Fă-mă să te iubesc din nou ca o nebună. Dă-mi din otrava ta care mă face să nu mai judec nimic raţional şi doar să te iubesc. Ştiu că ai încă acea putere magică. Mai bine răneşte-mă până la sânge decât să nu simt că trăiesc. Fă din mine raiul şi iadul tău. Fă magia aceea ca doar eu să pot să te vindec atunci când nimeni nu poate şi tot eu să te ard în carne vie când nu mă găseşti dimineaţa lângă tine.
Vreau să simt din nou iubirea aceea care îmi consumă fiecare celulă şi îmi taie răsuflarea doar când îţi aud numele. Reanimează-mi inima care acum bate plăpând. Fă-o să sară din piept şi sari după ea în prăpastie să o pui la loc. Fă-mă să simt din nou că trăiesc, existenţa banală nefiind scrisă pe nici o pagină din cartea mea.
Iubeşte-mă până la sânge, fă să mă doară iubirea ta ca setea de viaţă pe patul de moarte. E singurul meu mod de supravieţuire.
Stinge-mi demonii care se zbat în mine să iasa la suprafaţă , prin îngerii pe care doar tu îi poţi pune la loc în sufletul meu răvăşit.
Întoarce-mi stomacul pe dos mai ceva decât a făcut-o Hyperion la Energylandia (cel mai înalt şi cel mai rapid roller coaster din toată Europa). Fă-mă să intru în sevraj când se opreşte cursa. O pun eu pe repetare până când ameţesc, ca tot tu să vii să mă salvezi în caz că-mi vine să leşin.
sursă foto: allyshelp.net
Aruncă-mă în gol de pe Everest, să simt căderea liberă a iubirii, iar apoi aşteaptă-mă la poalele muntelui cu un pat de flori.
Iubeşte-mă aşa cum doar tu ştii să iubeşti. Fii tot aerul ce îmi inundă plămânii şi ieşi afară doar înainte de a-mi exploda.
Pune-mă într-un balon cu aer cald şi trimite-mă în infinit, pentru că infinitul meu eşti tu şi sigur doar aşa te voi găsi.
Fii tu ochii mei şi fă-i să vadă lucruri imperceptibile de ochiul uman. Arată-le orizonturi îndepărtate, răsărituri şi apusuri nemaivăzute.
Seacă-mă de toată energia pe care o am, iar apui pune-mă la încărcat pe modul iubire.
Ofileşte-mă ca pe o floare şi apoi udă-mă cu seva dragostei să fiu ca nouă într-o fracţiune de secundă.
Demonstrează-mi că mai există iubire în Univers şi nu mă lăsa să cred că a murit de tot.
Fii tu Floarea mea de colţ pe cale de dispariţie. O să te păstrez ca pe ultima floare de pe Pământ.
Eu sunt un foc ce arde mistuitor. Am nevoie de apa ta care să mă stingă atunci când ard prea tare. Singură nu pot să mă sting şi în curând voi fi scrum.
În istorie, a existat un singur Superman şi o singura Lois. Ştiu ca el ţi-a transmis ţie toată puterea să o găseşti pe a ta Lois şi să-i fii salvare.
Încă te aştept să-mi fii pansament pe inimă, să-mi redai iubirea şi încrederea că dragostea este salvatoare şi nu distrugătoare.
Guest post by Dana
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.