Trebuie să spun din capul locului că nu există pe Pământ persoană care să gătească mai bine decât mama! Pur și simplu, nu există! Punct! O cred cu fiecare papilă gustativă și o repet în fiecare amintire receptată de retină. Dar ea gătește mâncăruri normale, nu… cocofisuri! Cocofisurile, dacă vă întrebați, sunt rețetele alea sofisticate, cu nume care se pronunță din vârful buzelor țuguiate. După anii 90, românii au avut dezlegare la multe și, printre ele, și la cocofisuri. O fi bine? O fi rău? Asta e altă poveste!
Deci mama, marea magiciană a bucătăriei, mă ținea pe lângă ea în copilăria mea, ba să să-i aleg verdeața, ba să-i mai amestec în mâncare… Dar niciodată ca să mă învețe! Nuuu! Mereu mi-a spus că meseria se fură! Și anii treceau, iar eu, la facultate fiind de acum, o întrebam: „Și totuși, când ai să mă înveți să fac mâncare?!”. Iar ea zâmbea și îmi spunea: „Ai să tot faci mâncare de ai să te saturi! Nu te îngrijora! Bucură-te de timpul tău!”. Iar eu mă bucuram, după povața ei…
Și iată că m-am așezat și la casa mea. Și, deodată, m-a apucat interesul pentru gătit! Așa că tot puneam mâna pe telefon și o întrebam de cutare sau cutare rețetă. Trebuie să precizez că asta se întâmpla înainte să apară Google, pentru că da, a existat viață și înainte de Google! Mi-o amintesc și acum cum îmi explica plină de răbdare pas cu pas, iar eu defilam în mintea mea imagini extrem de clare. Ea mă pregătise în tot acest timp și nici nu am știut! E adevărat că nu făcusem nimic cap-coadă, dar nimic nu-mi era străin! Înseamnă că ceva-ceva tot reușisem să fur! Și anii treceau, găteam și iar găteam… Dar mereu îmi spuneam că mamei îi ieșea parcă mai bun totul!
Până într-o zi, când, ocupată cu școala fiind, a venit mama să le gătească ceva copiilor mei. I-a întrebat ce vor, iar ei, într-un glas au răspuns: spaghetti! Parcă mi-o închipui rotindu-și ochii și spunând ca pentru sine: „Cocofisuri!”. Dar a făcut ce am făcut eu cândva: a pus mâna pe telefon și m-a sunat, „ca să le facă exact rețeta mamei” – că așa insistase Mihai. Cu răbdare, i-am explicat la rândul meu pașii, iar ea a trecut la treabă! După ceva vreme, ajung acasă și îmi întreb băiatul cum au fost pastele gătite de bunica. Mă așteptam să fiu detronată definitiv, că doar le gătise magiciana! Când, deodată, el îmi spune foarte serios (Mihai a fost tot timpul câteva veacuri de poveste mai înțelept decât copiii de vârsta lui). „Bunica a eșuat lamentabil! A pus la fiert pastele fără să le răsfire, cum faci tu. Ele au rămas la fundul oalei, ca un bolovan. I-am spus să le mai amestece, cum faci tu, dar… ce?! M-a ascultat?! S-au prins de fund și s-au afumat. Sosul nu a fost prea rău, dar nu poți mânca doar sos, nu?! I-am spus că nu a folosit ingredientul secret!”. Și, spunând asta, dădea să plece, când eu l-am oprit contrariată și l-am întrebat: „Ce ingredient secret?!”. Iar Mihai, făcându-mi cu ochiul, a răspuns cel mai neașteptat și mai frumos lucru pe care mi l-ar fi putut spune: „IUBIREA TA!”. Și asta nu e un lucru…
Mama m-a sunat mai pe seară și mi-a spus că, în mod inexplicabil, a făcut cele mai neașteptate greșeli. Pur și simplu, nu și le putea explica. Și, spunea ea, nu a avut nici toată rețeta, că a aflat de la Mihai că îi lipsea un ingredient secret…
Acum știu că nimic nu e întâmplător. Până și o magiciană în ale bucătăriei poate face niște greșeli de începător, pentru că trebuia să aflu de la fiul meu că iubirea pe care le-o port face toată mâncarea mea mai bună! Dacă totul ar fi ieșit perfect atunci, poate că mi-ar fi lipsit acum una dintre cele mai dragi amintiri! Poate că aveam nevoie de o confirmare a talentului meu de bucătar spusă în cel mai dulce mod posibil. Poate că și cocofisurile pe care le fac au un loc în inimioara copiilor mei, făcându-i să afirme că mama lor face cea mai bună mâncare din lume! Iar eu îi corectez: „Ba mama mea!”. Iar bunica ne răspunde tuturor nostalgic: „Nu știți voi, dar mama mea făcea cu adevărat cea mai bună mâncare gătită vreodată…!”.
Și știu că fiecare are dreptate, pentru că fiecare s-a scăldat în dragostea mamei lui! Și voi mai găti cu atâta drag pentru ei și pentru toți ai lor… așa… cam timp de câteva veșnicii de poveste!
Pe Adriana o găsiți toată aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Să ne mai lăsăm și duși de val…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
