din foarte puțini pași, spre deosebire de vremurile trecute, spre soluții reale. Cum ar fi acest brand german Plantur 39. Ați ghicit, 39 e vârsta când pot apărea semnele dezechilibrului. Acum, Emilia știe ce are de făcut. A început tratamentul. Și ne va spune cum îi merge. Știe deja că va fi prima femeie din familia ei care nu va purta turban ori pălărie decât de moft.
Cum funcționează Plantur 39
În tinerețe, rădăcina firului de păr este protejată de hormonul feminin estrogen. Cu trecerea timpului, procentul estrogen scade, iar influența hormonului masculin testosteron crește. Consecința: părul devine mai subțire, cade prematur, iar linia de inserție a părului se retrage tot mai mult.
Pentru a combate aceste probleme, Institutul de cercetare Dr. Wolff, în colaborare cu departamentele dermatologice ale unor clinici universitare, a creat produsele Plantur 39. Acestea conțin complexul Phyto-Caffeine cu substanțe active care protejează rădăcinile de efectele epuizante provocate de hormonii masculini. Repede absorbit de scalp și foliculul pilos, el formează un depozit de substanță activă ce se menține până la 24 de ore. După această perioadă, depozitul de cafeină de la rădăcini trebuie refăcut. De aceea, un produs cu cafeină trebuie utilizat zilnic pentru a asigura eficiență maximă.
***
Mai jos găsiți informații despre gama destinată părului fin și delicat și a celui vopsit și deteriorat – șampon, balsam, tonic.
• Plantur 39 Șampon Phyto-Caffeine pentru păr fin și delicat conține doar substanțe de îngrijire în doze mici, pentru a menține volumul coafurii.
• Plantur 39 Șampon Phyto-Caffeine pentru păr vopsit și deteriorat, cu extracte naturale din grâu și provitamina B5, îngrijește și repară structura solicitată a părului. Părul va deveni neted și strălucitor.
• Plantur 39 Tonic Phyto-Caffeine protejează rădăcina firului de păr, previne căderea părului, asigură necesarul de energie la rădăcini pentru o creștere sănătoasă în zilele în care spălarea părului cu șamponul Plantur39 nu este posibilă.
• Balsamul pentru păr fin și delicat conține substanțe de sinteză ce cresc rezistența părului, fără a-l încărca. Părul dobândește o textură fermă și va avea mai mult volum.
• Balsamul pentru păr vopsit și deteriorat conține compuși activi din avocado, ce sporesc strălucirea părului și protejează scalpul.
Produsele Plantur 39 sunt disponibile în farmacii. Găsiți mai multe informații aici sau aici.
* Alpecin & Plantur 39 Anti-Hair Loss Survey in Romania. GfK Romania, October 2015.
Citiţi şi
De ce ne cade mai mult părul iarna și ce ne recomandă specialiștii
Femeia modernă și magia Sărbătorilor: echilibru între tradiții și grija de sine
Pentru toate femeile care se apropie de 50 de ani
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.