Din ciclul: nepermisele nuanțe ale iubirii
Povestea ei. nr. 2
– De ce te-ai căsătorit cu el? întreb eu sincer, privindu-i ochii albaștri ca cerul de mai.
– Cine m-ar mai fi luat? răspunde ea suspinând și periindu-și părul arămiu, numai valuri, care-i acoperea spatele ca o pelerină.
Eram săracă, foarte săracă… Veneam dintr-o familie cu zece frați. Fusese criză economică, războiul… Tata s-a întors cu o schijă în plămâni și fără un picior; abia își trăgea sufletul. Mergea la Olt și venea cu câteva fâțe de pește pe care mama le dădea prin mălai și apoi le arunca în tuciul cu untură. Doar câțiva gustau peștele, cei mai iuți de mână, ceilalți muiam bucăți mari de mămăligă în untura aia cu miros de pește și dormeam fericiți. Erau și seri în care nu aveam nimic de mâncare și ne chinuiam să adormim ascultându-ne ghiorțăitul burților lipite de spate. Când m-a tocmit mama slugă, aveam nouă ani. Mă puneau să curăț cartofi, ceapă, să fac curat la animale. Nu-mi era greu, că și acasă munceam, dar îmi era dor de surori. Adormeam se multe ori plângând, însă îmi aminteam că primeam mâncare de două ori pe zi și nu trebuia să-l supăr pe Dumnezeu.
Anii au trecut și pentru că eram frumușică, s-a gândit cucoana să mă ia în casă. Puneam apă proaspătă la lavoare, prosoape curate, goleam și curățăm oalele de noapte, din când în când o ajutăm pe jupâneasă să curețe argintăria, să pregătească mese când aveam musafiri.
Era Sfântul Constantin și Elena, ziua cucoanei, și a mea, dar cine știa cum mă cheamă?! Tot conacul era în agitație. S-au pregătit camerele de oaspeți, s-au lustruit mobilele, podelele. Seara a cântat muzica și au dansat până spre dimineața. Toate domnișoarele se înghesuiau să danseze cu domnișorul, băiatul cucoanei. Venise special pentru ziua ei, de la Viena, de la studii. Era frumos și chipeș. Când s-a trezit, a cerut să i se pregătească neapărat calul că avea chef de călărit. Am intrat să-i curăț camera. Am deschis fereastra să scutur așternuturile când, dintr-odată, m-am simțit prinsă de talie. M-am întors speriată și am vrut să țip, dar palma lui puternică mi-a astupat gura. Cu cealaltă mână mi-a tras de ie. M-am împotrivit, dar ce puteam face eu, o copilă, în fața unui bărbat puternic? Râdea și nu știu ce spunea, că nu înțelegeam nimic. Aveam doar un gând – să fug. Pânza a cedat și mi-a dezgolit sânii. Ce rușine, ce rușine! Abia îmi crescuseră, erau ca două merișoare. Buzele lui lacome se repezeau când la unul, când la altul. A început să-i frământe, să-i muște. Îmi era așa de frică! Apoi m-a aruncat pe podea și s-a năpustit asupra mea. Simțeam durere, rușine și frică. Îmi doream să se deschisă pământul și să mă înghită.
Când am scăpat din mâinile lui, am adunat plângând așternuturile de pe pat și le-am luat în brațe, că să nu se vadă hainele rupte și pline de sânge. Le-am dus la spălătoria din spatele conacului, am căutat sodă caustică și am băut. Nu puteam să trăiesc batjocorită. Dumnezeu nu a vrut să mor, dar cine m-ar mai fi luat și săracă și cu așa o rușine? Când m-a cerut de nevastă, nu m-am gândit că e cu atâția ani mai mare, că are trei copii… M-am gândit doar că o să fiu și eu în rândul lumii, măritată și n-o să mă mai arate nimeni cu degetul. Apoi, cu timpul, am început să-l iubesc și-l iubesc și azi și-l voi iubi mereu, până la moarte, că el e omul meu!
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
