Era odată o femeie. O femeie simplă, dar care avea ceva aparte, ceva ce te putea face să exclami: Ce femeie!
Nu era o frumusețe nemaivăzută, nu era spectaculoasă prin grație sau prin siluetă. Avea o aură. Și mergea pe drumul din viața ei, drept. Fără ascunzișuri, fără trucuri, fără a se strădui să impresioneze pe cei care o întâlneau.
Această femeie întâlni într-o bună zi un bărbat bun și omenos care o ceru de soție. Cei doi își uniră destinele și începură să-și construiască o viața împreună. Trecură anii și cei doi soți au avut doi copii: două fete. Prima fată, o frumusețe și cu multe calități. A doua fată, frumoasă și ea, dar mai modestă în a-și etala calitățile. Obișnuită să fie de ajutor, să nu dezamăgească și să se țină la înălțime, ca să fie ca sora cea mare. Cele două surori se iubeau mult și mama lor, cu priceperea ei, avusese grijă de asta.
Anii au trecut, așa cum trec anii. Fără milă și fără întoarcere. Așa că fetele crescură mari și de acum fiecare era la casa ei, cu familia ei. Una într-o parte a lumii, iar cealaltă în cealaltă parte a lumii. Părinții rămăseseră singuri în locul unde își începuseră viața. Se bucurau când una din fete venea în vizită, iar apoi o chemau și pe cealaltă. Așa se adunau toate trei femeile din familia lor. Tatăl lor le înconjura cu dragoste și blândețe, fără să intervină între ele. Ele trei erau femei frumoase, iar fetele amândouă moșteniseră aura mamei lor.
Uneori, de vreo sărbătoare mare, se adunau toate în casa părintească. Mama știa pentru fiecare ce vorbă să spună, ce încurajare.
Vorbisem cu această femeie despre viața ei. M-a impresionat.
A fi mamă pentru ea conta. Îmi spunea că o mamă înseamnă mai mult decât o soție, decât o femeie, decât o amantă, decât o iubită. Mamă înseamnă toate acestea și încă mult mai mult și, fără a face paradă, însemna că ai puțin din toate. Femeia aceasta încă mai avea acel ceva…
Fetele reveneau acasă, acolo unde lacrima poate fi ștearsă fără nicio întrebare, unde îmbrățișarea niciodată nu așteaptă să fie cerută. Nu pentru că le chema ea, nu pentru că avea o durere de împărtășit, ci pentru că ele o voiau în viața lor, pentru că încă mai voiau să se simtă ocrotite, să stea câteva clipe ascunse de lume cu capul în faldurile rochiei ei. Și ea, neobosită, ascundea toate durerile ei, toate bolile ei perfide, care o voiau devorată și îngenunchiată. Am întrebat mirată această femeie atât de demnă, frumoasă și adevărată:
– De ce nu le spuneți fetelor? De ce încă vreți să fiți puternică pentru ele și le absorbiți lor orice rău, orice probleme, în vreme ce bolile dumneavoastră vă omoară lent?
– Mă întrebi de ce? mi-a răspuns. Cum de ce? Pentru că eu sunt mama, pentru că ele sunt ale mele, pentru că eu pot să mai fiu pentru ele un stâlp de încredere și de forță, ca să se adune să-și continue viața. Ce rost ar avea să mă agăț eu de viețile lor? Să le aplec umerii încă viguroși, să le întunec gândurile încă senine. Moartea, draga mea, oricum o păcălești, tot vine. Vreau să le dăruiesc ce mai am încă, pentru că pot și ceea ce e în mine, merită să aibă ele, nu să duc cu mine. Fericirea pentru mine, draga mea, este să închid ochii privindu-le senine, cu viețile pline de bucurie, de lumină. Îmi doresc să vină la patul meu pentru ultima oară, când va fi să fie, doar să mă sărute și să-mi spună: te iubim, ai fost o mamă bună.
Am tăcut apoi amândouă și eu am plecat. M-am gândit în sinea mea, că acest fel de om mă face să înțeleg că toți avem pe Pământ o menire. Că nu voi avea dreptul să mă plâng de ceva sau de cineva că nu-i cum vreau eu sau nu-i corect, fără să mă gândesc că poate există un sens, există un scop ca să fie așa. Fiecare pe drumul său parcurge dacă poate și dacă e în stare, un fel de devenire. Dacă nu poate sau dacă chiar nu vrea, asta deja e alegerea lui. Se poate să-și fi pierdut pe undeva aura.
Guest post by Dorana Ana
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
