„Uite-o, maică, pe Niculina a Saftei, e lesbi, hai, mamaie, că o știi, e sora lui Trică, homosexualul!”

18 September 2018

Nu îmi aduc aminte decât eu, mama și tata, vacanțele, corvoada aia cu spoveditul la bisericuța neîncăpătoare din sat, cerberul de bunică-mea, precursoarea parentingului de azi. Poveștile, filmele, cărțile: Cenușăreasa – Prințul, Albă ca Zăpada – Prințul, Ileana Cosânzeana – Prințul, Felix și Otilia, Romeo și Julieta, Rhett Butler și Scarlett O’Hara, Brad Pitt și Jenifer Aniston, pe urmă tot Brad Pitt și Angelina Jolie, Lady Diana -Prințul Charles, pe urmă Lady Diana și Dodi Al Fayed.

familia traditionala

Dacă mă întrebai, când eram mică, ce vreau să mă fac, răspundeam soție! (a se ține cont, istoric vorbind, că am încercat de două ori relații cu persoane de sex opus și pentru un timp mi-a reușit. Longevitatea lor neavând însă nicio legătură cu subiectul în sine😁). Mai târziu, pe Wikipedia, am constatat că de la Freddie Mercury, Elton John, Socrate şi Michelangelo, de la Oscar Wilde şi Radclyffe Hall, de la Sapho la Rock Hudson, de la Leonardo da Vinci la Alexandru Macedon, mulți au împărtăşit „simpatii” pentru persoanele de acelaşi sex. Mi-am zis, ca scuză, ok, au făcut ceva măcar, au lăsat și altfel de moșteniri universului.

Dar frate, ce plm e cu Gay Parade? (Și zic plm, deoarece exprimă întotdeauna foarte exact sentimentul pe care îl nutreșți față de ceva anume.) Dar să defilezi cu asta într-o piață publică? O să fiu considerată homofobă. Însă vorba lui Dăncilă „la un exercițiu simplu de imagine” îmi închipui următoarele: pe bunică-mea, Dumnezeu s-o ierte, cum se scoală în zilele noastre și mergem împreună la slujba de Duminică.

„Uite-o, maică, pe Niculina a Saftei, e lesbi, hai, mamaie, că o știi, e sora lui Trică, homosexualul! Să trăieșți, țața Floare, merge treaba la câmp? Hai, că poți! Că mai deunăzi, când te chema Florin, înainte să-ti schimbi s*xul, ce bărbat mândru mai erai! Era înnebunită Rodica după tine, săraca, și, de năduf, s-a măritat cu Maria a lui Petru, ca să te uite! Vasileeee…. hai, mă, că termină preotul de zis, lasă dracu’ câinele ăla că, până îi explici tu ce înseamnă aia pans*xual zoofil și că simți o atracția fizică și romantică pură față de alte ființe, indiferent de identitatea de gen sau s*xul biologic al acestora, se spânzură în lanț, nebunul! Nu-l mai lega, maică, cu spatele la tine și cu fața la coteț că mereu ia amendă amărâtul, când iese din curte, de la șefu’ de post. Ieri i-a dat și puncte pentru că l-a lătrat discriminatoriu. Făcuse de curând tratament hormonal pentru transgenderi, îi crescuseră rău țâțele, aducea ușor cu Bianca Drăgușanu, dar nu i se uscase încă restul. Poate mai la toamnă, la ruginirea frunzelor. Se smucea animalu’ și lătra a referendum! Zicea ceva de Dragnea, de Irinuca, de Catedrala Neamului, de Primarul Capitalei, de metroul din Drumul Taberei, de trafic, de junk food, de teoria conspirației, de masoni, de mormoni, de partidele politice, de martorii lui Iehova, de corupție. La un moment dat, a vorbit către noi și a zis: La ce va mai duceți, fă, la Sfânta Liturghie? Nu vedeți că toată lumea e afară? La bâlci, la Futuța din Fundu’ Moldovei defilează primaru’ în rochiță într-un car alegoric inscripționat cu M*ie PSD!

Hmmmm, n-auziți? Nu, Ham! că nici io nu mai știu cum se zice!…

Guest post by Iri

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Alegem Europa sau ieșim din civilizație

De obicei, 1 decembrie e despre România

Nostalgia. Ce ne mai leagă când nimic nu ne mai leagă?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro